Trei-patru ore pe zi. Atât le poţi vedea la faţă. Nu că ţi s-ar face dor de ele, dar ai nevoie de secretarele din facultate pentru orice: viză pe carnet, diplomă, note, burse etc. În multe dintre secretariate, te simţi strâns cu uşa. În altele, mai puţine, ai parte de un tratament cum se cuvine. Să însemne asta că vremea secretarei „je m'en fiche” se pregăteşte să apună?
„Bună ziua, am venit să mă interesez de un master, că pe site nu e nimic”, îi spun unei doamne secretare de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Ea vrea să mă ajute, dar nu poate să facă prea multe, deoarece programa completă pentru examenul din iulie nu a fost încă elaborată. Caută un pliant de anul trecut, îmi explică amabil ce şi cum, mă informează cum a fost în 2009 şi îmi oferă un număr de telefon al facultăţii, să mă interesez de programă fără să fiu nevoit să bat coridoarele pe la Universitate. Secretarele au program cu studenţii de luni până joi, de la 11:00 la 14:00. Dar studenţii nu se plâng. „Se poartă bine cu noi, nu am avut probleme”, spune Claudia Soare, o boboacă de la specializarea Italiană-Engleză. Colega ei din anul II, de la Română-Franceză, Camelia, are aceeaşi părere, dar subliniază că dacă vii în afara programului nu aici nicio şansă să fii primit, oricât de gravă ar fi problema. O zi bună, una rea La Facultatea de Limbi Străine lucrurile nu stau la fel de bine. Deşi secretarele au devenit mai amabile şi le vorbesc frumos studenţilor, mai au şi zile proaste, după cum spune Carmen. „Eu de câte ori am avut de-a face cu ele am încercat să am cereri cât mai clare. De multe ori depinde de atitudinea ta. Dacă eşti mai timid s-ar putea să nu primeşti răspunsuri la întrebările tale”. Tânăra s-a lovit şi de atitudinea ostilă. Din vina lor nu a primit bursa de studiu la timp, pentru că îi greşiseră o cifră din codul numeric personal. Şi fiindcă era 15 decembrie anul trecut şi se apropiau sărbătorile, deşi mai era o săptămână de şcoală, i-au zis că numai în ianuarie se poate remedia situaţia. După drumuri pe la bancă şi rectorat şi multe bătăi de cap, a reuşit Carmen să obţină, spre finalul lunii ianuarie, banii care i se cuveneau încă din 15 decembrie. La Istorie, cu o floare rezolvi multe La Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti ajungem după ce vorbim cum o studentă în faţa facultăţii de Litere. „Se comportă urât, nu respectă orele de lucru. Se simt ca pe moşia lor, au impresia că fac un act de bravadă dacă te ajută”, spune A.P. În secretariat, nimeni nu intră pur şi simplu. Se stă la coadă la uşă (închisă, deşi era program cu studenţii) şi, din când în când, iese câte o secretară şi scrutează holul. Dacă îi sare în ochi vreun plocon vizibil, acel student e poftit primul, chiar dacă nu era următorul la rând. Aşa au păţit doi studenţi din provincie, veniţi să afle informaţii despre un posibil transfer la Bucureşti. Secretara a scos capul şi a văzut un alt tânăr timorat, ţinând în braţe un ghiveci cu flori. L-a poftit primul, deşi era după cei doi cu transferul la rând. Am intrat cu cei doi studenţi în biroul lor. Nici nu au apucat să pună câteva întrebări ca i-a expediat cu un gest scurt din mână, spunându-le că nu se pot transfera, pot doar să dea examen de admitere. Tinerii au ieşit sfioşi, cu întrebări nerostite pe buze. Am cerut informaţii despre masterate, mi-a dat o broşură din hârtie care lucea şi m-a invitat ferm să o lecturez afară. Apoi şi-a coborât privirea către ghiveciul cu flori primit şi toată atenţia s-a îndreptat către cel care îi făcuse darul. După ce a ieşit din birou l-am întrebat de ce i-a luat o floare. Răspunsul: „ca să o îmbunez, am o situaţie mai complicată”. Iar zâmbetul lui spunea că rezolvase. Pe holuri, cei care îţi spun că sunt mulţumiţi adaugă un zâmbet ironic. „Ai impresia că vor să te vadă cât mai repede ieşind pe uşă. Sunt tipul clasic de secretare – nu prea au chef să te ajute. Au dezgustul acela, când de fapt asta e slujba lor. Parcă le ceri ceva imposibil”, spun, completându-se una pe cealaltă, Gabriela şi Laura. La Drept nu e loc de bună ziua. În rest e bine La Drept, niciuna dintre cele trei secretare nu au socotit de cuvinţă să îmi răspundă la primul „Bună ziua!”