Cele mai luxoase hoteluri ale lumii promit clienților odihnă absolută, iar pentru a atinge acest țel, accentul se pune fără excepție, pe pat. De obicei, acestea sunt grandioase, înalte și foarte pufoase. Cei care au avut ocazia să petreacă timp într-unul au remarcat diferența majoră dintre patul de acasă și „norul pufos” care te adoarme într-o îmbrățișare. Am fost curioși să afl ăm de ce saltelele de top de pe piață nu oferă același confort cu paturile regale și am descoperit fi ecare pas care trebuie urmat pentru a avea un loc de dormit de 5 stele
Recrearea luxului dintr- un hotel de top nu este imposibilă, mai ales dacă le descoperi secretele în amenajare. Pe lângă mocheta în nuanțe regale, geamurile mari și băile strălucitoare, hotelurile au și acele paturi „king size”, pufoase și odihnitoare. Acest nivel de lux necesită multă muncă, dar și mai multă documentare. Un pat de 5 stele poate fi accesoriul cel mai de preț din casa dumneavoastră.
Multe, multe straturi
Creați un pat de lux prin pregătirea multor straturi de material fin, dar nu elastic, precum bumbacul satinat sau pentru luxul desăvârșit, bumbacul egiptean. Accesorizați cu cuverturi pufoase și perne ornamentale din material plușat.
Dormitul de lux, o experiență de neuitat
Poate fi complicată întreținerea acestui pat regal, dar cine a avut această experiență a somnului „de lux” nu poate spune că nu merită efortul. Singurul efort greu de realizat este cel financiar, aceste accesorii având prețuri piperate – un set complet de pat, fără a include rama și salteaua, ajunge la 600-1.000 de euro.
Însă există și variante pentru cei cu buget restrâns. Specialiștii în design interior susțin că de-a lungul anilor au dobândit experiențe fericite prin comandarea unor produse aflate în promoții sau chiar din China. Concluzia a fost că acestea sunt uneori la fel sau foarte asemănătoare cu cele din magazinele de lux, iar prețul este mai mic chiar și cu 80%.
Singurele inconveniente sunt timpul de așteptare și dificultatea returnării produsului în cazul în care acesta ajunge deteriorat sau nu corespunde cerințelor dumneavoastră.
Elementele în ordine ascendentă sunt:
Fustă de pat;
- Saltea din spumă cu memorie;
- Protecție pentru saltea;
- Topper gros pentru saltea;
- Cearșaf;
- Pilotă de vară;
- Cearșaf;
- Plapumă pufoasă pentru sezonul rece;
- Două perne mari cu husă de protecție și husă obișnuită;
- Două perne medii cu husă de protecție și husă obișnuită;
- Set de patru perne mici decorative cu cuvertură.
Cum reîmprospătăm o saltea veche?
În primul rând, o întoarcem. Deși producătorii ne îndeamnă să schimbăm salteaua după maxim 10 ani, aceștia evită să menționeze că răsucind-o periodic, viața acesteia se dublează. De asemenea, adăugarea unui topper va prelungi viața vechii saltele.
Pentru a o menține curată, presărați din abundență praf de copt direct pe ea, lăsați să acționeze timp de o oră și apoi aspirați cu un aspirator normal. Ocazional, dacă aveți posibilitatea, aerisiți-o pe balcon pentru jumătate de zi, expunând-o direct sub razele soarelui timp de minimum trei ore. Astfel eliminați o mare parte din bacterii și acarieni.
Cum alegem fustița pentru rama patului
Un aspect luxos al patului nu este complet fără acest accesoriu. Rolul lui este strict pentru înfrumusețare, deci este ideal să alegeți modele deosebite. Lungimea ei, de la pământ la saltea, trebuie respectată, deoarece o fustă prea scurtă va da un aer neglijent patului.
De asemenea, culoarea și materialul trebuie să se asorteze fie așternutului, fie pernelor și cuverturii decorative. Artiștii specializați în decorurile hoteliere spun că fustițele cu crăpături la colțuri sunt cele mai apreciate pentru felul în care îmbracă patul, însă adesea acestea sunt executate la comandă.
Tot ei spun că cele din material încrețit sau realizate din materiale subțiri – precum dantela sau tul – nu sunt o investiție ideală, deoarece se deteriorează foarte repede. Preț orientativ: o fustiță clasică poate costa în jur de 150-200 de lei, însă ofertele cele mai avantajoase sunt la seturile de pat, care ajung, cu totul, la 400-500 de lei.
Protecția pentru saltea nu înseamnă cearșaf cu elastic
Când specialiștii spun „protecție pentru saltea”, ei se referă la un fel de topper subțire, ușor moale, și care nu depășește dimensiunea saltelei. Rolul ei este de a menține salteaua curată pentru cât mai mult timp și pentru a prelua din greutatea corpului, curbând zona pe care se lasă presiunea și astfel evitându-se apariția golurilor. Mai mult, protecția de saltea fixează topperul și oferă astfel un plus de confort. Protecția poate fi fabricată din spumă, puf sau vată, iar prețul orientativ este de 150- 350 de lei, în funcție de dimensiune și umplutură.
Materialele fine sunt cele care fac diferența
Așa cum spuneam, pentru a realiza un pat de 5 stele trebuie să adaugați multe straturi de material. Aveți nevoie de două cearșafuri normale și unul cu elastic. Puteți găsi seturi „de-a gata” sau va trebui să realizați dumneavoastră anumite combinații. Din start, alegerea materialului este cea mai importantă:
bumbacul satinat oferă senzația de „puf”, însă luxul suprem este bumbacul egiptean, care menține temperatura corpului la valori ideale și are un aspect desăvârșit. Prețul unui set de lenjerie pentru pat din bumbac egiptean ajunge și la 200-300 de euro. Optați pentru nuanțe de ivoir și alb, evitând modelele și imprimeurile.
Cât costă tot acest lux?
Dacă socotim la cele mai bune oferte – raport calitate/preț -, puteți avea un pat de lux, fără a include rama patului, cu circa 1.650 de lei.
- Set lenjerie bumbac egiptean plus fustiță: 600 lei
- Topper: 300 lei
- Protecție saltea: 150 lei
- Perne și cuvertură ornamentale: 300 lei
- Pilotă subțire: 100 lei
- Pilotă groasă: 200 le