INTERVIU EVZ: Fost campion mondial la handbal masculin în 1970, Valentin Samungi spune că îşi aduce aminte cu greu de când naţionala României nu a mai obţinut o victorie de calibrul celei de ieri din Rusia, scor 37-32 (16-13), în urma căreia tricolorii pregătiţi de Vasile Stânga si Nicolae Munteanu au obţinut calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Samungi spune că succesul ar trebui să-i sensibilizeze pe politicienii care au cam uitat de sportul românesc.

Victoria senzaţională a naţionalei masculine a României, 37-32 cu Rusia, din returul barajului pentru accederea la Campionatul Mondial de anul viitor a surprins lumea handbalului. România tandemului Vasile Stânga - Nicolae Munteanu a reuşit să revină miraculos după înfrângerea din partida tur, de la Bucureşti, 28-32, şi să obţină calificarea în deplasare. Pentru prima oară în istorie, Rusia ratează Mondialul! Valentin Samungi, fost campion mondial în 1970 cu naţionala României, a mărturisit, pentru evz.ro, că victoria din Rusia e una care poate declanşa revirimentul handbalului masculin românesc. "Cred că doar băieţii au crezut în calificare până la capăt", a spus Samungi. În vârstă de 68 de ani, actualul preşedinte al grupării CSM Bucureşti şi-a amintit de vremurile în care naţionala României făcea legea în handbalul mondial, dar şi de reculul din ultimele două decenii. Cu Valentin Samungi pe bancă, în tandem cu Cornel Oţelea, naţionala masculină a României a obţinut ultima mare performanţă la nivel internaţional, bronz la Mondialele din 1990.

"Este o performanţă extraordinară Evz.ro: Băieţii au reuşit calificarea la Mondiale! Valentin Samungi: A fost o surpriză extraordinară. Nici nu îmi vine să cred! Cu o zi înainte de meciul cu Rusia am fost întrebat de şansele echipei noastre. Am vrut să fiu sincer şi am spus cea ce ar fi spus orice om. Mă bucur că băieţii m-au contrazis.

Nu mai speraţi? Din moment ce pierzi acasă manşa întâi, te gândeşti că ai şanse mici la retur. Şi să nu uităm scorul la care a fost pierdut meciul (n.r. - 28-32), care a fost unul strâns faţă de diferenţa de valoare arătată pe teren.

Cum explicaţi evoluţia din manşa secundă? Băieţii au fost singurii care au crezut în această calificare. Ei şi antrenorii lor. A fost o mobilizare extraordinară, o detaşare care i-a ajutat, au jucat la risc şi au câştigat.

Ce înseamnă acest rezultat? Înseamnă că handbalul masculin românesc are încă potenţial. Am mai spus-o, avem o generaţie foarte bună. Aveam însă nevoie de un asemenea rezultat. Cred că puţini realizează ce înseamnă acest succes din Rusia şi această calificare la Mondiale. Este o performanţă extraordinară. Nu îmi aduc aminte de o alta similară în ultimii mulţi ani. Sper ca după acest succes naţionala noastră să joace altceva, să aibă şi puţin noroc la tragerea la sorţi de la Mondiale şi să-şi revină.

Coincidenţă fericită Credeţi că autorităţile vor reacţiona? La primul titlu mondial cucerit de România, nu aveam nici măcar o sală! Era "Floreasca", dar nu era regulamentară. Asta nu înseamnă că nu trebuie să construim săli de sport. Stăm rău la acest capitol. Aş vrea ca politicienii să aibă o altă percepţie asupra sportului după această calificare ce a făcut să se vorbească în lume din nou la superlativ despre România. Sper să-i mobilizăm pe politicieni.

Calificarea României coincide cu sărbătorirea a trei ani de existenţă a grupării CSM Bucureşti, unde sunteţi preşedinte! Coincidenţă fericită!

Ce aţi făcut în ultimii trei ani, domnule Samungi? Am înfiinţat un club, iar acum avem şase echipe în prima ligă, mai mult decât Steaua sau Dinamo.

Cine a fost cu ideea înfiinţării clubului? Acum trei ani şi ceva, stăteam de vorbă cu bunul meu prieten Cristian Gaţu şi ne gândeam ce am putea face pentru handbalul nostru. La acea oră, în Bucureşti, nu mai erau în viaţă decât 3 echipe: Steaua şi Dinamo la băieţi şi Rapid la fete. Atât! Am vrut să facem ceva în genul HCM Constanţa şi am mers la Primărie. Acolo, Răzvan Murgeanu, care era viceprimar, ne-a sugerat să facem şi o secţie de rugby. Adriean Videanu ne-a spus să facem şi baschet, pentru ca Nicolae Mărăşescu să ne "ameninţe" că nu vom primi ajutor dacă nu înfiinţăm secţie de atletism.

