Printre budanele uriaşe din stejar de 10.000 de litri, domnul Domnaru, deşi robust, pare un omuleţ pierdut într-o lume a titanilor. E răcoare, iar de jur împrejur miroase a vin şi a lemn.

Înaintăm printre şirurile de butoaie ordonate la linie, trecem de o uşă masivă şi urcăm pe nişte scări metalice. Sus este o altă încăpere în care se odihneşte vinul, de data aceasta chardonnay în butoaie mici de 200 de litri.

„Butoaiele sunt arse pe pe interior cu flăcări ca să elimine taninii amari din lemnul de stejar şi ca să îi lase doar pe cei dulci. Ei oferă vinului un buchet de arome ce te duce cu gândul către mirodeniile exotice: scoţişoară, piper”, spune Dan Domnaru, ghid turistic şi coordonator relaţii publice la podgoriile Murfatlar.

Butoaiele se folosesc maximum trei ani pentru că apoi vinul nu mai are ce să extragă din acel lemn, explică el.

La vie: „Odată mi-a sărit o vulpe în cale”

Deşi vizita în cramă este momentul culminant al turului podgoriilor, plimbarea prin vie, pe drumurile prăfuite, este plină de farmec. „În fiecare zi văd câte un fazan, uneori cu familia. Odată mi-a sărit o vulpe în cale”, povesteşte Domnaru. Printre butucii de viţă de vie mişună prepeliţe cu pui, hârciogi, iepuri, coţofene şi popândăi. 

La restaurantul rustic al podgoriei se ajunge pe un drum printre vii de vreo doi kilometri. Aşezat pe un platou înalt, intim, cu multă verdeaţă, restaurantul nu se vede din stradă, iar zgomotul maşinilor de la şosea nu ajunge până la el. Podeaua localului e făcută din lemn de doage de la butoaiele vechi.

De obicei, turiştii vin la podgorie în grupuri organizate: anunţă dinainte şi cer un anumit meniu, spune ghidul. Se fac şi vizite individuale, însă dacă astfel de turişti vor să ia masa la restaurant nu vor găsi toate preparatele din meniu, ci doar feluri de mâncare tipice precum friptură la grătar sau tochitură, de exemplu.

„Vrem să facem din sarmalele în cuib un simbol al locului”

Meniul este axat pe mâncăruri tradiţionale dobrogene: ghiuden, salată de icre, peşte marinat, caşcaval de Dobrogea, creier în frunză de viţă, miel la cuptor, batal la proţap (specific mai ales în comunităţile musulmane din Dobrogea).

“Vrem să facem din sarmalele în cuib un simbol al locului”, spune Domnaru. Sarmalele în cuib sunt un mănunchi din şase sarmale: trei în foi de varză, trei în foi de viţă de vie. La mijloc se pune o felie de şuncă afumată, iar totul este învelit într-o foaie mare de varză murată, acoperită cu smântână.

Un meniu complet costă 25 de euro. El include trei feluri de mâncare, desertul (de obicei o plăcintă dobrogeană cu brânză şi stafide) şi degustarea a cinci probe de vin. Turiştii aleg de obicei diferite combinaţii ale acestora.

Degustarea costă cinci euro, iar o probă de vin are 50 de ml. „Degustarea include explicaţii despre podgorii, vin, despre felul cum se degustă, ce urmărim când degustăm. Sunt patru caracteristici ale vinului care se urmăresc în timpul unei degustări: aspect, culoare, miros, gust”, explică Domnaru. Butoaiele de 200 de litri cu chardonnay

Budanele de 10.000 de litri din cramă

„Aici nu te întreabă nimeni de sănătate. Nu-i nimic pe o rază de un kilometru”

Pe an, vin în jur de 10.000 de turişti la podgorie, dintre care 50% sunt străini. Unii dintre turiştii străini vin pentru un tur în România prin agenţii de turism şi trec şi pe la podgorie. Lor li se adaugă pasagerii de pe vasele de croazieră care opresc o zi în Constanţa.

Cei mai mulţi sunt francezi, englezi, australieni şi americani. „99% dintre turiştii de croaziere sunt trecuţi de vârsta a doua. Vin în grupuri de 30, altfel nu le convine tour-operatorilor”, spune ghidul.

