INTERVIU. Vasilis Vasiliadis este instructor şi proprietar al Şcolii "Vasiliadis Diving Club" din Thassos - insula verde, cu litoralul dantelat şi istoria sa bogată - perla nordică a Mării Egee.

Şcoala este situată în partea sudică a insulei, în Potos, una dintre cele mai căutate destinaţii turistice cu taverne şi baruri amplasate chiar lângă plajele cu nisip auriu şi apa albastră a mării.

Vasiliadis, fost instructor atestat în Trupele Speciale de paraşutism şi scafandri, a acceptat să vorbească pentru evz.ro despre scuba-diving şi experienţele pe care le-a avut de-a alungul anilor, dar şi despre ce presupune acest sport, pentru unii devenit hobby sau un mod de a trăi.

Evz.ro: Cum este viaţa pe Insula Thassos? Vasilis Vasiliadis: Insula se află în nordul Greciei. În apropiere de Kavala, la jumătate de oră de Keramoti şi nu foarte departe de graniţa cu Bulgaria şi România. Aşa că nu este foarte greu să ajungi în Thassos. Este o insulă liniştită pe care o numim „Insula verde” fiindcă există foarte  mult spaţiu verde. De asemenea, este foarte liniştită pentru familii şi cupluri, nu la fel de agitată ca viaţa pe alte insule mai mari.

Câţi dintre studenţii pe care i-aţi avut au fost români?80% dintre clienţii mei sunt români.

Cum se comportă ei la primul curs de scuba-diving?Pentru că nu au o experienţă foarte mare cu marea, la început este mai greu, dar după se descurcă foarte bine. Le place şi se bucură mai mult de această experienţă decât alţii care s-au mai scufundat. În fiecare zi, din martie până în octombrie, avem traininguri şi scufundări. Destinaţiile noastre obişnuite sunt epavele, peşterile subacvatice, ziduri şi recife de corali. "Vasiliadis Diving Club" a vizitat multe locuri din Grecia, Malta - ţinutul cavalerilor şi navelor scufundate, Israel şi Egypt - cu recife de corali, delfini şi submarinul care se scufunda până la 80 de metri adâncime, Luxemburg - cu oraşul său subacvatic dintr-un baraj artificial, un lac în Belgia, lângă Mons, Olanda - cu multele canale şi lalele şi Kielo din nordul Germaniei.

Sunt români care se întorc în Thassos pentru a mai face scufundări?De multe ori se întorc, dar din cauza crizei şi a lipsei banilor nu mai sunt la fel de mulţi. Dar îşi trimit prietenii aici, uneori vin în grupuri mai mari, chiar şi iarna pentru a face scuba-diving. Ne puteţi povesti o experienţă mai dificilă cu studenţii la prima lor scufundare?Întotdeauna se întâmplă ceva. Uneori îşi scot regulatorul din gură şi nu vor să îl mai bage înapoi, dar avem modalităţi pentru a-i ajuta să treacă peste teama lor. Noi facem ca acest sport să fie foarte sigur. Ce înseamnă, de fapt, scuba-diving?Scuba-diving este pentru oameni care vor să fie liberi, care vor să exploreze lumea subacvatică. Atunci când eşti în apă, te relaxezi, te linişteşti, nu e nimeni care să te deranjeze. O lume fără zgomote, doar bulele de aer se aud. Chiar şi acum, când am peste 5.000 de scufundări la activ, îmi place. După ce faci scuba-diving nu îţi va mai fi frică de apă, de ceea ce este sub apă. Oamenii spun că, dacă văd întuneric le e frică, dar e doar iarbă, roci. Nu este nimic de care să te temi, nu sunt animale care să iasă din ele. Odată cu primele cursuri de scuba-diving înveţi să acorzi şi primul ajutor şi multe alte lucruri care te pot ghida în viaţă. Aveţi propria filosofie în ceea ce priveşte acest sport? În ce fel v-a influenţat viaţa?Iubesc marea, vreau să mor pe mare. Este fantastic ceea ce simt pentru lumea subacvatică şi nu o pot descrie în cuvinte. Nu trebuie să fii speriat de mare, ci să o respecţi. Dacă respecţi marea, şi ea te va respecta pe tine. Care este echipamentul de care ai nevoie pentru a practica scuba diving?În primul rând, este nevoie de o mască pentru ochi şi nas care creează un spaţiu de aer între ochi şi apă necesar pentru a vedea, dar te opreşte şi să respiri pe nas. Acest lucru te obligă să respiri pe gură cu ajutorul regulatorului. Apoi ai nevoie de un costum de neopren, pe care îl numim „wet suit”, pentru că apa intră în costum, preia temperatura corpului şi o meţine pentru a te feri de temperaturile scăzute din adâncimi. Pentru a te proteja de arici şi stânci ai nevoie de nişte cizme sau şosete speciale. În plus, pentru a te deplasa sunt necesare labele de înotat. Este nevoie de butelia cu aer, care conţine acelaşi aer pe care îl respirăm şi pe cale naturală, 21% oxigen, 79% nitrogen. Şi avem şi un regulator care intermediază presiunea care ajunge în cavitatea bucală şi apoi în plămânii noştri. Din cei 200 de bari pe care îi avem în butelie, regulatorul ne oferă atât cât avem nevoie pentru a respira la orice adâncime ne-am afla. Nu facem nimic special pentru asta, ci se întâmplă automat.

