Ceasurile politicienilor: miile de euro ţâşnesc din încheietură
- Adam Popescu
- 24 aprilie 2010, 13:51
Teodor Atanasiu (PNL) are un Roger Dubuis, din aur, care costă cam cât o limuzină. Dar oricât de scumpe ar fi ceasurile de la mână, pe parlamentari nu i-a costat nimic: mai toţi le-au primit cadou.
Politicienii români cerşesc bani de la FMI cu ceasuri de 40.000 de euro la mână. Este poate singura afirmaţie memorabilă produsă de Andrei Gheorghe în scurta sa carieră de purtător de cuvânt la Ministerul Finanţelor. Şi a spus-o abia după ce a demisionat.
Merita verificat cât adevăr stă în aceste cuvinte, aşa că le-am cerut senatorilor şi deputaţilor să-şi suflece mâneca stângă. Am găsit şi mărci valoroase precum Roger Dubuis, Piaget, Rolex sau Vacheron Constantine, dar şi făcături de câţiva euro.
Ca regulă, tot ce-i scump e primit cadou, că niciunul n-a vrut să se înţeleagă faptul că ar da o avere pe un ceas de mână. Trei dintre ei au ales să-i întrebe pe alţii cât e ora, iar unul a refuzat să ne spună cât îi „este” ceasul.
Mădălin Voicu are ceasul lui George Enescu
Şedinţa în plen a Camerei trebuia să înceapă la 8.30. E aproape 11, şi în sală sunt doar zece deputaţi. La bufet, numărul lor e dublu. La o masă, stau la ceai deputaţii PSD-işti Gheorghe Ciocan şi Vasile Gliga. Ultimul, la origine lutier şi milionar în euro de pe urma fabricii sale de instrumente muzicale din Reghin, n-are ceas.
Colegul, şeful PSD din Satu-Mare, e unul dintre cei mai înstăriţi oameni din Ţara Oaşului. La mână n-are decât un Casio cu baterie. „Mi l-a dat fiică-mea acu’ câţiva ani. Cred că făcea, nou, vreo două milioane...”, se jenează deputatul de sărăcia de pe mâna sa.
În celălalt capăt al bufetului, Mădălin Voicu îşi bea cafeluţa. Are faţa cam şifonată, semn că a dormit repede. Astăzi şi-a asortat la sacoul alb un Piaget.
„Am dat pe el 8.000 de euro când l-am luat de la Helvetansa. Eu n-arunc banii pe case, iahturi sau elicopter... Îmi iau ceasuri sau câte un inel. Mi le asortez în funcţie de vestimentaţie. Acasă mai am un Vacheron Constantine, de 20.000 de euro, de la tata, şi tot de la el un Patek Philippe, de buzunar, pe care îl avea de la Yehudi Menuhin, care-l primise de la George Enescu. Şi mai am unul, cu o valoare sentimentală mare. Un Glasshutte de aproape o sută de ani care a aparţinut fostului premier austriac Bruno Kraiski. L-am luat de la un magazin de antichităţi cu 3.500 de euro”, se laudă deputatul.
Un Rolex de 10.000 de euro la Meleşcanu
Pe scări, ţopăie elegantă, pe tocuri înalte, PDL-ista Raluca Turcan. E îmbrăcată în negru din cap până-n picioare, iar la braţ poartă un RADO de ceramică neagră.
„Mi l-au luat, de ziua mea, colegii din fostul PLD. A fost ales de doamna Mona Muscă şi habar n-am cât costă. E în jur de şapteşpe..., nu ştiu. Da’ nu-i nici scump, nici ieftin”, zâmbeşte şăgalnic deputata.
„Eu am cel mai bun ceas din lume”, îşi laudă Rolexul de 10.000 de euro senatorul Teodor Meleşcanu. „Îl port în permanenţă, mai ales că l-am primit de la fiică-mea, când am împlinit 60 de ani. Acasă mai am un Vacheron Constantine şi un Omega Constellation. Fiecare valorează cam trei mii de euro“, îşi subevaluează bijuteriile fostul ministru de externe şi al apărării.