"Copiii nu ştiu să alerge" Câte secţii are CSM? Acum avem 7: baschet, handbal (fete şi băieţi), volei (fete şi băieţi), rugby, şah, moto şi atletism. N-avem sală, din păcate, iar asta ne costă mult. Salariile nu sunt deloc mari, dar se dau la timp.

E greu? E greu, dar e frumos. Am 68 de ani, o pensie foarte bună, aşa că n-am nevoie de bani. Am nevoie de activitate, nu pot sta departe de sport. Simt că încă mai pot să fac ceva pentru sportul românesc. Nu mai pot fi antrenor, dar pot da sfaturi.

Cât de mult s-a schimbat sportul românesc în ultimele decenii? S-a schimbat mult şi, din păcate, în rău. Dacă la individual suntem la pământ, în sportul pe echipe suntem în Groapa Marianelor. Sunt mai multe cauze care au dus la această cădere. Putem vorbi despre criza economică, dar şi despre dezinteresul tinerilor, al antrenorilor. Tinerii din ziua de astăzi s-au lipit de calculator şi au uitat de sport. Nu sunt nici îndrumaţi. Nu mai sunt maidanele de altădată. Am umblat la selecţii prin şcoli şi am constatat cu tristeţe că cei mici nu ştiu să alerge, nu ştiu să se caţere într-un copac. Antrenorii au şi ei vina lor. Cancerul sportului românesc e cauzat şi de indiferenţa multor antrenori. Aceştia nu vor să înveţe, mai ales de la străini. Au fost organizate cursuri gratuite pentru antrenori, dar au venit jumătate dintre cei invitaţi.

"La CSM vom avea grupe de copii" Handbalul? În ultimii ani, şi vorbesc aici doar de băieţi, am înregistrat un regres crunt. Poate actuala generaţie să aducă un suflu nou. Am ajuns să nu mai fim invitaţi la Supercupa Mondială, la care participă campioanele mondiale şi olimpice, din cauza valorii scăzute. "Nu vă mai invităm, că nu mai prezentaţi interes. La meciurile voastre nu vine nimeni", aşa ne spun organizatorii.

"Trofeul Carpaţi"? A dispărut şi el din aceleaşi motive. Nu mai vine nimeni şi decât să-şi trimită juniorii sau echipa a 6-a,  mai bine nu mai organizezi turneul.

Ce e de făcut? Trebuie luat de jos, de la copii şi juniori. În ţările cu tradiţie în handbal, copiii vin la sală la 5-6 ani. La noi abia la 13-14 ani. Atunci abia începem instruirea. La CSM Bucureşti avem aprobarea pentru a înfiinţa şi secţii de copii şi juniori, la toate secţiile. Sper să facem o treabă bună pentru copiii care vor să facă sport.

Pase cu noptiera Cum era pe vremea dumneavoastră? Eu n-am făcut sport pentru bani. Am făcut că mi-a plăcut. Cred că m-am născut alergând! Nu puteam sta o clipă. Alergam mereu. Eram campioni mondiali, dar nu eram bogaţi. Primul dintre noi care a avut maşină a fost Gaţu şi asta că i-au dat ai lui bani. Pentru titlul mondial am luat, parcă, 11.300 de lei. Ţin minte că mi-am luat un televizor, alb-negru bine înţeles, şi frigider. Oţelea şi-a luat un scuter!

Cum era pregătirea în acele vremuri? Făceam antrenamente şi în avion! Nu glumesc. Mergeam într-o deplasare, iar antrenorul Oprea Vlase i-a scos pe culoar pe portari şi i-a pus să facă fandări şi alte exerciţii. Altădată, acelaşi Oprea Vlase, dar cu Dinamo, după un meci pierdut la Hamburg, ne-a dat adunarea în holul hotelului la ora 2:00 noaptea. "Vă aştept la mine în cameră", ne-a zis. În cameră ne-a pus să mutăm mobilierul dintr-un loc în altul şi să facem pase cu noptiera!

Mai există modele în ziua de azi pentru generaţia tânără? Ca sportivi, eram invitaţi la fel de fel de întîlniri, prin diverse oraşe în care ne aflam, unde stăteam de vorbă cu oamenii. Sălile unde mergeam erau pline. Ţin minte, când ne-am întors cu titlul mondial în 1970, la Băneasa, în ciuda măsurilor de securitate, am ajuns acasă cu hainele rupte. 10.000 de oameni au venit să ne întâmpine. Înainte aveai modele, aveai idoli. Acum modelele de urmat sunt tot mai puţine.