Oare de ce în zilele noastre poveștile de odinioară au devenit filme pe care le vizionăm în formate dintre cele mai futuriste, iar eroii precum Făt Frumos se numesc azi James Bond? Și de ce oare nu ne mai mulțumesc scenariile în care, după o luptă dreaptă, Binele învinge Răul și atât, în timp ce contemporanii noștri, însetați de adevăruri, adesea numai de ei (ne)știute, caută cu înverșunare și duc veritabile campanii pentru a scoate la iveală latura întunecată a adevărului și fața luminoasă a minciunii?

Să fie oare societatea noastră atât de gri sau atât de învelită în tușe, mai subțiri sau mai groase, de realități controversate? Ca ofițeri de informații, ne-au călăuzit întotdeauna jurământul depus față de patrie și popor și principiile, insuflate de mentorii care neau îndrumat activitatea, și la care am apelat ori de câte ori am avut o dilemă profesională.

Culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor

Am avut întotdeauna convingerea că am ales să ne oferim toată priceperea unei instituții în care profesionalismul este prezent în cele mai mici structuri și care a fost și va fi mai presus de orice zbateri politice, fiind controlată și coordonată de foruri de prestigiu ale țării – Parlamentul și Consiliul Suprem de Apărare Țării.

Misiunea Serviciului în care lucrăm a fost exprimată foarte clar și precis de lege: desfășurarea activităților pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României, cuvinte al căror înțeles simplu s-a întipărit în conștiința generațiilor de români care au făcut carieră în acest domeniu.

Misiuni în condiții grele și chiar ostile uneori

În cei 27 de ani de activitate ai Serviciului Român de Informații stau mărturie a faptului că ne-am înțeles corect misiunea și am îndeplinit-o cu succes, în condiții grele și chiar ostile uneori. În tot acest timp, instituția și-a format un detașament puternic de profesioniști în antiterorism și contraspionaj, buni cunoscători ai realităților românești și ai contextului internațional pe care îl parcurgem, oameni cu un orizont larg de cunoștințe, buni analiști, animați de dragoste de țară cu un discernământ superior, care îi ghidează în luarea celor mai dificile hotărâri. Apărarea valorilor constituționale și a intereselor statului roman rămâne pentru ei o datorie sfântă.

Legea interzice organelor Serviciului să efectueze acte de cercetare penală

Cele mai importante atribuții legale ale instituției – activitățile informative și tehnice de prevenire și combatere a terorismului, intervenția antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinei legale, descoperirea și contracararea acțiunilor de inițiere, organizare sau constituire în interiorul țării a unor structure informative, care pot aduce atingere securității naționale, apărarea secretului de stat și asigurarea transportului corespondenței oficiale pe întreg teritoriul României – nu au rezonanțe de basm, dar în fiecare dintre aceste domenii s-au născut povești, personaje și povestitori. Legea de organizare și funcționare interzice organelor Serviciului să efectueze acte de cercetare penală, să aplice măsura reținerii sau arestării preventive și să dețină spații proprii de arest, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe actorii chemați să vegheze ca adevărul să triumfe întotdeauna și, cu metodele stabilite de legiuitor, să combat amenințările de orice natură ar fi fost.

„Publicitatea” nu a fost o strategie de marketing

Succesele, dar și eșecurile temporare, ale activității de informații pentru apărarea securității naționale sunt mai puțin cunoscute de cetățeanul preocupat de asigurarea traiului zilnic, dar acestea nu au fost niciodată considerate neîmpliniri pentru militarii Serviciului, căci orgoliul de a se încununa drept învingători în lupta cu amenințările nu este o caracteristică a noastră. „Publicitatea” nu a fost o strategie de marketing, pentru că discreția a fost o valoare asumată la nivel organizațional. Și, în ciuda acestei atitudini, populația a fost receptivă la cele câteva mesaje date de Serviciu sau de partenerii săi atunci când implicarea instituției în inițierea unor acțiuni sau în susținerea unor operațiuni nu a mai fost un secret.

Secretul profesional și legendele apărute în jurul unor personaje

Există mult mister și multe mituri în legătura cu activitatea serviciilor de informații, pornind de la aparenta contradicție între nevoia menținerii secretului profesional și dorința, de multe ori justificată, a cetățeanului de a se apropia, până la detaliu, de această lume greu accesibilă. Legende au apărut de-a lungul anilor în jurul unor personaje celebre din sfera serviciilor secrete românești, precum Moruzov, Cristescu sau Caraman. Peste ani vom afla mai multe despre eroii din Intelligence ai acestor vremuri, rămânând generațiilor următoare să deceleze povestea de realitate și poate nici atunci informațiile acestea, oricât de dezgolite de carapacea secretului se vor înfățișa publicului larg, nu vor reuși să-I convingă pe toți de veridicitatea lor.

