Elena Udrea vrea investiţii italiene în turismul românesc

Elena Udrea vrea investiţii italiene în turismul românesc

Prefectul provinciei Milano, Gian Valerio Lombardi, a discutat cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, despre posibilităţile de atragere a investiţiilor italiene în infrastructura turistică din România.

De asemenea, italienii ar putea ajuta şi la dezvoltarea unor trasee cultural în zonele cu vestigii romane.

''Atât Elena Udrea, cât şi Gian Valerio Lombardi au apreciat că România şi Italia au o istorie comună, care a favorizat o deosebită solidaritate umană, spirituală şi culturală în cadrul cooperării europene'', se arată într-un comunicat remis de MDRT.

La finalul întâlnirii, oficialii au convenit asupra importanţei consolidării unui parteneriat între cele două ţări şi a promovării unei strategii pentru creşterea gradului de cunoaştere a potenţialului turistic românesc pe teritoriul Italiei.”

Aflat într-o vizită la Bucureşti, Gian Valerio Lombardi s-a întâlnit ieri şi cu ministrul de Externe, Teodor Baconschi.

Aproape 70% din produsul intern brut al Italiei este generat de servicii, în special de turism.

<object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/LPePbF54YEE?fs=1&hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/LPePbF54YEE?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News