PDL poate fi avantajat prin poziţionarea de partea sectorului privat. PNL şi PSD au dificultăţi în a face opoziţie. Liberalii nu pot contesta măsurile de dreapta, PSD are probleme interne.

Traian Băsescu şi PDL ar putea suferi prejudicii de popularitate în urma aplicării măsurilor de scădere a salariilor şi pensiilor, cred analiştii politici.

Totuşi, actuala putere ar putea fi avanatajată prin poziţionarea clară în favoarea sistemului privat în dauna celui public. Pe de altă parte, nu este sigur că opoziţia parlamentară va capitaliza aceste nemulţumiri: PSD este slăbit de disputele interne, iar pentru PNL este greu să se poziţioneze împotriva unor măsuri de dreapta.

Pierde sau nu PDL

Analistul politic Cristian Pârvulescu vede în discursul de joi al preşedintelui un mesaj menit să-i ridice pe cei din sectorul privat împotriva celor din sectorul public. El crede că strategia nu va avea succes.

„Chiar dacă, de exemplu, pensionarii nu erau votanţi tradiţionali ai PDL, acum e clar că vor deveni în totalitate ostili acestui partid”, spune Pârvulescu.

În schimb, crede el, preşedintele nu va obţine sprijin din sectorul privat, pentru că aici s-au operat deja reduceri tocmai pe fondul incapacităţii guvernului Boc de a lua măsuri anticriză.

Pe de altă parte, sociologul Alin Teodorescu spune că picajul PDL deja a început. „Pot doar să vă spun că, oricum, în ultimele patru luni PDL e în cădere liberă pentru că guvernanţii nu reuşesc să facă faţă crizei. Orice schimbare în opinia publică poate fi cuantificată doar în câteva luni, astfel încât nu pot să pronunţ în privinţa efectelor declaraţiei de ieri”.

În schimb, Adrian Moraru, director adjunct al IPP, crede că actuala putere va supravieţui electoral prin poziţionarea clară: „Cei care vor fi afectaţi nu erau prepondenderent de dreapta. În schimb, Băsescu a câştigat foarte mulţi oameni din sectorul privat”.

Pericolul extremismului

Cât poate pofita opoziţia de actuala situaţie, Cristian Pârvulescu spune că „PSD este într-o criză gravă, nu cred că poate să profite, nu mai are organizaţii puternice”.

„Pe de altă parte, din punct de vedere ideologic, pentru PNL este greu să se poziţioneze împotriva unor măsuri de dreapta”, precizează el. În schimb, Dan Pavel crede că există riscul unor mişcări sociale de amploarea după modelul Greciei. El susţine că o asemenea situaţie ar fi „un teren propice” pentru ca extremiştii să câştige capital, printr-un mesaj antioccidental şi anti-FMI.

O opinie similară este împărtăşită de Adrian Moraru. „Dacă situaţia se va înrăutăţi eu cred că nu vor profita nici PSD, nici PNL, ci extremiştii. Când oamenii ies în stradă e suficient un discurs incendiar al unui anumit personaj şi va eclipsa toate strategiile opoziţiei parlamentare”. MĂSURI ABANDONATE

Partidele nu şi-au asumat reforme structurale

Clarice Dinu

După 1990 încoace, partidele aflate la putere nu s-au arătat dispuse să-şi asume până la capăt costurile politice ale unei reforme profunde. Acţiunile lor încadrate în logica electorală au dat sati sfacţie pentru moment populaţiei, însă pe termen lung au împovărat-o excesiv, aducând România în pragul colapsului. Politicile dezechilibrate au făcut ca sfârşitul primului deceniu de democraţie să stea sub semnul intrării în colaps, măsurile dure de redresare fiind pasate unui tehnocrat independent, Mugur Isărescu, care nu era presat de decontul electoral. Intrarea sa în scenă a venit la finele lui 1999, după ce cinci guverne au experimentat în domeniul politicilor economice, cu frâna de mână trasă.

La începutul anilor ’90, încercările de liberalizare ale cabinetului Roman au fost întrerupte brutal, sub pretextul insuportabilităţii populaţiei. Guvernul Stolojan, instalat în octombrie 1991, a încercat să facă ordine în economie, reuşind însă doar o naţionalizare a valutei, prin liberalizarea preţurilor, nu şi a cursului de schimb.

După numai un an a venit rândul unui nou guvern asumat politic, condus de Nicolae Văcăroiu, care a frânat pedala reformei, preferând menţinerea sub control a preţurilor, privatizarea la limită şi sprijinirea societăţilor de stat.

Mai mult, în condiţiile unui deficit în creştere, înaintea alegerilor din 1996, a decis creşterea salariilor şi pensiilor. Instalat premier, la finalul acelui an, Victor Ciorbea pune bazele unei reforme structurale - privatizarea, liberalizarea cursului şi a preţurilor, restructurarea economiei - care eşuează însă din lipsa susţinerii politice.

După experimentul Radu Vasile, la finalul lui 1999, la un pas de a intra în incapacitate de plată, este aleasă soluţia tehnocratului Isărescu. El pune bazele unei reforme fiscale, reduce inflaţia şi convine cu UE un plan de dezvoltare economică. Restructurarea sectorului bugetar, reducerea impozitului pe profit de la 38% la 25%, unificarea ratei TVA la 19%, reforma accizelor sau introducerea impozitului pe venitul global sunt măsurile care nu i-au adus popularitate imediată, însă, prin efectele ulterioare, i-a atras în timp un capital pozitiv de imagine.