Năstase: Legea ANI riscă să ajungă din nou la CC

Năstase: Legea ANI riscă să ajungă din nou la CC

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a apreciat că viitoarea lege a Agenţiei Naţionale de Integritate ar putea avea "dificultăţi" în a fi aplicată şi că s-ar putea ajunge din nou la Curtea Constituţională.

"Eu cred că dacă stăteam câteva zile să reflectăm cu toţii la cea mai bună soluţie, am fi găsit o formulă care să nu fie cumva ridicolă, pentru că asta ne va pune fără îndoială într-o situaţie oarecum penibilă în faţa electoratului. Întâi tăiem şi pe urmă măsurăm şi o să avem probabil din nou dificultăţi în a pune în aplicare această lege", a declarat Adrian Năstase, într-un interviu acordat RFI România. De asemenea, el consideră că după decizia Curţii Constituţionale s-a procedat "cu aceeaşi lipsă de inteligenţă" ca la legea iniţială. "În ceea ce priveşte situaţia la care s-a ajuns, absolut jenantă pentru şeful statului şi pentru miniştrii care au susţinut această variantă neconstituţională, sigur că trebuie făcute reparaţiile de rigoare. Dar se procedează iar cu aceeaşi lipsă de inteligenţă şi riscăm să ajungem din nou într-o situaţie în care o nouă Curte Constituţională sau aceeaşi se va pronunţa în condiţiile unei excepţii ridicate într-un proces, în legătură cu o soluţie adoptată pe picior", a declarat parlamentarul social-democrat. Chiuariu: ANI devine căţeluşul cu dinţi de lapte Liberalul Tudor Chiuariu a declarat, înainte de dezbaterile din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, că proiectul de modificare a Legii Agenţiei Naţionale de Integritate introduce o diminuare a sancţiunilor în cazul conflictelor de interese, iar confiscarea averii devine o sancţiune descurajantă şi activitatea de control va fi subordonată politic. "Prin proiectul Guvernului, ANI devine căţeluşul cu dinţi de lapte, priponit bine în lesa puterii", a precizat deputatul PNL Tudor Chiuariu, pentru Mediafax. Proiectul de lege elaborat de Guvern se află, la ora transmiterii acestei ştiri, în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, iar la ora 14.30 ar urma să intre în plenul acestui for legislativ.

Ne puteți urmări și pe Google News