Parcul Carol, un loc cu tradiţie pentru plimările pe înserat ale bucureştenilor, a adunat de-a lungul timpului o mulţime de monumente, unele întreţinute, altele uitate.

Până la amenajarea parcului, dealul şi câmpia Filaret, numite aşa după mitropolitul Filaret al II-lea, erau acoperite de mlaştini, iar în jur se întindeau pogdorii, care au dat numele lor Şoselei Viilor.

Locul şi-a trăit momentul de glorie în timpul revoluţiei din 1848 din Ţara Românească. Mii de bucureşteni au plecat atunci de pe câmpie şi au pornit pe strada Filaret (astăzi 11 iunie) spre palatul domnitorului Gheorghe Bibescu, pentru a-l obliga să semneze "Constituţia" (proclamaţia şi programul de la Islaz) şi să recunoască guvernul revoluţionar provizoriu.

Câteva zile mai târziu, la 15 iunie, a avut loc Marea Adunare de pe Câmpia Filaretului, când mii de oameni au depus jurământul pe Constituţie. A doua zi, guvernul provozoriu a hotărât ca acea zonă să poarte numele de Câmpia Libertăţii.

Însă istoria amenajării zonei ca una dedicată plimbărilor şi jocului începe odată cu mitropolitul Filaret al II-lea, care a construit în actualul Parc Carol, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, o fântână din marmură în formă de chioş, pe al cărei tavan erau sculptate semnele celor 12 zodii.

Neîntreţinută însă, fântâna s-a degradat şi a fost dărâmată în 1863. În 1870, primarul George Grigore Cantacuzino a ridicat în locul ei o altă fântână, construită în stil neoclasic, împodobită de coloane ionice şi de ornamente realizate de sculptorul Carol Storck.

Fântâna s-a păstrat până astăzi, deşi uneori este greu pentru trecători să se apropie prea mult să o admire din cauza câinilor vagabonzi care s-au aciuat pe acolo şi îi întâmpină cu mârâieli neprietenoase.

Astăzi, locul promenadelor în maşini de epocă a fost luat de “băieţii şmecheri”, care îşi turează la ceasuri târzii din noapte motoarele automobilelor.

Între anii 1900-1905, pe Dealul Filaretului a fost amenajat Parcul Carol, după planurile arhitectului peisagist Eduard Redont. Parcul a fost inaugurat în 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Totodată, se împlineau 25 de ani de când România devenise regat, în 1881, şi 1800 de ani de când împăratul roman Traian cucerise Dacia, aşa că autorităţile, la ideea lui Take Ionescu, au organizat în piaţa din faţa parcului Expoziţia Generală Română, un fel de muzeu în aer liber, cu multe pavilioane, al cărei principal scop era să prezinte istoria românilor. În parc a fost construit şi un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Ţepeş.

Pe Arenele Romane se aşterne nepăsarea

Comisar general al expoziţiei a fost numit C.I. Istrati, doctor în chimie şi medicină şi fost ministru al Lucrărilor Publice. Astăzi, un soclu gol, fără statuie, din faţa Arenelor Romane, îi aminteşte numele. De altfel, nici Arenele Romane nu arată mai îmbucurător: faţada îşi pierde tencuială şi îşi arată, pe la colţuri, zidăria din cărămidă.

Uşile şi-au pierdut vopseaua şi au ruginit, iar pereţii poartă însemnele celor care îşi exersează talentul în arta grafitti-ului. Teatrul în aer liber cu patru coloane dorice la intrare păstrează însă o frumuseţe tristă şi prăfuită.

Giganţii, două sculpturi din piatră de Rusciuk, realizate de Carol Storck şi Dimitrie Paciurea, străjuiesc drumul spre Dealul Filaret. Iniţial, Giganţii şi statuia Frumoasei Adormite erau amplasate în faţa Muzeului Artelor, acum dispărut, şi a unei peşteri artificiale. Grota era denumită Grota cu Giganţi, iar cele trei statui reprezentau personajele unei legende: doi gemeni, îndrăgostiţi de aceeaşi femeie, au fost transformaţi în piatră din cauza iubirii neîmplinite, iar Frumoasa a devenit o cascadă.

În 1935 în piaţa din faţa parcului s-a construit o fântână arteziană monumentală: fântâna Zodiacului, proiectată de arhitectul Octav Doicescu şi decorată cu mozaicuri cu zodii de sculptorul Mac Constantinescu. Acum, fântâna a fost înconjurată de bănci de lemn, în apropiere au apărut semne cu mesajul "Piedone pentru tine", iar câte un trecător îşi ia provizii de apă din fântână.

Regimul comunist a schimbat numele Parcului Carol în Parcul Libertăţii, pavilioanele expoziţionale au dispărut, iar unele monumente, precum Giganţii, au fost mutate. Cea mai evidentă modificare a parcului a fost însă apariţia, în vârful dealului, a câtorva arcade imense, placate cu granit roşu. Mausoleul, cunoscut în perioada comunistă drept Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, a fost ridicat în 1963, în cinstea militanţilor revoluţionari socialişti.

În incinta circulară de la baza arcadelor s-au aflat criptele a trei lideri comunişti: Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi C. I. Parhon, iar în jurul monumentului se aflau cripte cu rămăşite pământeşti ale unor militanţi socialişti, printre care şi Ştefan Gheorghiu.

În 1991, mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele reprezentanţilor comunişti au fost mutate în alte cimitire. În locul lor au fost aduse rămăşiţele soldaţilor căzuţi în al doilea război mondial, din Mausoleul de la Mărăşeşti, iar monumetul a fost închinat în memoria eroului necunoscut.

Dacă urci de la Parcul Carol spre Autogara Filaret, dai de singura stradă-scară din Bucureşti, care poartă numele fostului elev al lui Socrate, Xenofon. Aici, un colţ umbrit de viţa de vie ce se întinde peste garduri de la casele vecine, peste care se ridică lătratul câinilor din curţile oamenilor, aminteşte de trecutul pitoreasc al locului.

Palatul dintre vii

Odată urcate cele câteva trepte, călătorul dă peste fostul palat construit de arhitectul elveţian Thomas Suter. Acesta a venit în România la cererea regelui Carol I şi a fost însărcinat să se ocupe de asanarea mlaştinilor din jurul Filaretului.

În timpul lucrărilor de la Parcul Carol, arhitectul se decide să cumpere colina de vis-s-a-vis, acoperită de o podgorie. Treptat, alţi oameni cu stare din Bucureşti aleg să îşi construiască aici o casă.

În timpul comunismului, palatul a fost transformat în sediu ICRAL, iar nimeni nu s-a mai îngrijit de restaurarea lui. După ce le-a fost retrocedat, proprietarii au vândut imobilul, iar cumpărătorii au investit peste 6 milioane de euro pentru restaurarea sa.

Au păstrat liniile de bază şi au împodobit lucrarea cu unul dintre cele mai mari candelabre din sticlă de Murano, în care peste 2.000 de cristale se împletesc. Candelabrul are 14 metri înălţime şi cântăreşte două tone. Pentru a păstra aerul de epocă, proprietarii au folosit piese clasice de mobilier.