Organizațiile de seniori din lume susțin îmbătrânirea activă

Organizațiile de seniori din lume susțin îmbătrânirea activă

În urmă cu o lună, la Lisabona, peste 200 de oficiali veniți de pe trei continente s-au așezat la aceeași masă și au discutat despre modalitățile prin care guvernele, organizațiile neguvernamentale și alți actori să-și reorienteze modul în care societățile lor percep, interacționează și îngrijesc cetățenii lor mai în vârstă

Acesta a fost unul dintre subiectele dez bătute în cadrul Conferinței Internaționale a Națiunilor Unite privind îmbătrânirea, la care a participat și Gheorghe Chioaru, Președintele Federației Naționale „OMENIA”, delegat al Platformei Europene AGE la Lisabona.

„Organizațiile pentru seniori din toată lumea au ajutat enorm la creșterea calității vieții persoanelor vârstnice în ultimii ani, plecând de la nevoile diverse ale acestora. Cu toate acestea, mesajul nostru al seniorilor este că trebuie să schimbăm viziunea prin care vârstnicii au doar nevoi, iar în această societate, în care speranța de viață pe glob crește cu aproximativ 2,5 ani la fiecare deceniu, trebuie să vedem care sunt beneficiile pentru întreaga societate”, a punctat Gheorghe Chioaru.

FOTO: Gheorghe Chioaru, președintele Federației Naționale „OMENIA”

Investiții în tehnologii medicale

Acesta a mai susținut și faptul că învățarea intergenerațională și învățarea pe parcursul întregii vieți, transferul de cunoștințe de la o generație la alta, dezvoltarea produselor și serviciilor destinate vârstnicilor, posibilitatea de a lucra mai mult timp și mai bine, investiții în tehnologii medicale noi reprezintă cel puțin câteva soluții de care se pot bucura toate generațiile.

Creșterea speranței de viață

Îmbătrânirea populaţiei este determinată de trei fenomene separate, respectiv creşterea speranţei de viaţă, scăderea ratelor de fertilitate şi emigraţia. În România, durata medie de viață a crescut semnificativ în ultimii 60 de ani, speranța de viață la naștere crescând cu aproximativ 14 ani pentru femei și 10 ani pentru bărbați.

„În calitate de stat membru al UE, România face permanent demersuri pentru a se apropia de nivelul veniturilor și al standardului de viață din celelalte state membre UE, deși recenta criză economică a încetinit acest proces”, se arată în strategia naţională pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice 2015–2020.

Ne puteți urmări și pe Google News