Din motive de securitate, Uniunea Europeană şi-a reîntârit restricţiile impuse companiei aeriene din Iran, "Iran Air", relatează AFP.
În plus, flotele Airbus şi Boeing au interzis la zbor în spaţiul aerian al acestei ţări. Decizia de a interzice în spaţiul UE flota Airbus A320 şi Boeing B-727, B-747 ce aparţin companiei Iran Air a fost luată în unanimitate de membrii comitetului de securitate aeriană din cauza "problemelor de securitate", a explicat Comisia Europeană într-un comunicat. Măsura a fost luată în urma rezultatelor unei misiuni efectuate în Iran cu participarea experţilor din statele membre UE şi din cadrul Agenţiei Europene pentru securitate aeriană (AESA). Comisia a constatat că Iran Air nu a pus în aplicare măsurile anunţate în martie anul acesta. Totuţi pot încă să efectueze zboruri spre UE 23 de avioane, 14 A-300, 8 A-310 şi unul B-737. "Nu putem să acceptăm un compromis în materie de securitate aeriană", a declarat comisarul european pentru transporturi Siim Kallas. Oficialii europeni au ţinut să precizeze că decizia nu are nicio legătură cu sancţiunile impuse Teheranului din cauza programului său nuclear controversat. Companii aeriene pe lista neagră UE a adăugat pe lista neagră şi compania aeriană Surinam Blue Wing Airline. În schimb, două companii indoneziene, Metro Batavia şi Indonesia Air Asia au scăpat de interdicţiile de zbor în UE. Pe lista neagră actualiazată de oficialii europeni se află 282 de companii aeriene din 21 de ţări.