Umorul muncitorilor din unităţile de stat nerentabile nu dă faliment. Şoferii Maţe, Limbă, Şoferu’ şi Albano confirmă regula.

Toată lumea are pe la serviciu câte un glumeţ, cu glume mai deşucheate, care, în ciuda umorului sănătos, e luat la mişto de colegi cum că ar avea „umor de autobază” sau „de tractorist”. Sunt ai noştri şi râdem la poveştile, farsele şi poantele lor fie că avem studii superiore sau suntem doar absolvenţi de gimnaziu.

De aici şi imensul succes al reclamei cu celebrul „Dorel”, clona ucenicului de care şmecherii din întreprindere îşi bat joc uneori rău, dar niciodată fără umor. Bulă, pare-se, e în moarte clinică, de câţiva ani.

Hazul de necaz, specific, vorba „Divertişilor”, de „întreprindere de stat nerentabilă”, e în ascensiune. Firmele de publicitate ar economisi mulţi bani dacă ar organiza castinguri în autobazele RATB, unde „Dorel” e natural şi n-ar face risipă de cadre.

Topul glumelor din Autobaza Nord

Când s-a angajat mecanic la ITB, actuala RATB, Stelică Tudera, alias Maţe din Pipera, a fost luat din prima la ochi de maistrul „Piston”, de la „Motoare”: „Mă pune ăla să strâng ambreiajul. Bag priza pe rulment şi dau să-ncep, când ăla miaruncă: «Bă, nepoate, strângi până pocneşte». Şi io încep să strâng. Unşpe am rupt din doişpe! Una n-am mai putut. Îi zic, «Nea Costică, una n-a pocnit!». «Cum, mă, le-ai rupt pe toate?», s-a îngălbenit moşul. «Fir’ai al dracu’ cu cine te-a adus!»”.

La masa de la cârciumioara Gil, de lângă Autobaza Nord, ceilalţi trei şurubari prezenţi se strică de râs. E vorba de nea Vali Georgescu, zis „Şoferu’”, „Albano”, pe numele lui Cristi Ştefănescu, şi „Limbă”, Nelu Simion, care zice că are anul de fabricaţie ’67. Maţe are 45 de ani şi din ’89 călăreşte autobuzele bucureştene.

Limbă, la bază prelucrător prin aşchiere, sau cum se recomandă: „belitor de fiare”, e mai tânăr în branşă. Veteranii sunt nea Vali, 55 de ani, şi Albano, cu un an mai mic, care au venit la ITB la doi ani după cutremurul din ’77.

Baba de sub maşină

Maţe, un grăsuţ de genul care ştie bancuri, bagă şi el din topul pesonal: „Lucram pe 282, era iarnă grea, şi pe la Maica Domnului iese, vijelie, o babă dintr-un butic. Dă să urce, n-o văd, că închisesem uşile şi alunecă grăsana de o sută de kile sub uşa din mijloc. Până la cardan s-a dus, la cutia de viteze, de abia îi vedeam capul. Un şurub îi prinsese rochia. Zbiera rău! Îl iau pe unu’ din maşină s-o scoatem. Tragem, da’ i se sfâşie fusta de-a lungul. Ca la stripteoze”, povesteşte Maţe, cunoscător în ale domeniului. „Iese şi mă ia de gât... că io-s de vină! Dup’aia, când mă vedea: «Fir’ai al dracu’, să-ţi trag şi două palme!». Am avut şou cu ia, un an!”: se întristează Maţe.

Limbă: „I-am pus să împingă autobuzul!”

„Pe personajul meu îl cheamă Gigel. L-am dus la magazie să-i dau nişte curele de cauciuc, şi-i zic să meargă să le alămească. L-a luat inginerul şef la înjurături de nu se mai oprea! Că-l ia la mişto!”, dă pe goarnă Limbă, unu’ cu mustăcioară hitleristă. Ăsta, mai ofticos din fire, i-a pus pe unii să-i împingă maşina, la Buftea, linie preorăşănească, aşa de-al dracu’. „Le zic că nu mai am baterie şi împingeau ţiganii la maşină la greu... M-au înjurat de toate neamurile”, se dă singur în gât Limbă.