Cât costă un astfel de echipament complet?Depinde de marcă. Aproximativ 1.000 de euro pentru un echipament bun. În ceea ce priveşte transportul, în cadrul clubului, acesta se realizează cu ajutorul unei bărci rapide de polyester-10m lungime.

Care sunt regulile care trebuie respectate sub apă?În primul rând, regulile sunt reguli. Nu sunt ca cele de pe autostradă, când indicatorul îţi arată că nu trebuie să depăşeşti 100 km/h şi tu mergi cu 120. Dacă încalci regulile la scuba-diving atunci vor apărea problemele. O primă regulă este respectarea legii aerului. Trebuie să respiri continuu, să nu îţi ţii respiraţia niciodată. Şi trebuie să îţi egalizezi presiunea în urechi. Acest lucru se face ţinându-te de nas şi încercând să expiri, fără să dai aerul afară, până simţi în ureche că s-a egalizat presiunea, de o parte şi alta a timpanului. Este acelaşi mecanism pe care îl folosim atunci suntem în avion sau la munte, la o altitudine mai mare, şi simţim că ni s-au înfundat urechile.

În plus, există anumite limite de timp pentru fiecare metru în adâncime la care ne scufundăm. Nu depăşim aceste limite, de exemplu la 30 de metri poţi sta 30 de minute. Fiecare adâncime are limite de presiune. În plus, nu ieşim dintr-o dată la suprafaţă. Trebuie să ieşim afară încet, metru cu metru. Este complicat, dar, dacă continui lecţiile, se învaţă pas cu pas. Trebuie să ne relaxăm, panica este un inamic. Teama este normală, dar nu şi panica.

După ce descoperi plăcerea de a te scufunda, care ar fi pasul următor pentru a deprinde şi mai bine metodele de scuba-diving?Poţi fi scuba-diver sau open water diver. Cei care optează pentru open water diver au limite în adâncime, până la 18 metri, apoi la următorul nivel ajungi la 25 de metri, iar apoi poţi trece la rescue diver sau dive master (professional diver). După ce faci cursul de open water diver ţi se dă un certificat cu care te poţi scufunda în orice apă. PADI, una dintre cele mai mari organizaţii în domeniu, oferă aceste certificate. Studenţii care vin la noi folosesc programele PADI peste tot unde merg. Pot continua cursul la ei în ţară, cu aceeaşi organizaţie, pentru că le dăm un dosar pentru a merge la următoarele lecţii, nivel etc.

