Lise Sandu: „Da, s-a operat a doua oară”

Lise Sandu: „Da, s-a operat a doua oară”

Soţia preşedintelui FRF a recunoscut că Mircea Sandu a suferit o nouă intervenţie chirurgicală, dar susţine că aceasta n-are legătură cu cancerul.

Lise Sandu, soţia preşedintelui FRF, a confirmat ieri că „Naşul” a fost operat a doua oară în mai puţin de o jumătate de an, dar susţine că intervenţia chirurgicală „n-a avut legătură cu cancerul”.

„Da, s-a operat a doua oară. Soţul meu se simte foarte bine, nu e cazul să veniţi cu jerbe. Boala nu a recidivat, iar medicii sunt foarte mulţumiţi de cum decurge refacerea sa. Intervenţia chirurgicală recentă n-a avut nicio legătură cu cancerul, cu prima operaţie. A fost cu totul altceva. Era programată dinainte. Problema e că dacă soacră-mea (n.r. - mama lui Mircea Sandu) vede o ştire ca asta, ce poate să creadă, că îi ascundem adevărul?”, ne-a spus ieri, telefonic, Lise Sandu, aflată împreună cu soţul ei la Nisa. „Nu vorbesc cu ziariştii la telefon. Sunt bine”, s-a auzit la telefon vocea lui Mircea Sandu.

Pe mâinile unui medic român

„Naşul” şi-a exprimat o părere oficială prin intermediul unui comunicat postat ieri-dimineaţă pe site-ul FRF: „(...) Starea sănătăţii mele, contrar a ceea ce s-a scris, este una foarte bună. Mai mult decât atât, în această perioadă am numeroase întrevederi cu personalităţi fotbalistice, aşa cum este, pentru a oferi un singur nume, domnul Jean-Pierre Escalettes (n.r. - preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal). Sau cum va fi întâlnirea din 5 mai a.c., cu autorităţile locale implicate în organizarea turneului final al Campionatului European de juniori «Under 19» din 2011. Celor care discută despre sănătatea mea le doresc să se simtă aşa cum mă simt eu, adică foarte bine”. Finalul comunicatului a oferit o notă foarte optimistă: „Şi încă ceva: să ne revedem cu bine şi peste 20 de ani”.

Apropiaţii „Naşului” ne-au dezvăluit că Mircea Sandu a fost operat de un chirurg român, Sorin Vartolomei, care a plecat din ţară în 1990 şi lucrează la clinica „Saint George” din Nisa, acolo unde se tratează şeful FRF.

Contactat de EVZ, medicul Sorin Vartolomei a refuzat categoric orice discuţie pe această temă: „Nu pot să vă spun nici dacă îl cunosc pe Mircea Sandu, nici dacă l-am operat. E vorba de secretul medical. Vreţi să intru în puşcărie?”.

Mircea Sandu şi prietenii săi evită să detalieze problemele medicale, atitudine lesne de înţeles. Şi când discuţiile despre boala sa erau doar în stadiul de zvon, Mircea Sandu nega la fel de vehement că ar avea ceva grav.

Puse cap la cap, informaţiile strânse din alte surse oferă o grămadă de semne de întrebare. În ciuda faptului că nimeni nu a oferit detalii oficiale, faptul că „Naşul” s-a operat a doua oară tot la clinica de oncologie din Nisa infirmă spusele Lisei Sandu, care a susţinut că a doua operaţie „n-a avut legătură cu cancerul”.

Mai mult, Lise n-a dorit să dea detalii despre natura recentei intervenţii, fapt care dă naştere la speculaţii. Deşi, în comunicat, preşedintele FRF a dat de înţeles că este foarte activ chiar şi pe patul de spital, surse de la „Casa Fotbalului” ne-au dezvăluit că el „n-a mai trecut pe la federaţie decât de vreo zece ori de la alegeri”. „Naşul” a fost reales în fruntea FRF pe 25 ianuarie 2010.

„Soţul meu se simte foarte bine, nu e cazul să veniţi cu jerbe! Boala nu a recidivat, iar medicii sunt foarte mulţumiţi de cum decurge refacerea sa. A doua operaţie n-a avut legătură cu cancerul.“, LISE SANDU, soţia preşedintelui FRF

Ne puteți urmări și pe Google News