Peste 14.000 de angajaţi din minerit şi energie, în şomaj tehnic
- Adam Popescu
- 28 martie 2010, 18:10
Peste 14.000 de salariaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), precum şi ai Complexurilor Energetice(CE) de la Turceni şi Rovinari se află de astăzi şi până pe 11 aprilie în şomaj tehnic.
Măsura a fost luată pe fondul cererii scăzute de cărbune şi de electricitate. Salariaţii celor trei unităţi beneficiază şi de tichete-cadou de Paşte, în valoare de 600 de lei pentru fiecare miner.
Salariaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia la fel ca şi minerii din cadrul Complexurilor Energetice de la Rovinari şi Turceni vor beneficia de 75% din salariul cuvenit. Daniel Burlan, directorul general al Societăţii Lignitului, a precizat că măsura de intrare în şomaj tehnic a fost luată ca urmare a scăderii cererii de cărbune din partea complexurilor energetice si a centralelor termice din ţară.
“În momentul de faţă, avem pe stocuri aproximativ 600.000 tone de cărbune, cantitatea rămânând neschimbată din iarnă. Din cei peste 8.500 de angajaţi care vor intra în şomaj tehnic din 29 martie şi până pe 11 aprilie, vor veni la serviciu numai cei care trebuie să asigure livrarea de cărbune atât către beneficiarii din judeţ, cât şi către cei din ţară. Vom economisi în cele două săptămâni circa 19 milioane lei, dar vom cheltui totuşi peste 4 milioane pentru tichetele cadou pe care le vor primi angajaţii de Paşte. Nu putem să nu le acordăm aceste tichete, am făcut-o în fiecare an şi, mai mult, această clauză este prevăzută în contractul colectiv de muncă, fiind obligatorie", a spus Daniel Burlan, şeful SNLO.
CE Turceni va face economii de 9,2 milioane de lei
Potrivit lui Octavian Graure, directorul general al Complexului Energetic Turceni, unitatea va funcţiona numai cu un singur grup energetic în perioada şomajului tehnic. De asemenea, cele două săptămâni de şomaj tehnic, în care se află peste 3.000 de salariaţi, vor fi folosită pentru a mai consuma din stocurile de cărbune aflate la capacitate maximă. În şomaj tehnic au intrat atât angajaţii din cadrul Direcţiei Miniere, cât şi angajaţii din Direcţia Exploatare Transport şi Servicii, precum şi Exploatare energetică. Octavian Graure a declarat că economia estimată se ridică la 3 milioane de lei, la care se adaugă contravaloarea transportului cărbunelui de către CFR, egală cu 4 milioane de lei. “De asemenea, prestatorii de servicii care-şi desfăşoară activitatea în cariere au fost înştinţaţi şi în perioada anunţată nu vor mai putea face revizii şi reparaţii la utilaje, ceea ce va duce la o economie de un milion de lei. La toate acestea se mai adaugă 1,5 miliarde lei vechi contravaloarea transportului salariaţilor de la şi la locul de muncă. În total, în perioada programului de aşteptare, aşa cum se numeşte şomajul tehnic, Complexul Energetic Turceni va face o economie de 92 miliarde lei vechi fără să afecteze drepturile băneşti ale angajaţilor. Subliniem că regimul de aşteptare se va declanşa conform legii şi Contractului Colectiv de Muncă, iar măsura va fi aplicată în toate cele trei complexuri Turceni, Rovinari, precum şi în cadrul SNLO, nu numai la noi”, a precizat Octavian Graure.
La CE Rovinari, economii de 6,2 milioane de lei
Şeful Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, a spus că în timpul în care cei peste 2.800 de salariaţi din cadrul sectorului minier se vor afla în şomaj tehnic, termocentrala va funcţiona fără întrerupere.
Stocurile de cărbune sunt de 360.000 de tone şi vor fi suficiente pentru asigurarea funcţionării fără probleme a celor două grupuri energetice. Din cauza cererii reduse de curent electric, conducerea Complexului Energetic de la Rovinari a introdus în lucrări de reparaţii şi întreţinere cel de-al treilea grup energetic.
Economia totală obţinută prin trimiterea în şomaj tehnic a aproape jumătate din salariaţi aduce Complexului o economie de 6,2 milioane de lei: “În această perioadă mai consumăm din cărbunele existent pentru că, dacă rămâne prea mult în stoc, îşi pierde puterea calorică. Facem şi aceste economii de 6,2 milioane de lei, dar asigurăm şi lucrările de întreţinere care se efectuau de obicei în fiecare an în această perioadă de primăvară. În ultimii ani nu am folosit însă măsura şomajului tehnic, ci libere sau concediul de odihnă. Acum i-am trimis în şomaj pentru că facem şi economii”, a declarat Tiberiu Trotea, directorul Complexului Energetic de la Rovinari.