Maţe: „La câţi ai lăsat tu pe jos, io i-am dus şi-n gură!”

Pe 1 aprilie ’96, Albano şi-a dat jos călătorii, la televiziune, că, cică, nu-i mergea maşina. Apoi le-a zis că-i ziua păcălelilor. Unii au râs. Alţii l-au trimis la origini. „La câţi ai lăsat tu pe jos, io i-am dus şi-n gură! Să vezi pe pre-orăşeneşti!”, râde Limbă.

Pasageri lăsaţi aiurea au mai fost. Unu’, de la Pipera, de-i zicea Burebista, pe o căldură de 40 de grade C afară şi 55 în cabină, a clacat. A oprit 135-ul pe podul de pe Floreasca, pe motiv că i-a fiert motorul şi are nevoie de apă. S-a dat jos, a făcut o baie şi s-a scuzat, nevinovat, că... a alunecat în apă.

Cutie de viteze pierdută. Plecat în recunoaştere

Nea Vali, zis Şoferu’, se simte ignorat. „Aveam un ţigan. Urât cu draci, buze vinete, negru, nas turtit, tot tacâmu’.... ăla, când intra să-şi ia «itinerariul» saluta: «’raţi ai dracu de ţigani, că v-aţi aciuat toţi p-aci». Bătea la şefu’ de staţie, că era tot ţigan! Şi ăla se făcea că n-aude! Mai tare a fost aia când i-a zis controloarei de la cap de linie să-i pună mai repede ştampila, că şi-a pierdut cutia de viteze pe la Victoriei şi se duce s-o caute. I-a pus-o femeia că nu ştia care-i diferenţă între o jantă şi volan”.

„Ce faci, faza mea lungă?”

Albano, domol de fel, se mai remarcă şi el. „Bă, aveam doi ţigani şi noi, Benone şi Mitică... Dacă-i saluta-i cu «Ce faci, bă, ţigane?», răspunde doar unu’: «Care din noi?»”.

Nea Vali completează, hâtru: „Când îl văd pe câte unu’ îi spun: «Ce faci, faza mea lungă, proiectorul meu? Ce bine te-a prins soarele!»”. Albano, poreclit aşa după un radio la care asculta pe vremuri, în cabină, muzică italienească, mai bagă una: „Eram în 331, prin ’96, în pantă la Hotel Parc, după Casa Presei. Nu mai plecam din loc. Deodată: BUF! Mă dau jos să-i iau numărul. Pân’ să ajung. BUF! BUF! Alţi doi se buşiseră. În douăj’ de minute am numărat zece”.

Miliţianul de la tamponări s-a crucit: «De unu’ peste zece am auzit. Da’ de unu’ peste care au dat zece n-am văzut!»”. De întreprindrea lor nerentabilă, băieţii nu fac mişto. De acolo îşi iau leafa.

„Mersi că m-ai băgat în canal!”

„Odată, pe 667, se buluceau oamenii pe mine. Bă, le zic, vreţi autografe? Se holbau şi tăceau. Când ajung la cap, mă duc în «salon» şi ce văd, un «sconcs». Un boschetar. «Candea» (mirosea - n.r.) de te epilai definitiv în nas... «Scoală», îi zic, «că te-ai îngălbenit la faţă...». Se dă jos şi mă-ntreabă: «Încotro s-o iau?». Încolo, i-arăt. Peste doi metri dă de un canal desfăcut. «Mersi că m-ai adus acasă», zice, şi se bagă în el. Cum le vede Dumnezeu pe toate!”, filosofează RATB-istul Limbă. N-a băut, că pleca la slujbă.

„Mă pune maistrul să strâng ambreiajul. Bag priza pe rulment şi dau să-ncep, când ăla îmi aruncă: «Bă, nepoate, strângi până pocneşte». Unşpe am rupt din doişpe! Una n-am mai putut. Îi zic, «Nea Costică, una n-a pocnit!». «Le-ai rupt pe toate?», s-a îngălbenit moşul.“, STELICĂ TUDERA, şofer RATB