Deshumarea Ceauşeştilor, în presa străină

Deshumarea Ceauşeştilor, în presa străină

Vestea că dictatorul Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Elena au fost dezgropaţi după 21 de ani de la Revoluţie a făcut înconjurul marilor agenţii de presă din lume.

Rămăşiţele pământeşti ale soţilor Ceauşescu vor fi analizate pentru a se verifica dacă aparţin celor doi, relatează cotidianul francez Le Figaro. Articolul este însoţit şi de un filmuleţ cu imagini de arhivă cu dictatorul român. Jurnaliştii francezi scriu şi despre pelerinajul nostalgicilor la mormintele cuplului Ceauşescu de la căderea regimului comunist în 1989.  Ştirea a fost preluată şi de agenţia France Presse  şi Associated Press. "Nicolae Ceauşescu a condus România cu mână de fier între 1965 şi 1989. După manifestaţiile de stradă în decembrie 1989, au încercat să fugă. Au fost arestaţi şi judecaţi, apoi executaţi pe 25 decembrie 89. Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost îngropaţi în cimitirul Ghencea din Bucureşti", precizează AFP. Autorităţile din vremea aceea au decis să-i îngroape pe ascuns, iar pe cruci au fost scrise nume false, notează şi cotidianul Le Monde. Din 2005, copiii cuplului încearcă să afle dacă întradevăr părinţilor sunt înhumaţi acolo, precizează aceeaşi sursă. "Suntem mai aproape de aflarea adevărului", a declarat Valentin Ceauşescu, scrie şi BBC News pe pagina electronică. Aceeaşi sursă mai menţionează şi că rezultatele analizelor ADN vor fi gata abia peste şase luni. The Daily Telegraph publică declaraţia ginerelui Ceauşeştilor, Marian Oprean, soţul răposatei Zoia, fiica dictatorului: "Vrem să aflăm dacă au fost îngropaţi aici sau nu". International Herald Tribune titrează că românii au fost luaţi prin surprindere de decizia de a-i dezgropa pe soţii Ceauşescu. "Vestea deshumării a venit la ora la care cei mai mulţi români dormeau. Oficialii au închis repede cimitirul când zeci de jurnalişti au ajuns la faţa locului", scrie publicaţia americană. "Nu ştiu ce se va întâmpla dacă descoperim că nu sunt rămăşiţele lor. Probabil vom da statul român în judecată", a declarat ginerele Ceauşeştilor, citat de Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News