Mircea Cărtărescu: „Am criticat adesea PSD-ul şi Partidul Liberal pentru port ilegal de doctrină, pentru mediocritate şi tirania interesului propriu în defavoarea interesului public”.

Dar ar fi o mare greşeală să creadă cineva că, pe de altă parte, sunt un susţinător al actualului partid de guvernământ. Pentru cei care, de-a lungul ultimilor ani, m-au tot acuzat, când că sunt omul lui Băsescu, când că sunt un „pedelici”, voi scoate odată o culegere a articolelor mele.

Cred că atunci va deveni clar - în afara celor care nu vor să vadă, fireşte - că l-am sprijinit pe Traian Băsescu numai când am crezut că are dreptate şi l-am criticat violent când am crezut că greşeşte. Va deveni clar, de asemenea, că nu am sprijinit niciodată Partidul Democrat Liberal. Dimpotrivă, mi-a fost limpede de la-nceput că el nu e decât segmentul drept al uriaşului partid al oportuniştilor care conduce de şaizeci de ani România, PSD-ul fiind segmentul său stâng.

Cele două partide sunt surori, surorile proaste, urâte şi rele din Cenuşăreasa. Mai rău e că în Cenuşăreasa românească nici surorii celei mici nu i se potriveşte condurul, oricât am reteza din butucănosul picior liberal. Dacă PDL este instrumentul cu care Băsescu vrea să-şi pună în aplicare reformele, trebuie de la-nceput spus că acest instrument este de calitate inferioară, asemenea acelor cleşti din fier necălit, care se ştirbesc când apucă un cui.

Oricâte idei generoase ai avea, oricât de mult ai dori binele naţiunii, nu poţi face nimic încredinţând puterea unei clici crescute în jurul unui om, unor profitori ai vremurilor bune şi-ai vremurilor proaste, unor oameni teribil de competenţi când e să-şi sporească averea şi total derutaţi când e să ia măsuri ca România să nu se trezească în situaţia Greciei, bunăoară.

Din păcate, PDL-ul e azi imaginea în oglindă a PSD-ului. Ce reformă, morală, economică, financiară sau de orice alt fel vrei să faci când n-ai avut voinţa şi curajul să scapi de baronii din propriul partid? Ce credibilitate să ai în ochii cetăţeanului cinstit când, după alegeri, acesta s-a ales tot cu Videanu şi Udrea în guvern? Câtă seriozitate are un ministru de finanţe care-şi alege consilieri printre cântăreţi şi prezentatori de emisiuni televizate?

Chiar să vrea Băsescu cu toată sinceritatea să aducă ţara pe o direcţie bună, cu un asemenea partid la guvernare n-ar ajunge nicăieri. Ba mai mult: chiar dacă Băsescu ar vrea să facă dictatură în România, cum crede domnul Djuvara (”...and Brutus is a honest man...”), n-ar reuşi niciodată cu mărunţeii guvernului Boc.

Impotenţi în bine şi în rău, aruncaţi în mijlocul unei crize teribile (unde sunt asigurările preşedintelui că în 2010 vom ieşi la liman?), cu toate sectoarele vieţii naţionale la pământ, cu infrastructurile cele mai proaste din Europa, cu învăţământul cel mai prost din Europa, cu sănătatea cea mai dezastruoasă din Europa, nu i-aş dori acestui guvern decât să-şi dea demisia cât mai repede, dac-aş şti că l-am putea înlocui cu unul mai bun. Dar de unde să iei aceşti oameni cât de cât credibili? Din tirania isteroidă impusă de Crin Antonescu la PNL? Din amalgamul sulfuros al PSD?

Te apucă disperarea când priveşti lumea politică românească. Diogene ar putea umbla cât vrea prin parlamentul nostru cu lumânarea, că n-ar găsi un om întreg, pe care să-l poţi urma cu conştiinţa împăcată. Sau l-ar găsi printre cei marginalizaţi, care n-ajung la decizie de răul monştrilor.

Visul unificării dreptei româneşti, în condiţiile politicii concrete de la noi, rămâne o utopie. El nu se poate lega, în niciun caz, de PDL. PDL nu e decât, cel mult, dreapta stângii pe o scenă balcanică unde adevărata axă este sus-jos. Sus, cu cei admişi la banchet, jos cu cei ce adună firimiturile de sub masă. Când îşi va schimba şi numele în Partidul Popular („populist” ar fi un cuvânt mai potrivit), adevărata esenţă gregară a acestui partid va fi mai vizibilă pentru toată lumea.

Dacă preşedintele Băsescu vrea, în acest ultim mandat pe care- l mai are, să intre în istorie (şi eu cred că, în ciuda multor greşeli, nu şi-a ratat toate şansele de a rămâne ca un luptător cu hidra securistoeconomico- mediatică de după Revoluţie), el trebuie să-şi călească în foc instrumentul principal pe care-l are la dispoziţie: partidul încropit în jurul său.

Nu va putea merge mai departe cu suspecţi, incompetenţi şi corupţi. Trebuia să facă acest lucru la remanierea guvernului Boc 1. E de neînţeles de ce n-a făcut-o. Nu e timpul trecut nici azi.