Cea mai modernă staţie de tratare a apei din ţară va fi pusă în funcţiune astăzi în oraşul Jimbolia, judeţul Timiş.
Staţia e automatizată, întregul proces tehnologic fiind monitorizat şi controlat pe calculator. Potrivit reprezentanţilor Aquatim, operatorul regional de apă şi canal din Timiş, tehnologia staţiei de tratare a apei folosită la Jimbolia cuprinde ozonizarea, filtrarea şi clorinarea apei.
„Această tehnologie a fost aleasă datorită caracteristicilor fizico-chimice ale resurselor de apă din Jimbolia. Ozonul e cel mai puternic oxidant utilizat în tratarea apei şi are avantajul că nu generează produşi secundari. Însă, pentru a asigura dezinfecţia apei până la ultimul consumator, e necesară adăugarea unei doze de clor în apa potabilă distribuită, conform normelor legale. Toate instalaţiile sunt confecţionate din oţel inoxidabil, inclusiv rezervoarele de înmagazinare a apei potabile”, a declarat Ilie Vlaicu, managerul Aquatim.
Investiţia, în valoare de 2,1 milioane de euro, a fost finanţată în proporţie de 50% din fonduri europene, prin programul PHARE 2006, iar restul banilor au venit de la consiliul local.
„Exemplul bun al autorităţilor locale din Jimbolia, de a accesa fonduri nerambursabile în vederea rezolvării problemelor comunităţii, ar trebui urmat în întreg judeţul”, a mai adăugat şeful Aquatim.