Cei care vor să devină profesionişti au nevoie de anumite caracteristici fizice sau pshice?În fiecare an trebuie să trecem de anumite teste medicale. Începătorii, conform legii greceşti, nu trebuie decât să dea o declaraţie pe propria răspundere înainte de scufundare. Nu cred că o persoană care are probleme medicale va încerca să facă scuba sau va mai continua lecţiile. Sper că nimeni nu va face asta. Trebuie să fie sănătos, să nu sufere de obezitate, să nu fi avut otite sau probleme cu inima sau cu sinusurile, să nu sufere de atacuri de panică.

Ne puteţi povesti o experienţă mai inedită cu studenţii?Nu am avut experienţe dificile cu care să nu mă pot descurca. Avem metode pe care le folosim atunci când îşi scoate regulatorul din gură sau când vor să se ridice la suprafaţă. Nu, nu îi lăsăm să iasă brusc la suprafaţă, tocmai de aceea noi le controlăm la început aerul din veste. Fiecare trei metri trebuie urcaţi timp de un minut. Nu am avut experienţe proaste. Au fost probleme cu panica şi frica, dar s-au rezolvat.

Câţi studenţi aţi avut până acum?Nu am numărat niciodată. Sunt de cinci ani în Thassos, dar fac scufundări din 1978. Am făcut scufundări în Kavala, dar legile greceşti interziceau acest lucru din cauza monumentelor arheologice din apă, dar am luptat cu guvernul timp de 10 ani, am câştigat şi acum şase ani apele s-au deschis, mai puţin în anumite zone. Ne bucurăm că acum se poate practica scuba-diving şi în Thassos. Este un teren virgin şi sunt multe lucruri de descoperit.

Ce se poate vedea în apă?Nu avem relicve în zonă, dar căutăm un avion din Al Doilea Război Mondial, dar nu ştim încă unde este. Ascultăm poveştile celor bătrâni pentru a ne da seama unde este şi poate până la anul vom avea norocul să îl găsim. Este un loc frumos lângă Insula Panaghia (Insula Maicii Domnului în greacă – n.r.), cu o floră bogată. Au fost câteva bărci care s-au izbit de insulă pe timpul nopţii sau în timpul furtunilor. Au fost câţiva  scafandrii care au luat bucăţi din aceste relicve, însă arată mai bine sub apă decât dacă le-am scoate să le aducem acasă. Sunt foarte frumoase, povestea este de acum 2-300 de ani. În plus, am fost pe Britanic şi, dacă asculţi cu atenţie, în liniştea din apă, parcă se aud vocile celor care au murit acolo, mintea parcă se întoarce în timp. Aşa că trebiuie să le respectăm. Şi ca faună, ce pot vedea turiştii care vor să descopere lumea submarină?Foci, broaşte ţestoase, caracatiţe, delfini, dar nu atunci când suntem sub apă pentru că se tem de noi, pentru că pescarii au încercat să îi ucidă. În Kavala am văzut o focă. Nu avem rechini, am văzut doar unul fără dinţi, care arăta ca o balenă, părea pierdut  de grupul lui. Mai sunt mici şerpi, dar trebuie să fii relaxat pentru a vedea frumuseţile de sub apă. Pentru că la început eşti preocupat să respiri, să îţi cureţi masca şi nu observi mare lucru. Trebuie să îl laşi pe instructor să îţi arate flora, anemonele, caracatiţele, peşti mai mici sau mai mari. La un moment dat am văzut un ton, era atât de mare şi de rapid încât nu am avut timp să îi fac o poză, chiar dacă aveam camera pregătită. Am văzut peşti fugind în toate direcţiile, apoi o umbră deasupra mea şi tonul trecând printre ei. Am fost atât de surprins încât nu am apucat să îi fac poze.