Tot un Rolex a avut şi Ion Iliescu, pe când era preşedintele României, dar l-a vândut într-o licitaţie publică, iar banii i-a donat. Modest, senatorul liberal Dan Radu Ruşanu poartă de zece ani acelaşi ceas. Un Longiness pe care a dat, când l-a luat, 800 de dolari: „P-ăsta-l am... Costume am mai multe!”.
Miron Mitrea şi-a palmat Tissot-ul Arogant, senatorul Anghel Iordănescu aproape că o ia la fugă: „Nu mă interesează subiectul. La revedere!”. Senatorul sătmărean Valer Marian (PSD) şi deputatul liberal Eugen Pleşca, fost primar la sectorul 3, spun că nu au purtat ceas niciodată.
Alt senator, Cezar Măgureanu, fost liberal, în prezent independent, poartă la mână o făcătură. „E o copie de Orient. Am dat o sută de euro pe el la Ruse, că io-mi fac cumpărăturile în Bulgaria. Când veniţi la mine, la Giurgiu, la un peşte?”, schimbă subiectul parlamentarul giurgiuvean.
Când îl vezi pe Miron Mitrea te-ai gândi că are la mână un Pobeda sovietic. Are, dar acasă, unde îl ţine în sertar cu un Doxa şi cu fratele Tissot-ului cu care vine la serviciu. „Face cam o mie de euro şi mi l-a luat nevasta. Fără poză, că io nu-mi arăt bijuteriile!”, se umflă în obraji senatorul.
Mult mai modest e Cristian Ţopescu, care poartă de mulţi ani acelaşi Atlantic, cumpărat de asemenea de soţie, cu vreo 200 de euro. Şi Mircea Duşa, deputat PSD de Topliţa, poartă un Atlantic care l-a costat zece milioane de lei vechi.
Logic, Prigoană are o roabă de ceasuri
Vocalul deputat PSD Mihăiţă Calimente îşi zbârleşte brusc mustaţa când vine vorba despre ceasurile sale. Astăzi l-a ales pe Frederique Constant. Se jură că a dat pe el doar 600 de euro. Acasă mai are un Giorgio Armani pe care, la fel, îl subevaluează la doar 200 de euro.
În schimb, Silviu Prigoană se hlizeşte când ne arată un Mont Blanc negru: „Io n-am ceas de mână. Am un pix cu dublu fus orar. Asta nu e marcă de ceas, ci de pixuri. Mi l-a făcut fi-miu, Honorius, cadou de ziua mea, în America, după ce l-a plătit cu cardul meu. Zice: «Ia, bă, şi tu un ceas să ai şi tu faţă de om!». De parcă aveam faţă de găină! Oricum sunt unul dintre puţinii de paici care nu pun preţ pe lucruri... Acasă am o grămadă, că de ziua mea primesc o roabă de ceasuri. N-au ăştia fantezie... Ce să-i aducă lu’ Prigoană? Femei? Păi, le rupe capu’ Bahmuţeanca!”, turuie deputatul-gunoier.
„Io toată viaţa mi-am dorit un Atlantic cum are tata. Aştept să moară să i-l umflu!”, glumeşte macabru Silviu Prigoană.
Roger Dubuis-ul lui Teodor Atanasiu
Poate cea mai valoroasă piesă din tot parlamentul e Roger Dubuisul de la mâna liberalului Teodor Atanasiu.
„L-am primit cadou de la soţia mea, acum câţiva ani. Nu ştiu cât a dat pe el. E înglobat în declaraţia de avere la capitolul bijuterii. Mai am o replică acasă de 400 de euro”, spune liberalul.
