Moţiunea de cenzură a picat la vot, în acelaşi timp cu idealurile "celei mai mari manifestaţii de la Revoluţie încoace" - de fapt, au fost considerabil mai puţini decât, să zicem, la concertul AC/ DC, unde oamenii dăduseră, nu luaseră, bani ca să participe.
În zadar i-a făcut aliaţi Victor Ponta pe grevista foamei şi pe Adrian Păunescu de pe patul de spital, degeaba şi-a exersat retorica liberalul Crin Antonescu, omul care a început să vină ceva mai des la serviciu decât marele absent, senatorul Cătălin Voicu.
Marea revoluţie social-democrato-sindicalistă din octombrie debutase cu o minciună sfruntată, definitorie pentru gogoşile care aveau să fie turnate în pieţe şi de la tribuna parlamentului. Bucureştenii au putut aduna de pe jos fluturaşi, purtând cinci sigle sindicale, din care reieşea că guvernul ne pregăteşte ziua de muncă de 12 ore şi obligativitatea săptămânii lucrătoare de şase zile. Acest bau-bau îi putea băga în sperieţi, eventual, doar pe unii care se spetesc plimbând hârtiile la stat. În orice caz, nu şi pe mult mai numeroşii oameni din privat, care lucrează în acest regim de vreo douăzeci de ani fără să crâcnească. Altă mistificare grosolană a fost faptul că televiziunea lui Vîntu, ignorând suflul nou adus de proaspăta apariţie a lui Ghiţă la portiţă, a condamnat actele de violenţă, deşi RTV îndeamnă la violenţă, subtil şi perfid, din toţi pixelii. La această televiziune, ca şi la Antena 3, orice ţânţar se face armăsar şi orice incident, fie şi minor - îngrozitor, vreo opt instigatori au forţat cordonul de jandarmi!!! - adică foarte departe de confruntările cu adevărat dure din Grecia sau Franţa, capătă proporţii paroxistice. Îţi vine să te întrebi cum ar fi reflectat moguliziunile scene crunte, precum cele din iunie 1990, petrecute în Piaţa Universităţii, acolo unde coloana pesedisto-sindicalistă a scandat ieri "Păcat de sângele vărsat" (iar Oana Niculescu- Mizil la a cui jertfă se gândea, cumva la cea a lui Nicolae Ceauşescu?). Bine că n-au împărţit ecranul în şase, să dea imagini şi de la protestul sindical din faţa Prefecturii Timiş, unde pe la prânzişor se strânseseră mai puţini manifestanţi decât angajaţii plictisiţi din instituţia pichetată, pentru a întregi, cum îi zicea moţiunii picate?, "România majoritară"!
Altă minciună gogonată, surclasând pseudo siguranţa lui Ponta din ajunul moţiunii ("mai avem nevoie de două voturi!"), a fost legată de participarea la "moţiunea străzii". Mineriada răsuflată a sindicaliştilor altoiţi cu membri din galeria Stelei ar fi fost veritabil populară dacă ar fi înglobat multele sute de mii de oameni fără serviciu din România, nu doar puţinele zeci de mii (chiar şi după estimări sindicaliste, sub 35.000) de bugetari zgribuliţi pe convocator, care au încercat să impună Constituţia Pieţei în Piaţa Constituţiei. Victor Ponta, băiatul cu tricolorul fluturându-i la gât precum o cravată roşie de pionier, a văzut şi din mijlocul protestatarilor, şi de la tribuna parlamentului, o sută de mii de manifestanţi. Preşedintele PSD ori a socotit precum Roberta Anastase, ori pur şi simplu a denaturat adevărul, ca atunci când a pretins că jandarmilor li s-a dat muniţie şi îi mâncau arătătoarele pe trăgaci stând cu glonţul pe ţeavă, când aceştia erau înarmaţi până-n urechi, dar cu hands-free.
Cum-necum, coaliţia majoritară a învins. Chiar aşa, cu un premier ascuns de bibliorafturile pesediste conţinând mii şi mii de semnături din toată ţara, cu un Blaga neconvingător, căruia "succesurile" i-au jucat o festă, cu balcoane ostile de unde înfloreau mesaje despre "teroriştii României: Roberta, Cotoi şi restul de Boi". Dar e cumva un triumf portocaliu faptul că Boc dovedeşte că are nouă vieţi politice şi e inamovibil precum Nemuriciu, personajul grupului Divertis? Nicidecum. Personal, cred că acest guvern merită exact atâtea voturi de încredere câte a primit ieri de la coaliţia majoritară, adică zero. Mai cred însă că, aşa cum puterea nu are decât meritul conjunctural al disciplinei de vot parlamentar, opoziţia şi-a tăiat singură craca de sub picioare iluzionându-se, cum patetic a rostit Ponta, că "a început sfârşitul regimului Băsescu". Incapabili să se unească, pesediştii şi liberalii au izbutit însă să stârnească o reacţie a preşedintelui invizibil în ziua tărăboiului mediatic. V-o prezentăm, pe surse şi în exclusivitate: hă-hă-hă!
Recomandările noastre
