După aproape doi ani de mandat, preşedintele rus Dmitri Medvedev îşi vede zădărnicite eforturile de modernizare a economiei şi de liberalizare a sistemului politic, motiv pentru care a decis să le dea un avertisment dur oficialilor guvernamentali şi birocraţilor.
Marţi seară, într-o videoconferinţă televizată cu miniştrii şi guvernatorii regionali, Medvedev le-a transmis acestora că pot rămâne fără serviciu dacă nu îi duc la îndeplinire ordinele. „Cei care nu îndeplinesc ordinele trebuie concediaţi şi aruncaţi în stradă”, a spus tranşant liderul de la Kremlin, potrivit cotidianului britanic „Financial Times”.
În umbra premierului
Dmitri Medvedev nu a pronunţat nume. A făcut-o însă unul dintre colaboratorii săi, Konstantin Ciuicenko. Acesta a declarat că printre cei care au implementat cu întârziere ordinele prezidenţiale se numără miniştrii apărării, energiei şi dezvoltării regionale. Medvedev i-a anunţat pe toţi cei prezenţi la întâlnirea de marţi că videoconferinţele de acest gen vor fi televizate trimestrial şi le-a cerut să iasă din birouri pentru a afla personal de la cetăţenii de rând cu ce probleme se confrună aceştia. Preşedintele încearcă în continuare să iasă din umbra predecesorului său, actualul premier Vladimir Putin, considerat de populaţie adevăratul lider la Rusiei, comentează Reuters. În ultimul timp, Dmitri Medvedev şi-a făcut un obicei din a da afară birocraţi. Luna trecută, el a dispus îndepărtarea din Ministerul de Interne a 17 generali şi a 15 oficiali din sistemul penitenciar. Nemulţumit de rezultatele obţinute la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver, liderul de la Kremlin le-a cerut demisiile şi celor care s-au ocupat de pregătirea lotului Rusiei, reaminteşte „Financial Times”.