România, fruntaşă la inflaţie în UE. Vezi cele mai mari scumpiri

România, fruntaşă la inflaţie în UE. Vezi cele mai mari scumpiri

România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană după rata inflaţiei anuale din luna septembrie. În România, creşterea preţurilor de consum a fost de 7,7%, faţă de media UE de 2,2%, indică datele publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Inflaţia medie din UE a crescut, în septembrie, după ce s-a cifrat, în august, la 2%. Locul doi după România în topul celor mai mari inflaţii din UE e ocupat de Grecia cu 5,7%, urmată de Estonia cu o inflaţie anuală de 3,8%, în luna septembrie. La polul opus, cele mai mici rate ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Irlanda (-1%), Letonia (0,3%) şi Slovacia (1,1%). În zona euro, inflaţia anuală a fost de 1,8%, în septembrie, în creştere de la 1,6% în august. Comparativ cu luna august, în septembrie preţurile de consum au crescut cu 0,2% atât în zona euro, cât şi în întreaga UE.

Ce s-a scumpit în septembrie

Cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie faţă de august, la nivelul întregii UE, au fost înregistrate la haine (6,5%), educaţie (0,6%) şi echipamente pentru locuinţe (0,4%). În acelaşi timp, s-au ieftinit serviciile de cultură şi recreere cu 1,3%, hotelurile şi restaurantele cu 1,2%, iar transportul cu 0,4%.

Ne puteți urmări și pe Google News