Mituri despre digestie

Mituri despre digestie

Mâncarea picantă cauzează ulcer, ciroza e provocată de alcool sau hernia ombilicală apare de la ridicarea unor greutăţi. Fals, spun medicii.

Într-o digestie corectă, alimentele ingerate sunt descompuse şi transformate treptat în substanţe asimilabile, aminoacizi din proteine, glucide, acizi graşi, săruri minerale, vitamine.

Un organism sănătos asimilează exact cât şi ce îi trebuie din alimente, însă o nutriţie dezechilibrată duce la func ţionarea deficitară a acestui proces, ce se reflectă mai târziu în bolile care apar. Schimbările permanente din stilul de viaţă modern fac să circule multe mituri despre digestie. Medicii le explică.

1. Faci ulcer de la mâncarea picantă

Ulcerul este cauzat atât de o infecţie provocată de o bacterie, cât şi de medicamente precum aspirină, ibuprofen, naproxen (antiinflamator) luate în exces. Mâncarea picantă poate agrava ulcere existente, însă nu le provoacă.

„Mâncarea picantă trebuie evitată, mai ales în cazul în care o persoană suferă de ulcer, pentru că agravează boală, însă nu o produce. Cei care au această boală trebuie să evite să consume piper, ardei iute, oţet, curry”, recomandă Aurelia Constantin, medic internist la Cabinetul „Christian Sante” din Bucureşti.

2. Hernia apare de la ridicarea unor obiecte grele

Chiar dacă atunci când ridicaţi obiecte grele simţiţi durere la nivelul abdomenului, hernia nu este cauzată de aceste activităţi. Hernia apare din cauza slăbirii peretelui muscular al abdomenului (slăbire cauzată la rândul ei de vârstă, lipsa exerciţiului fizic etc.) sau în urma unui defect al peretelui abdominal.

„Greutăţile mari ridicate fără o pregătire prealabilă pot doar favoriza apariţia evidentă a acestor defecte, care există deja”, mai spune medicul Aurelia Constantin.

3. Doar alcoolicii fac ciroză

De multe ori, ciroza este asociată cu alcoolul, în condiţiile în care celulele ficatului sunt distruse, însă alcoolul este doar un element în acest circuit, nu factorul principal.

„Există multe boli ale ficatului care pot evolua până la ciroză, printre care hepatita acută virală cu virus B sau C. Alcoolul este printre puţinii factori favori zanţi recunoscuţi”, explică medicul Aurelia Constantin.

4. Persoanele în vârstă se constipă frecvent

Constipaţia poate apărea la orice vârstă, mai ales la persoanele care nu fac mişcare, nu au o alimentaţie să nătoasă, nu consumă suficiente lichide. „Constipatia este apanajul persoanelor sedentare, fie ele tinere sau vârstnice, al celor care consumă multe dulciuri rafinate şi care nu mănâncă fructe şi legume”, mai spune medicul Aurelia Constantin.

„Mâncarea picantă trebuie evitată de o persoană care suferă de ulcer, pentru că agravează boală, însă nu o produce.”, AURELIA CONSTANTIN, medic primar boli interne

Ne puteți urmări și pe Google News