Familia Ionescu-Tudorache locuieşte într-un complex nou şi caută vecini să o încălzească la iarnă.

Pereţii blocului B4 -„Mac”, din complexul rezidenţial „Rose Garden” de pe şoseaua Colentina, se-nchid precum o cameră frigorifică. Sunt reci, iar cele 15 familii răsfirate pe cele nouă etaje par că se pregătesc de criogenie. Din 11 blocuri, cu un total de 908 de apartamente, doar 600 sunt cumpărate fie de investitori, fie de proprietari. Iniţial, trebuiau să locuiască două familii într-un bloc, dar nefiind finalizat la timp, au fost mutate într-unul finisat.

O medie ar fi de câte o familie pe etaj. Însă sunt în aşa fel împărţite încât niciuna nu are vecini. Agenţiile imobiliare au cumpărat pachete aici şi au sperat să le vândă apoi chiar la preţ dublu, iar acum au rămas cu ele. Şi totuşi, faţă de celelalte proiecte rezidenţiale care au îngheţat pe timp de criză, situaţia „Rose Garden” e chiar fericită. Mai puţin partea cu datoria de 50.000 de euro, strânsă din întreţinerile neplătite.

„Avem un bloc numai pentru noi”

„E linişte pe-aici. La început, asta ne omora. Ne ţiuiau urechile. Când vedeam oameni plimbându-se în faţa blocului, coboram la ei, îi întrebam dacă locuiesc în complex, iar dacă da, le luam adresele de e-mail şi numerele de telefon”, spune Dana, aşezată pe-un scaun, în balconul de la etajul doi. „O aud pe vecina de la etajul opt când merge spre lift, pe vecinul de la şase când strănută, pe cel din bucătăria de vizavi când ascultă muzică. Apartamentele goale sunt pe post de difuzor aici”, mai spune ea.

Familia Ionescu-Tudorache a fost prima mutată-n „Mac”. Ea jurist, el lucrează în marketing. „Înainte stăteam la două camere. Eram deja însărcinată cu fetiţa-n opt luni când ne-am mutat”, îşi aminteşte Dana.

Au vrut să se mute mai întâi în Panorama, un alt complex rezindenţial a cărui construcţie a rămas însă în stare de şantier: „În iunie 2009 ne-am gândit, iar peste două luni ne-am mutat, pentru că venea bebiţa-n septembrie”. Au fost primii veniţi în bloc şi au locuit o lună şi jumătate singuri, până când s-a mutat următoarea familie.

„Avem un bloc numai pentru noi”, se amuza Decebal, soţul Danei. Din acest motiv, imobilul nu este echilibrat termic. „Poate când se va ocupa, măcar în proporţie de 50%, va fi altceva”, speră Dana. Fiecare bloc are centrală proprie, iar în „Mac”, aceasta merge la capacitate maximă, cât pentru 80 de familii, câte ar trebui să locuiască aici. „Dar noi suntem 15, iar cineva trebuie să plătească şi pentru asta”, zice Decebal.

În decembrie 2010, cei doi speră să fie măcar 20 de apartamente în bloc locuite. „Iarna asta au fost locuite doar opt apartamente, iar temperatura a fost sub 20 de grade, deşi caloriferele mergeau la maximum. Intram în casă şi ne mai puneam ceva pe noi. Eu încălzeam aşa alţi patru vecini, care nu existau”, a mai completat Dana.

Dezavantajele vieţii într-un bloc nou

„Ne-am propus să facem într-o zi cât alţii într-o lună”, se amuză Dana amintindu-şi cum a rezolvat problema cu utilităţile. Deşi se mutaseră, dezvoltatorii nu voiau să le dea drumul la lift, deoarece erau singurii de pe scară.

„Le tot explicam că nici măcar pentru mine nu e, ci pentru soţia care este gravidă-n ultima lună. Am plecat de la bloc fără lift special pentru asta. Plus că a avut şi o sarcină cu complicaţii”, explică Decebal. Au cedat mai greu faţă de compania de electricitate, cu care au reuşit să rezolve lucrurile.

„Ăsta e dezavantajul cel mai mare când o iei de la început, într-un bloc nou. Deşi aveam toate hârtiile pregătite, în acea perioadă se făceau modificări în sistemul de lucru de la Electrica şi ne tot amânau pentru o bifă lipsă. Asta până a mers Dana la ei şi efectiv le-a pus burta pe masă şi le-a zis: «Eu nasc în câteva zile, vreau curent!». Imaginează-ţi că era vară şi noi nici frigider nu aveam”, îşi mai aminteşte soţul acesteia.

