Bosnia - Franţa este cel mai încins duel al serii în preliminarii. "Cocoşii galici" speră să iasă din pasa neagră cu ajutorul vârfului de la Real Madrid.
Cel mai încins duel din această etapă a preliminariilor le pune faţă în faţă, astă-seară, pe Bosnia şi Franţa. Adversarele României din Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012 au stări de spirit total diferite.
Gazdele vin după un "antrenament" în Luxemburg (scor 3-0). Însă înfrângerea din meciul de debut, 0-1 acasă cu Belarus, a complicat de la bun început moralul "cocoşilor galici".
Absenţa trioului Ribery - Toulalan - Evra (toţi suspendaţi de federaţie după evenimentele de la Cupa Mondială din Africa de Sud), la care se adaugă pierderea a trei atacanţi după meciul cu Belarus (Hoarau, Remy şi Saha) îi dau mari bătăi de cap selecţionerului Laurent Blanc.
Toţi ochii francezilor se îndreaptă într-o singură direcţie, spre Karim Benzema, atacantul care a lipsit cu Belarus, dar este apt pentru jocul de la Sarajevo.
"Benzema, a sosit ora să arăţi tuturor ce poţi", a titrat "Le Parisien". Francezii nu mai au altă vedetă de la care să ceară o minune. Karim Benzema este un tip introvertit care mereu s-a pierdut cu firea când toată lumea a aşteptat "explozia" sa. Conaţionalii lui speră ca atacantul lui Real să scape de acest complex şi să-şi arate valoarea.
Spahic, indignat de securitatea excesivă a francezilor
De cealaltă parte, bosniacii sunt mai degrabă enervaţi de atitudinea adversarilor, care au decis să ia în această deplasare un important dispozitiv de securitate, motivând că la Sarajevo nu există siguranţă maximă.
Emir Spahic, fundaşul lui Sochaux, este furios, considerând comportamentul francezilor drept o nouă dovadă de aroganţă şi de proastă creştere. "Dacă ar fi fost în urmă cu 15 ani poate că i-aş fi înţeles, pentru că eram în plin război. Ne consideră nişte neica nimeni ca şi civilizaţie în comparaţie cu ei. Au vrut război, îl vor avea, dar pe teren, şi sper ca Bosnia să aibă armele pentru a-i pune la respect", a răbufnit fundaşul care joacă în Franţa.
8 goluri a marcat până acum Karim Benzema în cele 28 de selecţii în tricoul "cocoşilor galici", cifră considerată prea mică pentru un atacant atât de talentat