„Ăla ceas! Nu ca «pix»-ul meu”, sare Silviu Prigoană când îi vede podoaba colegului de Cameră. Cunoscătorii spun că un astfel de ceas, dacă e original, cu mecanismul numit „tourbillon”, sare de 50.000 de euro, astfel că, dacă nu e o făcătură, Atanasiu poartă la mână o mică avere. În declaraţia sa de avere de pe site-ul Camerei Deputaţilor valoarea totală a bijuteriilor e estimată la 20.000 de euro.
Mult mai modest, Radu F. Alexandru, cândva coleg de partid cu fostul preşedinte AVAS, are un Longiness automatic de maximum 5.000 de lei. De asemenea declară că e un cadou, dar de la fiica sa, primit la aniversarea de anul trecut.
Marele actor Mircea Diaconu are un „no name” Tot un Mont Blanc, dar mai mic, are şi senatorul sucevean Gavril Mârza. Susţine că l-a primit de la copii de ziua sa de naştere. Şerban „Miki” Mihăilescu are şi el un RADO, tot de ceramică neagră, ca al Ralucăi Turcan.
„L-am luat în ’91, de pe Strada Franceză”. Când aude de ceasurile altor colegi din parlament oftează, autovictimizându-se: „Sunt mic...”.
Mircea Diaconu are, poate, cel mai original ceas din toată clădirea. Pe el nu scrie decât „Quartz, 3 atm, waterproof”. Adică: e cu baterie, şi rezistă la apă şi la o presiune de până la trei atmosfere. Nu are nicio siglă de marcă. Un „No name” original!
Om cu gusturi fine, Viorel Hrebenciuc are, aşa cum e trecut şi în declaraţia de avere, un Vacheron Constantine pe care şi-l evaluează la 6.000 de euro. Ca un făcut, tot un cadou este şi tot din familie.
CE SPUNE SITE-UL OFICIAL
Bijuteria lui Atanasiu: minimum 12.000 de euro
Ceasul pe care ni l-a arătat Teodor Atanasiu este, după toate aparenţele, un „Roger Dubuis 40mm Easy Diver Non Chrono”, automatic, dar fără mecanismul „tourbillon”, care i-ar dubla sau chiar tripla valoarea. Cu el la mână te poţi scufunda până la 300 de metri.
Preţul afişat pe site-ul „Essential watches of Beverly Hills” este 17.450 de dolari. Cu o precizare: cel de la mâna deputatului nostru este ori de aur ori placat cu aur, ceea ce-i creşte considerabil preţul. Oricum, ceasul fostului ministru al apărării nu are cum să facă mai puţin de 12.000 de euro, în cazul în care e original. Roger Dubuis e o manufactură exclusivistă care produce ceasuri ce pot ajunge până la 100.000 de euro.
INDISCREŢIA LUI GHEORGHE
Vlădescu stă cu vreo 300.000 de euro la mână
Despre Sebastian Vlădescu se spune că e dependent de ceasuri de lux şi că atunci când negocia cu FMI împrumutul pentru o Românie în criză purta la mână un ceas de 65.000 de dolari.
Andrei Gheorghe părea că ştie ce spune când vorbea de ceasurile anumitor personaje politice. Conform „Academiei Caţavencu”, acesta se referea la şeful său, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu. Colecţia sa ar fi impresionantă: Patek Philippe, Vacheron Constantine, Jaeger- LeCoultre. Un model Jaeger-LeCoultre 175th Anniversary (Grand Tourbillon) costă 32.640 de euro.
Perla coroanei este un Corum Platinum Golden Bridge, o carcasă de platină cu geam de cristal de safir, cu 66 de diamante, cu brăţară din piele de crocodil de 50.000 de dolari. Alte piese după care e înnebunit ministrul sunt A. Lange & Sohne Datograph Flyback de numai 66.300 $, cât şi un Breguet Skeleton Open worked Tourbillon din aur, de 65.000 $.