„Anselmo”, debutul dramaturgic al comediantului Mihai-Gruia Sandu
- Adam Popescu
- 24 iunie 2010, 14:55
Nepiesa de teatru „Anselmo”, semnată de Mihai-Gruia Sandu, care se va juca sâmbătă, 26 iunie, la Teatrul Nottara este specială atât din punct de vedere al subiectului, cât şi prin aceea că reprezintă debutul ca dramaturg al lui Mihai-Gruia Sandu.
„Anselmo” este sinteză a numeroase texte scrise de-a lungul timpului pentru studenţii săi şi pentru membrii companiei Dell’Arte, căreia i se adaugă texte asaptate după Carlo Goldoni. Spectacolul este construit pe două planuri, cel al unei trupe de teatru în care actorii fac legea şi cel al personajelor pe care aceştia le interpretează.
Fondatorul trupei de teatru, aspirant la titlul de regizor, aduce în faţa actorilor săi un text incomplet, al cărui protagonist este Cavalerul Anselmo. Ca rol principal, Anselmo devine mărul discordiei, orientând relaţiile dintre actori, dar şi pe acelea dintre actori şi autor, pe un drum sortit eşecului. Replicile scurte şi dinamice, trecerile rapide de la o stare la alta, duelurile, improvizatia, farsele, sunt intercalate cu momente de realism marcate de ieşiri declarate ale actorilor din personaj. Prin pendularea dintre cele două planuri, regizorul propune o meditaţie veselă asupra condiţiei actorului, printr-un joc abil al măştilor. Doi ani de pauză Într-o primă formulă, spectacolul „Anselmo” s-a jucat timp de doi ani, fiind prezentat în numeroase festivaluri la nivel naţional şi internaţional. Ulterior ultimei reprezentaţii de la Budapesta, în 2008, acesta nu a mai fost jucat în teatrele bucureştene. În formula actuală - Smaranda Gabudeanu, Ana Crăciun, Andra Sandu, Ana Cucută, George Constantinescu, Ninel Surdu, Sabin Anghel, Cristi Martin, Cosmin Şofron - a spectacolului prezentat sâmbătă, la ora 19.30, la Teatrul Nottara au intervenit o serie de transformări la nivel de distribuţie şi regie. Tinerilor actori li s-au alăturat alţi doi colegi cu experienţă de scenă semnificativă, precum Cristi Martin şi Cosmin Şofron.
Cristi Martin, membru al trupei „ Divertis”, se reîntoarce la teatru după o îndelungată experienţă în televiziune. Actorul Cosmin Şofron a jucat în studenţie într-una dintre primele piese scrise de către Mihai-Gruia Sandu, "All'Improvisso". După o îndelungată experienţă în teatru, el a revenit alături de Compania Dell’Arte, odată cu spectacolul „Don Pasquale”, care se joacă, din 2009, la Opera Naţională Română.