Vicecampioana României, Unirea Urziceni, a plecat astăzi spre Sankt Petersburg, acolo unde miercuri, 4 august, va disputa manşa secundă din turul trei preliminar al UEFA Champions League.
În primul meci, disputat săptămâna trecută în Ghencea, Unirea şi Zenit au încheiat nedecis, 0-0, într-un meci în care ialomiţenii au evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică. Pădureţu a fost eliminat pentru lovirea unui adversar. Meciul Zenit - Unirea e miercuri seară, de la ora 19:30, în direct la digisport. "Jucătorii vor da tot" Fără gol marcat în Liga I după două etape şi cu doar două puncte contabilizate, vicecampioana României porneşte cu şansa a doua în meciul de la Sankt Petersburg. Problemele financiare pun o presiune în plus pentru jucătorii Unirii. "Sunt convins că jucătorii vor evolua cu determinarea cu care au făcut-o în toate partidele de până acum. Vor da tot, de asta sunt sigur. Orice jucător ar veni la Unierea s-ar molipsi de la aceşti fotbalişti formidabili. Nu ne gândim acum la... partea economică, ne gândim pe partea sportivă", a declarat Mihai Stoica, managerul general al Unirii, la plecarea echipei spre Rusia. Trebuie să jucăm fotbal şi să câştigăm Ruşii sunt optimişti în privinţa returului cu Unirea Urziceni. Atacantul Maksim Kanunnikov spune că Zenit trebuie să fie pregătită pentru jocul aspru, cu simulări, dar care dă rezultate, al formaţiei Unirea Urziceni, scrie presa din Rusia.
Kanunnikov: "Va fi un meci de o intensitate sporită, trebuie să luăm în serios adversarul, care vine să-şi joace şansele până la capăt. Românii au demonstrat că formează o echipă puternică, trebuie să fim pregătiţi pentru un joc aspru, pentru diverse simulări. Este stilul lor, care le permite să aibă rezultate"
Bistrov: "Nu trebuie să ne gândim la adversar, ci să ne facem jocul nostru. Echipa noastră este superioară valoric, va trebui să demonstrăm această superioritate. Oricum, fotbalul e imprevizibil şi se va decide pe teren cine merge mai departe. Trebuie să jucăm fotbal şi să câştigăm"
Kerjakov: "Vom încerca să fim noi cei care mergem mai departe. Unirea este un adversar dificil, ştim că nu ne va fi uşor"