Top Newsweek: Se trăieşte mai bine în Bulgaria decât în România

Top Newsweek: Se trăieşte mai bine în Bulgaria decât în România

România ocupă locul 39 în topul condiţiilor de viaţă realizat de revista Newsweek, care ţine cont de criterii precum educaţia, asistenţa medicală, calitatea vieţii, dinamismul economic şi mediul politic, fiind depăşită de Bulgaria.

Revista clasifică 100 de state, iar anul acesta, România este devansată de toate celelalte membre UE, inclusiv de Bulgaria, care este pe locul 38. Singura excepţie este Ciprul, care nu a fost inclus în top. Ţara noastră este urmată de Kuweit. Clasamentul este condus de Finlanda. Statele Unite s-au plasat pe poziţia 11. La sfârşitul topului se află statele africane Burkina Faso, Nigeria şi Camerun. România se află pe locul 49 în privinţa educaţiei, pe 50 la sănătate, pe 38 la calitatea vieţii. În privinţa mersului economiei, România s-a plasat pe locul 56, iar în privinţa mediului politic pe 36. Codaşi la sănătate Sănătatea este evaluată ţinând cont de numărul anilor de viaţă fără boli ai unei persoane. România este la egalitate cu Oman, pe locul 50, dar devansată de China. În ceea ce priveşte educaţia, Venezuela şi Bulgaria ne-au luat-o înainte. Newsweek a luat în calcul în această privinţă studiile internaţionale, eficienţa şi nivelul general de educaţie al populaţiei. Cât priveşte evaluarea dinamismului economic, au fost luaţi în calcul factori ca ponderea serviciilor în produsul intern brut, creşterea PIB-ului, accesul pe piaţă al unor companii noi, mărimea pieţei bursiere. Şi la acest capitol, Bulgaria ne-a luat-o înainte, fiind pe locul 54, în timp ce România a ocupat poziţia 56. Totuşi, România a reuşit să iasă înaintea vecinei de la sud în ceea ce priveşte calitatea mediului politic, clasându-se pe locul 36 după criteriul libertăţii democratice, în timp ce Bulgaria a fost pe locul 38. TOP 3 Newsweek:

  • Finlanda
  • Elveţia
  • Suedia

În România, cel mai bine să trăieşte în Braşov, potrivit clasamentului realizat de evz.ro împreună cu cititorii săi, în cadrul campaniei Oraşul de Vis.

Ne puteți urmări și pe Google News