Hamul cu aripi

Adam Popescu
12 octombrie 2010, 10:35

PENTRU PRIMA OARĂ. Duminică, 10.10.10, în tandem de la 3.000 de metri, pe aerodromul TNT Brothers de la Clinceni. Mulţumesc "Supravieţuitorului" de la Discovery pentru această săritură inspirată.

În 20 minute eşti la 3.000 de metri. În alte zece, la sol. Este foarte greu să te bucuri de paraşutism la prima săritură în tandem. Creierul tău e focusat pe tot soiul de probleme pe viaţă şi pe moarte. Abia apoi realizezi că în stânga ta e Casa Poporului cât o nucă, norii prin care treci nu poţi să-i joci printre degete, plus o groază de alte fantazii insipirate din poveştile unora sau altora despre tandem.

"E mai tare ca sexul"

Pilotul nostru are 6.000 de ore de zbor. Avionului, nou-nouţ, îi ia 20 minute să ajungă la 3.000 de m altitudine. "Îi place să caute termicele", se vorbeşte la sol despre pilot. Înaintea saltului meu, un tânăr şi-a luat inima-n dinţi (şi alături de el, prietena sa, pe post de observator la sol). E la prima lui săritură, se gândeşte şi la o şcoală de paraşutism, dar mai întâi trebuie să treacă testul de anduranţă. E vizibil emoţionat. Mai mult însă e prietena şi rudele care aşteaptă-n telefon. Concluzia? "E mai tare ca sexul", au fost primele lui cuvinte.

Luna plină rece din decembrie. Zodiile care vor simți vânturile puternice ale schimbării

Locul din România în care pietrele își strigă tristețea. Are o legendă fantastică

Dar bucuria, entuziasmul pentru reuşită şi chipul îmbujorat spun mai mult decât alte 40 de replici la un loc. Urmez eu. Păşesc la garderobă, înham un S pe mine, mă-nchid până sus şi-o viitoare Lara Croft e pe cale să-şi ia zborul. Zero emoţii până aici, chiar mă laud de cât de bine îmi e. Totul până se deschide uşa de la avion, iar instructorul îţi face semn să ieşi ACUM. "Mai stai putin!", i-aş fi zis. Tot de la sol am aflat că acolo sus pot fi până şi -17 grade Celsius.

Norii de la 3.000 de m

Instructorul te-a învăţat la sol trei mişcări de bază despre cum să-ţi ţii mâinile, picioarele şi capul. Timp de 20 de minute, până când ajunge avionul de şase persoane la 3.000 de m, repeţi în minte. Doar că teoria e departe de practică. Când vezi Casa Poporului cât o nucă, ai respiraţia blocată. Îţi simţi corpul legat la ham de instructorul de tandem şi niciodată n-ai mai avut senzaţia cum că aparţii atât de tare de cineva. Paraşuta de frână se deschide prima.

Curentul de la 3.000 de m înălţime îţi rupe fata, îţi mutilează maxilarul, iar de vorbit nici nu se pune problema. Fotograful îţi face semn să zâmbeşti, amândoi vă lăsaţi purtaţi de curent. Ai vrea. Schiţezi un zâmbet. Ai ochelarii de protecţie pe tine pe care ţi-i dă instructorul în avion, înainte de a deschide uşa. Din momentul săriturii până când treci de stratul de nori, poţi să te numeşti în Cosmos. A cădea în gol e de un impact fantastic. Stomacul este organul care-ţi dă cele mai multe indicii pentru ca tu să realizezi că nu mai ai nicio cale de ieşire. Eşti pe ducă! Recomand a nu se mânca foarte mult înainte de săritură.

O aterizare perfectă

Pe la 1.500, instructorul deschide paraşuta. Pe la 1.000 de m altitudine, începi să vorbeşti cursiv. Articulezi cuvintele, deşi obrajii tăi sunt făcuţi terci. Stai atârnat de instructor şi te uiţi în jos la mica lume care se contruieşte sub picioarele tale. Totul pare "cartografic", atent delimitat. Este momentul tău de observaţie. Faţă de cameramanul şi fotograful care au aterizat înaintea ta, tu încă eşti purtat de vânt deasupra aerodromului.

La sol te aşteaptă toată lumea. Dar e mai frumos să te laşi aşteptat. Drept pentru care mai experimentăm nişte mişcări prin aer din ciclul "răsuceşte leagănul şi-apoi dă-i drumul la coardă". Senzaţia aia de vijelie e o crimă şi la 500 de m. La aterizare poţi coborî şi cu 110 la oră. Noi am experimentat însă destul în aer. Lăsăm imaginile să vorbească de la sine şi adăugăm spre final complimentele echipei TNT Brothers, despre aterizarea perfectă pe care am efectuat-o.