Efectul "Lady Gaga" provoacă îngrijorări

Efectul "Lady Gaga" provoacă îngrijorări

Popularitatea crescută a "ochilor mari" promovaţi de Lady Gaga în videoclipul melodiei "Bad Romance" provoacă îngrijorare. Tot mai mulţi tineri îşi achiziţionează lentile rotunde astfel încât să-şi mărească ochii şi să schimbe culoarea acestora, scrie agenţia ANI.

Ce nu ştiu fanii cântăreţei este că aceasta s-a ajutat de tehnologia de ultimă generaţie pentru ca ochii ei să pară exagerat de mari.

Makeup artisul Michelle Pham spune că este de-a dreptul sufocată de cerinţele fanilor lui Lady Gaga, care doresc să afle cum se pot monta şi întreţine aceste lentile. Din această cauză, ea a fost nevoită să posteze pe YouTube un filmuleţ în care ilustrează cum pot fi folosite respectivele lentile. Imaginile au făcut, în foarte scurt timp, peste 10 milioane de accesări.

"Lentilele sunt fabricate peste Ocean şi sunt destinate transformării radicale a ochilor, de la culoarea acestora până la mărime", explică Pham, citată de CBS.

Lentilele care au primit şi un nume, "doe-eyed", sunt foarte populare în Asia, mai ales printre cântăreţii coreeni, şi tot mai mulţi americani încep să adopte această nouă tendinţă de accesorizare. Însă, lentilele circulare sunt interzise în Statele Unite, întrucât nu au fost încă aprobate de Administraţia de Control al Alimentelor şi Medicamentelor (FDA). Până acum, ele sunt fabricate de către un singur producător american, iar cele mai multe produse sunt de provenienţă asiatică. Ele sunt achiziţionate online şi foarte mult promovate prin reţeaua de socializare Facebook. Doctorii se tem că, în lipsa unui control al calităţii, aceste lentile ar putea provoca infecţii ale ochilor şi leziuni ale corneei, chiar şi pierderea vederii. "Nu avem niciun control asupra producţiei şi siguranţei acestui tip de lentile de contact cu efect cosmetic. Nu ştim dacă ele corespund din punct de vedere medical", spune doctorul S. Barry Eiden, din cadrul Asociaţiei Americane de Optometrie.

Ne puteți urmări și pe Google News