De câţi ani faci scuba-diving?Ca profesionist, încă din armată, din 1978. În 1996 m-am pensionat. Am lucrat pe o platformă petrolieră timp de treni ani, aici în Thasos. Lucrez ca rescue diver. De exemplu, am scos acum doi ani din Limenaria (staţiune aflată în nord-vestul insulei, lângă Potos – n.r.) 15 maşini care căzuseră în apă. A plouat în timpul nopţii, le-a luat apa şi le-a aruncat în mare. Am fost chemat în timpul nopţii de la dispeceratul poliţiei, pentru că două maşini aveau farurile aprinse şi ne-am gândit că încă mai erau oameni acolo. Am fost acolo, i-am căutat, după o săptămână am scos maşinile din apă. Cum a apărut pasiunea pentru scufundări?Am început scufundările atunci când am intrat în armată. Eram în echipa de diveri anti-demolări şi nu a fost un hobby, dar a devenit o profesie şi un sport.   Ce locuri v-au rămas în minte după ce v-aţi scufundat?Am fost în NATO, deci am făcut scuba în Marea Nordului, în Belgia, în Olanda, în lacurile din Germania. Acolo am folosit pentru prima oară casca sub apă. Luxemburg, Malta, Israel, Egipt, vechile insule greceşti. Cea mai adâncă scufundare a fost pe Britanica, la 118 metri. A fost dificilă. Eram singur, aveam 4 butelii cu mine, două în spate, două în lateral. Trebuie să fii foarte atent la ceea ce faci pentru că în butelii sunt amestecuri diferite pentru adâncimi diferite şi, dacă greşeşti butelia, poţi muri intoxicat cu oxigen. Ce aţi descoperit acolo?Nu am putut intra, era interzis de lege să intri şi este foarte dificil. Am stat pe Britanic 18 minute şi apoi alte trei ore de decompresie. Care a fost cea mai dificilă scufundare?Cea mai dificilă a fost într-un lac. Am făcut nişte reparaţii la 20 de metri adâncime, trebuia să punem un plastic special peste fisură şi apoi metal. A durat o lună întreagă. Acolo era să mor, pentru că o problemă nu vine niciodată singură. În primul rând, eram răcit, amigdalele erau umflate, casca era prea strânsă şi oprea oxigenul care trebuia să ajungă la creier. Din acel moment, creierul îmi transmitea că nu mai trebuie să respir. Dar mintea mea era bună şi le-am spus prin microfon că nu mai am aer.

Să vorbim şi despre experienţe mai plăcute.Israel, locul unde m-am sufundat cu delfinii. Delfinii sunt foarte deştepţi. Eram împreună cu instructorul de acolo şi de fiecare dată delfinii veneau la mine pentru că ei aud bătăile inimii şi simt dacă eşti relaxat sau stresat. Dacă te simt liniştit, ei vin direct la tine. Nu au venit foarte aproape, dar am început să fac cercuri cu bulele de oxigen şi au început să se apropie şi apoi să îi pot atinge. Au fost minunate acele clipe!

Ce alte sporturi practicaţi?Mai fac paragliding, ski, dar cel mai mult îmi place scuba-diving. Cel mai mult îmi place atunci când fac scufundări pentru mine, împreună cu familia şi prietenii. Pentru că atunci când sunt la muncă, împreună cu un studnet, mai ales cu cineva căruia îi este frică, trebuie să râd cu el, să îl facă să aibă încredere în mine. Mă bucur că şi fiul, şi fiica mea practică acest sport. În plus, fiica mea este înrolată în Special Diver Forces, nu mai există o altă femeie în trupe. Nu vreau să o presez pentru că asta am făcut şi eu. O să fie alegerea ei dacă vrea să aibă acest job. Fiul meu este şi el în Special Police Unity. Nu i-am presat, ei au vrut, fiind inspiraţi de viaţa mea. Cum vă alegeţi clienţii atunci când trec prin faţa Clubului?Unii mă ştiu de pe internet, de pe forumuri. Cei profesionişti se documentează pe internet pentru a afla unde pot face scuba-diving. Mai sunt şi alte clubui în Thassos, dar cred că au mai multă încredere în experienţa mea. Atunci când trec prin faţa clubului le povestim despre program. La început sunt speriaţi, dar se întorc, mai întreaba şi în cele din urmă acceptă provocarea.

