Carrie Underwood, cea mai bună cântăreaţă de country
- Adam Popescu
- 19 aprilie 2010, 13:20
Pentru a doua oară consecutiv, Carrie Underwood, în vârstă de 27 de ani, a fost desemnată cea mai bună cântăreaţă de muzică country, iar Miranda Lambert a primit trei premii, inclusiv pe acela pentru categoria “Cel mai bun album country”, în cadrul unei ceremonii organizate,ieri, de Academy of Country Music.
Originară dintr-un mic orăşel din Oklahoma, Underwood a devenit celebră în urmă cu cinci ani, în cadrul emisiunii “American Idol”, fiind, de asemenea, şi prima femeie care a câştigat de două ori titlul “Entertainer of the Year”. Cântăreaţa este, totodată, deţinătoarea premiului special Triple Crown. “Mulţumesc lui Dumnezeu şi mulţumesc muzicii country”, a rostit Carrie Underwood pe scena MGM Grand din las Vegas, în cadrul ceremoniei transmise în direct de postul CBS.
O altă răsfăţată a serii a fost Lady Antebellum. Trioul din Nashville şi hit-ul său “Need You Now”, care a petrecut cinci săptămâni în topul Billboard, au câştigat premiile pentru cel mai bun cântec şi cel mai bun single.
Cea mai bună voce feminină a fost a lui Lambert. În vârstă de 26 de ani, câtăreaţa a primit şi prestigiosul premiu pentru cel mai bun album, “Revolution”, precum şi distincţia pentru cel mai bun videoclip, “White Liar”.
Brad Paisley a fost numit, al patrulea an la rând, cel mai bun vocalist, în timp ce formaţia Brooks & Dunn, care a anunţat că, după turneul de adio, se vor despăţi, a primit premiul pentru cel mai bun duo vocal.