O țară europeană vrea să prospere din exportul de canabis

O țară europeană vrea să prospere din exportul de canabis

Începând din 2017, Macedonia de Nord a emis 28 de autorizaţii pentru cultivarea şi producţia de ulei de canabis şi alte 15 companii aşteaptă să îşi primească autorizaţiile.

Însă până acum cantitatea produsă este foarte mică iar exporturile sunt la nivelul zero deoarece producătorii trebuie să îşi perfecţioneze competenţele.

Macedonia de Nord a legalizat canabisul în scop medicinal în anul 2016, alăturându-se unui număr din ce în ce mai mare de ţări care au făcut acelaşi lucru precum Marea Britanie, Grecia, Thailanda şi unele state americane. Până în urmă cu doi ani, Slave Ivanovski se număra printre cei mai mari exportatori de tomate şi ardei din Macedonia de Nord, după care a trecut la cultivarea de canabis în scop medicinal, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

"Este o afacere foarte profitabilă, care nu necesită un efort foarte mare şi are un viitor", spune Slave Ivanovski, care cultivă plante de canabis într-o seră la Stip, o localitate amplasată la sud-est de capitala Skopje.

Ivanovski, care a investit 10 milioane de euro în achiziţionarea de teren şi tehnologie, spune că principala provocare este ajungerea la nivelul de calitate cerut de clienţi. Ivanovski speră că într-o zi să poată exporta spre Germania şi Polonia însă pentru acest lucru să se întâmple trebuie să respecte standardele internaţionale. Pentru a stimula exporturile de canabis, autorităţile de la Skopje vor modifica şi legislaţia. "Ne aşteptăm ca această industrie să genereze până la un procent din PIB", a declarat ministrul Sănătăţii, Venko Filipce.

Macedonia de Nord este una din cele mai sărace ţări din Europa. Agricultura este responsabilă pentru aproximativ 8% din PIB şi 10% din exporturile ţării.

Guvernul de la Skopje a ordonat ca, în jurul culturilor de canabis, să fie ridicate garduri de sârmă ghimpată cu o înălţime de patru metri şi să fie montate camere de luat vederi.

Ne puteți urmări și pe Google News