650 de lei, minimum la întreţinere

Plata întreţinerii i-a adus pe unii în pragul disperării: pe timp de iarnă, au ajuns să plătească până la 1.200 de lei, dar o medie ar fi de 650 de lei pe lună, în restul anului.

Celelalte servicii contractate de investitor pentru locatari - grădinărit, pază de noapte, firma de administrare, echipa de curăţenie şi tehnicianul - însumează pe lună 150 de lei/familie. „Noi comentăm, investitorii ne fac cârcotaşi. Practic, nu vorbim aceeaşi limbă. Întreţinerea mare este singura hibă dintr-un complex rezidenţial. Dezvoltatorii au ajuns să ne înţeleagă, iar acum încercăm împreună să găsim soluţii”, spune Dana.

Deşi blocul este parte a unui complex rezidenţial, inundaţiile în subsol au fost la ordinea zilei pe timp de iarnă, de la apa care se infiltra ca la ea acasă. „Încercăm să înfiinţăm o asociaţie de proprietari, dar mai aşteptăm să se mai mute câţiva locatari şi să demarăm înfiinţarea asociaţiei de bloc”, a spus Dana.

OPTIMIŞTI. Decebal şi Dana locuiesc în B4 din august 2009 FOTO: VLAD STĂNESCU

PREŢURI

Reduceri de 50%

De la dezvoltator puteai cumpăra, în condiţiile de piaţă de anul trecut, un apartament de trei camere, cu două băi şi două balcoane, cu 210.000 de euro, cu tot cu TVA.

Astăzi, un apartament cu trei camere, o singură baie şi un singur balcon îl poţi cumpăra şi cu 110.000 euro cu tot cu TVA. Aşa-numite „studiouri” se vindeau cu 70.000 cu tot cu TVA.

Au bucătăria integrată în living şi se prezintă ca fiind un apartament semidecomandat cu două camere. Proiectul complextului conţine 1.110 locuri de parcare. Pentru fiecare apartament sunt date spre vânzare maximum două locuri. În subsol, un loc costă 10.000 de euro, iar la suprafaţă 4.000 de euro. Majoritatea proprietarilor actuali lucrează în bănci, la Bursă sau în justiţie.

„Am fost cei care au adus electricitarea, liftul, RDS-ul şi apa în bloc. După o lună şi jumătate, cât timp am fost singurii noştri vecini de pe scară, acum ne bucurăm să mai avem încă 14 familii în bloc. Din 80.“, DANA IONESCU, proprietar apartament în „Rose Garden”

CRIZĂ

„În 2010, se vor începe proiecte mici, cu 8-20 de apartamente”

Boomul complexurilor rezidenţiale din România s-a stopat definitiv în 2010, potrivit expertului imobiliar Liviu Ureche, care a explicat că singurele construcţii care vor începe în 2010 vor fi apartamentele cu 8-20 de apartamente: „Proiectele mari au fost de la început sortite eşecului, din cauza numărului extraordinar de mare de unităţi ce urmau a fi livrate, a zonei şi, nu în ultimul rând, al preţurilor la care fuseseră lansate. Bila neagră pentru investitori a fost lipsa de experienţă pe piaţa românească, crezând că „un plan frumos colorat va atrage clienţi”.

Din seria construcţiilor gigant se numără complexul din aproprierea Parcului Tineretului din Capitală, „Asmita Gardens”, întins pe o suprafaţă de 27.000 mp şi o capacitate de 758 de apartamente, cu preţuri pornind de la 124.000 de euro plus TVA pentru un studio. Ureche a mai spus că „ cei cu un venit mic nu vor fi niciodată ţinta dezvoltatorilor imobiliari”.

Clientul giganţilor are o vârstă medie de 35-40 ani, căsătorit, cu un copil. „Un om cu venit de 800 de lei, de exemplu, nu are cum să cumpere un apartament nou decât dacă ANL va putea face un program social cu adevărat destinat acestor categorii sociale”, a mai precizat Ureche.

Există însă o a doua categorie de constructori, pe care acesta o vede ca fiind singura ce va supravieţui crizei - cea care nu se va milogi la bancă pentru un credit. „Sunt companii care au puterea să construiască fără banii clienţilor, dovedind astfel seriozitate şi o înţelegere clară a nevoilor pieţei. La astfel de companii, în anul următor este posibil să vedem cum băncile vor încerca să-i finanţeze din proprie iniţiativă. Criza nu trebuie să fie o sperietoare. Oamenii trebuie să fie atenţi la ce cumpară, de la cine şi mai ales ce obligaţii au pe viitor, odată mutaţi în complexul respectiv”, sugerează expertul imobiliar.

7.000 de locuinţe au fost anulate de dezvoltatorii marilor proiecte lansate pe piaţă în ultimul an, numai în Bucureşti