. Am încercat din nou, dar am reuşit abia a treia oară. Parţial: a răspuns doar una dintre ele. Mă interesez de un program de master, dar mi se spune că există şi Internet. „Ce, în provincie nu e Internet?”, răspunde cu sictir una dintre ele. În fine, sunt preluat de una ce pare amabilă, îmi arată unde să intru pe site-ul facultăţii şi ce să caut. La ieşire, mă gândesc că singurul motiv pentru care nu am intrat bou şi am ieşit vacă este insistenţa mea. Se pare că greşesc. Studenţii se declară mulţumiţi de secretară. „Pe mine m-a rezolvat, chiar foarte repede, de fiecare dată când am avut o problemă”, spune Cătălin. „E ok în ansamblu, ne-au dat adeverinţe la timp, nu cum se mai întâmplă pe la alte facultăţi. E ciudat programul, de trei ore pe zi, iar vinerea – închis. Trebuie să pleci de la curs ca să ajungi în program”, spune şi Cristina Tudoran. „Ca să promovaţi, trebuie să învăţaţi” Acest mesaj stă scris cu litere de-o şchioapă pe un panou în ASE. Iar unii studenţi îl iau în serios. Loredana Iancu, masterandă la Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune, lua notiţe dintr-o carte, stând la una dintre mesele de studiu de pe holurile universităţii. Ea se declara mulţumită de relaţia cu secretarele. „Dacă vii în program te servesc”, lucru confirmat şi de alte trei studente din anul III, de la Facultatea de Management. La o masă alăturată, ele pregăteau un proiect pentru un seminar şi butonau fiecare la câte-un laptop. „Sunt foarte de treabă în timpul programului, în afara lui nu te primesc”. Faţă de Universitatea din Bucureşti, la ASE secretarele au program cu studenţii şi vinerea, deşi tot trei ore zilnic. În schimb, aceeaşi problemă cu materiile pentru admiterea la masterat. Trei fete care au venit să se intereseze despre aceasta au plecat aşa cum au venit, adică numai cu ce ştiau deja de pe site. La fel s-a întâmplat şi cu mine, deşi în biroul secretarelor am simţit că femeile acestea îmbrăcate cochet şi-au dat silinţa să mă ajute. Păi, cât am făcut eu facultatea, nu s-a chinuit nimeni să pună hârtie în imprimantă pentru a-mi da lista programelor educaţionale. În fine, ca şi la Litere, secretarele au încerc să ajute „tânărul de provincie” în care mă camuflasem, dar fără programă nu au putut să îmi fie de prea mult ajutor. „De ce e programul asta? Eu mă întreb de ce sunt multe aşa cum sunt” Andrei Ştefan, student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, în anul II, e mulţumit în general de relaţia cu secretarele. Singurul lucru care îl deranjează este că programul zilnic cu publicul este de doar trei ore, deşi facultatea este deschisă de la 8:00 până la 21:00. „Despre secretare? Ce să spun, depinde de momentul anului. În afara sesiunii, tot ce fac, fac în silă. Dacă te duci cu o cerere, stai o săptămână-două. În sesiune, devin „amabile”. De ce? Cele mai mari şanse să scapi de restanţe le ai cu secretarele. Ele au cataloagele, au tot”, spune Alexandru, de la Automatică. El spune că, din cele auzite de la prieteni, multe dintre secretariatele din Politehnică au parte de această problemă. „Se poate mai bine”, spune şi Grigore, student la Facultatea de Inginerie în Limbi Străini (FILS), specializarea Calculatoare. „Nu am avut parte de scandal, dar îţi răspund din scurt, nu sunt genul de persoane cu care poţi întreţine o conversaţie”, spune studentul. Cât despre program, nu ştie de ce este atât de scurt, de numai trei ore pe zi. „Uneori, nu mergi la un curs ca să te duci să îşi rezolvi problema la secretariat. De ce e programul asta? Eu mă întreb de ce sunt multe aşa cum sunt în facultatea asta”.
Recomandările noastre
