Comedia se pregăteşte de festival

Comedia se pregăteşte de festival

Teatrul de Comedie Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii organizează în perioada 15-22 mai cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de Comedie "festCO 2010", anunţă organizatorii.

Deschiderea evenimentului îi aparţine Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, cu piesa "Identităţi", de Dumitru Solomn. Cele şapte piese scurte, puse în scenă de Victor Ioan Frunză, alcătuiesc un spectacol cu geometrie variabilă şi se vor desfăşura în şapte săli ale Teatrului de Comedie. "Montarea lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila este o călătorie – în multele sensuri ale cuvântului – în şi înspre, dinspre şi prin(tre) spaţii teatrale, timpuri, lumi şi cuvinte. Spectacolul „Identităţi”, construit din şapte piese de teatru scurt, aparţinând primei părţi a creaţiei teatrale a lui Dumitru Solomon, se bazează pe formula geometriei variabile. Cât şi cum contemporaneizează Victor Ioan Frunză „măştile contemporane” ale dramaturgului… contemporane atunci cu anii 70 ai comunismului, când sensurile şi nonsensurile îşi aveau sensul lor, contemporane acum cu primii 20 de ani trecuţi, de democraţie, când nonsensurile şi-au modificat sensul", este de părere Monica Andronescu (yorick.ro). Teatrul din Ploieşti aduce publicului bucureştean, sâmbătă, de la ora 19.00, una dintre piesele de referinţă ale comediei româneşti, "Take, Ianke şi Cadîr", de Victor Ioan Popa.

Directorul onorific al festivalului este actorul Radu Beligan. Biletele au fost puse în vânzare, începând de ieri, la sediul Teatrului de Comedie, din Str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3.

Citiţi aici programul complet al evenimentului.

Ne puteți urmări și pe Google News