Pascale Roze explică de ce deţinuţii nu vor fi personaje

Prozatoarea deţinătoare a Premiului Goncourt a vorbit pentru EVZ despre şansa pe care o reprezintă atelierele de literatură făcute după gratii.

Face ateliere de literatură în închisori de 16 ani încoace (dar şi în aziluri pentru bătrâni şi şcoli), însă primul în care a avut "subiecţi" a căror limbă maternă nu era franceza a avut loc pe 12 octombrie, la Penitenciarul Rahova din Bucureşti. Scriitoare premiată cu Goncourt pentru primul ei roman, "Chasseur Zéro", Pascale Roze se află pentru a treia oară în România, însă pentru prima dată la Bucureşti, cea dintâi "haltă" dintr-un turneu prin România.

"Din ce am văzut până acum nu există nicio diferenţă între mediul din penitenciarul românesc şi acela din închisorile franceze", a declarat Roze la finalul atelierului de literatură la care au participat opt deţinuţi francofoni.

• "Cu oamenii pe care i-am văzut aici (Penitenciarul Rahova - n.r.), atelierul a mers la fel ca şi când ar fi fost găzduit de o bibliotecă. Vă jur că e adevărat! E mult mai uşor să lucrezi cu deţinuţi pentru că ei sunt mult mai solicitanţi, au mult mai multă nevoie de asta, să le dai atenţie, să exprime ceva. Sunt extrem de prezenţi, pe când la o şcoală sau într-o bibliotecă, oamenii au şi alte preocupări. Este realmente o şansă pentru mine", crede scriitoarea.

"N-am nevoie de participanţi care să vorbească foarte bine franceza, ci de unii care au poftă să joace acest joc. Textele erau pline de greşeli, dar cui îi pasă?! Erau foarte frumoase...", susţine prozatoarea. Tema de scris pe care au primit-o participanţii la atelier a fost aceea a unui prânz - ceea ce a remarcat scriitoarea a fost că, faţă de francezi, românii preferă să ia masa în aer liber, dând exemplul unuia dintre deţinuţi care a scris un text despre cum, urcat în pom, se hrănea cu cireşe.

Locul din România în care pietrele își strigă tristețea. Are o legendă fantastică

Megaproiectul lui Ceaușescu, readus la viață. Lucrările au fost începute în 1987

Întrebată dacă aceste ateliere au vreo relevanţă pentru proza ei, Pascale Roze a infirmat, apoi a confirmat, explicând că o conving, de parcă ar mai fi fost nevoie, de rolul fundamental al scrisului. "Nu-mi furnizează teme sau personaje, asta nu! Însă deţinuţii cred mereu că vor fi personaje în romanele mele", a subliniat autoarea premiată cu Goncourt.