Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam US Open, după ce l-a învins fără probleme, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-3, pe argentinianul Carlos Berlocq, locul 101 ATP.
Jucătorul român a controlat clar meciul cu jucătorul argentinian şi s-a impus după nici două ore de joc. În turul doi, Hănescu va da piept cu francezul Michael Llodra, care l-a învins surprinzător, scor 7-6, 6-4, 6-4, pe cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 7 al turneului. Hănescu mai reuşise o singură dată în carieră să depăşească primul tur la tunreul american - în 2008.
Jucătorul român în vârstă de 29 de ani a câştigat singurul duel cu francezul Llodra, în 2003, la Roland Garros. Atunci, Hănescu s-a impus în trei seturi, scor 6-4, 6-3, 6-2. Francezul stă mai bine în ierarhia mondială, el ocupând locul 35.
România mai este reprezentată pe tablourile de simplu de la US Open doar de Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 25. Ea o va întâlni, în turul secund, pe suedeza Sofia Arvidsson, care nu i-a dat nicio şansă în manşa inaugurală, scor 6-1, 6-2, unei alte jucătoare din ţara noastră - Sorana Cârstea.