În schimb, românii vin aici mai ales pentru evenimente de firmă. „E intim, rustic, spaţiul e deschis, au posibilitatea de a se desfăşura în voie, fără nicio oprelişte. Aici nu te întreabă nimeni de sănătate. Nu-i nimic pe o rază de un kilometru”, spune el. La cerere sunt aduse şi trupe de dansatori de dansuri populare sau tarafuri.

La podgorie nu au însă spaţii de cazare, doar „un hotel mic de pană pentru cine nu mai poate să plece, cu patru camere funcţionale”, arată Domnaru.

“Au început şi românii să ia măcar o zi de degustare”

Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, spune că turismul în zonele vitivinicole din România îi atrage în principal pe străini. Astfel, în fiecare an sunt în jur de două mii de turişti străini care vin în special pentru circuite vitivinicole.

Mai vin şi cei care fac un tur al României şi au în program şi vizitarea unei podgorii. Dacă în anul 2007 zonele vitivinicole din România atrăgeau 20.000 de străini pe an, acum numărul lor a mai scăzut, spune Bădulescu, dar trece de 10.000.

„Pe de altă parte, şi la români începe să prindă, dar mai puţin, în sensul că ei sunt obişnuiţi cu sejururile. Românii vor, în general, mai puţin circuite în România. Vor să stea la mare la plajă, la munte ori la o pensiune rurală. Dar au început şi românii să ia măcar o zi de degustare”, arată purtătorul de cuvânt al ANAT.

Turismul în zonele vitivinicole din România este încă la început, deşi potenţialul este foarte mare: „S-au făcut nişte paşi, nu am stagnat, au început să apară structuri de cazare, dar se poate mult mai mult la ce vinuri avem noi”, consideră el.

Reprezentantul ANAT crede că o mai bună promovare i-ar putea atrage pe turişti într-un număr mai mare. Lipseşte însă o strategie la nivel naţional. De exemplu, vecinii moldoveni ne-au întrecut la capitolul promovare. În timp Festivalul Anual al Vinului ce are loc în fiecare octombrie la Chişinău atrage cel puţin 20.000 de turişti străini, noi avem o mulţime de festivaluri mici, dar fără vizibilitate.

„Am fost şi eu de două ori la Festivalul Vinului. Moldovenii reuşesc să aducă doar în perioada aia zeci de mii de turişti străini. Am văzut şi olandezi, şi francezi şi nu îmi venea să cred. La noi sunt multe festivaluri ale vinului, dar nu există unul mare. Avem mai multe doar că din păcate nu avem unul puternic promovat”, explică Bădulescu.

„Până şi cele moldoveneşti sunt mai cunoscute decât ale noastre”

Din păcate, nici vinurile româneşti nu sunt la fel de cunoscute la nivel internaţional precum cele maghiare sau moldoveneşti, consideră el: „Până şi cele moldoveneşti sunt mai cunoscute, Cricova, de exemplu. Ungurii cu Villany şi mai ales Tokaji. Noi avem mărci la fel de bune, însă din păcate nu ni le-am promovat foarte bine”.

La un moment dat, prin anii 2000, a existat un proiect de a promova România drept „Ţara vinurilor”, dar acesta nu s-a finalizat şi nu a avut rezultate mari, spune Bădulescu: „S-au creat nişte drumuri ale vinului, cu indicatoare. Sunt doar nişte primi paşi făcuţi”.

În turismul vitivinicol nu există o strategie care să dea o direcţie: „Fiecare firmă are strategia ei, asta e clar. Dar nu e o strategie naţională de promovare a vinurilor româneşti, să ieşim şi cu turismul vitivinicol în afară. Mă rog, Ministerul Turismului a mai făcut şi broşuri dedicate turismului vitivinicol, dar nu e suficient, ar putea fi mult mai mult promovat. Turismul dunărean şi cel vitivinicol sunt neglijate la noi”.

Vizitarea cramei şi a Muzeului Viei şi a Vinului este inclusă în preţul meniului. Înfiinţat din 1970, muzeul adăposteşte tot soiul de vase greceşti şi teascuri antice din calcar.