Hollywood transplantat pe pământ rusesc, aşa s-ar traduce „Soare înşelător 2”, filmul care a avut premiera astăzi, în competiţia de la Cannes.

Un „Soare înşelător 2”, după ce pe genericul de final al primului scria că Serghei Kotov a fost omorât, părea neverosimil. Însă Nikita Mihalkov susţine că, aşa cum Sherlock Holmes e ucis de n ori şi reapare vesel şi sănătos, la fel poate şi generalul său rus. Numai că el nu e tocmai vesel, şi nici tocmai sănătos. E într-un lagăr rusesc, condamnat pe motive politice, şi filmul ne transportă în pragul lui 1941, în chiar anul în care Germania a invadat URSS-ul.

În timpul unui bombardament, unii condamnaţi mor, alţii evadează. Kotov (jucat tot de Mihalkov) şi tovarăşii săi rămân să lupte pe front pentru patria-mamă, convinşi că acasă nu-i mai aşteaptă nimeni.

Celălalt fir narativ din „Exodus” – care a avut premiera astăzi, în competiţia de la Cannes - ne duce către Nadia Kotova, fiica lui, protejată în secret de cel care l-a arestat pe Kotov, agentul KGB Dmitri Arsentiev (Oleg Menşikov).

Căutându-se unul pe altul, cei doi trec prin infernul războiului (care nu s-a încheiat, pentru că urmează „Soare înşelător 3: Citadela”), iar acest infern pare singura raţiune pentru care Mihalkov a cheltuit 35 de milioane de euro.

O reparaţie istorică

E un demers vanitos al unui regizor care încearcă propriul război cu uriaşa industrie americană şi cu puterea sa de modela felul în care este percepută istoria.

„Şi noi putem face filme ca ei”, spune Mihalkov, inspirat să regizeze această costisitoare dramă de război după ce a văzut „Salvaţi soldatul Ryan” al lui Steven Spielberg. Nu a fost intrigat de maşinăria de efecte speciale, ci de felul în care pelicula încerca „să inducă ideea că aliaţii au câştigat războiul singuri”. O reparaţie istorică, deci. Asta explică lungile episoade – impresionant coregrafiate, altfel – în care nemţii invadatori ai Rusiei ucid în special civili, sute de civili nevinovaţi. În genere, bravii soldaţi ruşi mor demni, apărându-şi patria-mamă.

Încercând să pună ordine în istoria lumii, Nikita Mihalkov pierde însă bătălia cu cinema-ul. Nimic din rafinamentul, atmosfera dulce-amăruie, obsesia pentru gesturi şi detalii, dialogurile şi profunzimea din primul „Soare înşelător” nu se regăseşte aici.

Cu excepţia câtorva momente în care vechiul Mihalkov – aşa cum îl ştiam din „Oblomov”, „Cinci seri”, „Piesă neterminată pentru pianina mecanică” – iese la suprafaţă, în special în scenele în care apare Stalin, nu există alte indicaţii că acesta ar fi un film al unuia dintre cei mai mari cineaşti ruşi ai ultimelor patru decenii.

Iar motivul pentru care Cannes-ul a făcut o excepţie primind acest film în competiţia oficială, deşi regula de aur a festivalului nu le permite acest lucru peliculelor care au avut deja premiera în cinematografe, s-a limpezit astăzi. O frescă de 55 de milioane de dolari, cu doar 2,5 milioane încasări în Rusia, are nevoie de mult zgomot, covor roşu, bliţ-uri – pe scurt, un mare favor - pentru a acoperi o uriaşă gaură.

Corespondenţă din Cannes

Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.

<object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/uq0Zk9hF1V4&hl=en_US&fs=1&" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/uq0Zk9hF1V4&hl=en_US&fs=1&" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object>