Sunteţi singurul care face scufundări cu stundeţii?Nu. Mai am câţiva instructori, colaboratori, care vin vara. Unul din Anglia, altul din America, un german, un grec din Thassos şi Denis din România. Am văzut-o sub apă prima oară când a venit şi a descoperi scuba şi am avut încredere în ea. Un instructor trebuie să fie atent la elevul său. Dacă îl ţine de mână şi vede că este stresat, este mai atent cu el, dacă este mai relaxat lucrurile merg altfel. Pentru cei mai mulţi este important să îl ţii de mână, pentru că este mai încrezător.

După cele 3-4 luni de sezon pe care le petreceţi în Thassos, cu ce vă ocupaţi?Am un magazin cu echipamente în oraşul de provenienţă, Drama, şi predau lecţii de înot pentru adulţi iarna. Am în jur de 40-50 de oameni care vin să înveţe să înoate şi apoi vin şi la diving. A fost o femeie care avea 63 de ani, a făcut înot şi apoi la dive, i-am schimbat stilul de viaţă. Pentru că tot se vorbeşte de criza economică, în special de cea din Grecia, cum o resimţiţi?Oamenii sunt speriaţi. Nu mai vor să cheltuie bani, să cumpere. În Potos au venit mai puţini turişti decât anul trecut, sper ca în lunile următoare să vină mai mulţi. Pentru mine nu e aşa rău că mai am şi alte lucuri, dar pentru cei care trăiesc doar din vânzarea unor produse sezoniere şi doar câteva luni pe an este mult mai greu. Pe continent, presa face ca această criză să fie mai mare. Am auzit tot felul de lucruri că ieşim din zona euro şi ne întoarcem la drahmă. Dar nu este doar Grecia, mai multe ţări au aceste probleme: Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Ungaria şi altele.

Aveţi sfaturi pentru guvernul elen?Vreau să facă ce e mai bun pentru oameni, pentru greci. Suntem aproape de ei şi vom face tot ce putem pentru a nu mai avea aceste probleme. Un mesaj pentru români?Veniţi şi încercaţi scuba-diving şi viaţa voastră se va schimba. Este cea mai frumoasă experienţă, iar dacă o repeţi este şi mai frumos. Vino să descoperi lumea subacvatică împreună cu noi! CARTE DE VIZITĂ

• Vasilis Vasiliadis a fost instructor atestat în Trupele Speciale - paraşutism şi scafandri timp de 20 de ani urmând, din 1980 până în 1983, în Germania şi Belgia, cursuri de specializare privind cercetarea şi recuperarea, sudura şi tăierea de metale sub apă, utilizarea căştii de scufundare şi a costumului uscat. 
• În perioada 1993-1996 a lucrat ca scanfandru profesionist în cadrul platformelor petroliere "Prinos Thassos". 
• Din 1996 până în prezent este responsabil de barajele din Drama, pregătind în acelaşi timp scafandri în Kavala şi Thassos.
• De-a lungul carierei a luat parte la misiuni de cercetare şi salvare în râurile Aliakmonas şi Nestos în Kavala şi Thassos. De asemenea, în 1990 a participat la găsirea şi recuperarea unui elicoper în Skaramaga, Atena. În 1998 în colaborare cu "Greek Diving Center" am participat la operaţiunea "Britanic 98", epava unui vas englezesc aflată pe fundul mării la o adâncime de 130m.
• Este instructor clasa A 3 stele atestat de Ministerul Comerţului Naval, PADI OWSI (cu drept de expertiză în căutare şi recuperare, epave, orientare/navigare subacvatică, scufundări pe timp de noapte şi la mare adâncime, aer enriched), instructor de Prim jutor (primul şi al doilea grad-pentru adulţi şi copii), instructor CMAS*** specializările TDI, NITROX, TRIMIS, GAS BLENDER, inspector PSI, cât şi tehnician autorizat pentru echipamentele MAREŞ, SCUBA PRO, POSEIDON, AQUA LANG, TECHNISUB. 

CITEŞTE ŞI:

Thassos – apa sfinţită a curs sau nu, dar minunile se văd