Atacurile se poartă astăzi cu alte arme

Revenind însă în lumea contemporană, în care luptele nu se mai poartă cu săbii, iar instrumental creației – cuvântul are multiple fațete și nu numai două, ci mai multe tăișuri, constatăm că atacurile se poartă astăzi cu alte arme, abstracte, dar la fel de vătămătoare – informațiile. Iar Serviciul a resimțit din plin această realitate. Plasată prin însăși filozofia creării sale în slujba binelui, instituția, rămasă fidelă modului de acțiune caracteristic serviciilor secrete de informații, a fost ademenită adesea să reacționeze atacurilor concertate, cerândui- se să-și renege valorile la care a aderat atunci când a depus României jurământul de credință.

Aservirea presei față de factori și actori interesați

Direct legată de context nu putem să nu observăm că evoluția presei în ultima perioadă – măcinată de necesitatea obținerii unor garanții de ordin economic care să-i asigure subzistența – este dominată de o presiune exagerată, o deturnare a rolului acesteia, căutându-se resurse, ceea ce a echivalat cu aservirea ei față de factori și actori interesați, obscuri deținători de capital, care și-au cumpărat dreptul de a impune monopoluri în judecăți cu privire la activitățile celui mai important serviciu național de informații al statului român. Așa cum presa trebue să fie liberă, pentru ca informațiile și opiniile care ajung la public să fie reale și oneste, așa și activitatea unui serviciu de informații, munca unor ofițeri, femei și bărbați deopotrivă, trebuie să se bucure de prezumpția bunei credințe, condiție esențială pentru ca exercițiul acestei funcții publice să aibă efecte pozitive în evoluția societății în ansamblu.

Pericolele care ne pândesc și încrederea populației în SRI

Din păcate, chiar în condițiile apartenenței noastre la structurile europene și euroatlantice, pericolele continuă să se manifeste. De la pericolele la adresa suveranității, integrității și unității naționale sau de la amenințările teroriste ori atacuri cibernetice, la obiectivul, mai mult sau mai puțin declarat, al unor cercuri de interese transnaționale de a se apropia, într-un mod neortodox, de resursele naturale ale României sau de avuția națională, deciziile-cheie ale SRI au stat la temelia stării de securitate. Iar acest lucru suntem conștienți că nu îi va lăsa indiferenți pe cei vizați de activitățile instituției.

Astfel de atacuri apar în momentele în care procentele de încredere a populației în serviciu ajung, în opinia unora, prea sus. Nu este puțin lucru că, de la o medie a gradului de încredere în SRI de 15-25 la sută în anii ’90, s-au înregistrat 35-36 procente în perioada 2009-2010, pentru ca în prezent să se ajungă la aproximativ 50 la sută. SRI este văzut, potrivit unor sondaje, o instituție „modernă, comparabilă cu serviciile de informații din țările NATO și UE” de către 49,5 la sută dintre respondenți. Alții au considerat că SRI „nu s-a desprins de fosta Securitate” pentru ca, în scurt timp, peste trei pătrimi dintre cei chestionați să precizeze că „SRI este o instituție care s-a format după 1989”. Persistă în conștiița unora amintiri dureroase legate de trecut, exprimate prin teme precum interceptarea telefoanelor, ofițerii acoperiți sau prin „senzația că au fost urmăriți”, iar aceste aspecte sunt analizate constant de managerii de top ai instituției, în preocuparea lor de a se situa cât mai aproape de cetățean, dar fără a uita de interesele superioare, intrinsec legate de securitatea națională, ale societății.

Deficitul de comunicare între serviciile secrete și populație

Nu este mai puțin adevărat, și aceasta este o chestiune admisă în toate societățile democratice, că, de-a lungul timpului, a apărut și un deficit de de comunicare între serviciile secrete și populație, limbajul adeseori ermetic, criptic, fiind greu de descifrat de cetățeanul plătitor de taxe și impozite. Cu riscul de a fi caracterizat în continuare drept lapidar, Serviciul s-a străduit să comunice, atât cât s-a putut spune, într-un mod firesc, natural și precis, conștient fiind că actuala stare de fapt mai poate fi optimizată.

SRI nu este alcătuit din tipologii James Bond

Pentru cine este tentat să construiască sau să mențină aura de poveste a instituției noastre, este clar că nu vom putea să împiedicăm această pornire; suntem datori să precizăm, însă, că SRI nu este alcătuit din tipologii James Bond și că ofițerii noștri de informații nu vor apărea la televizor făcând cascadorii în mașini de lux, spre uimirea și admirația publicului, dar, la fel ca personajul de film, ofițerii de informații știu tot, cunosc metode de acțiune - atât cât le este necesar să-și îndeplinească misiunile încredințate. Misterul, în numele rezonabilului și verosimului, va exista prin însăși natura activităților desfășurate, fără însă ca secretul acesta să ascundă vreo zonă obscură, situată la limita legii, așa cum își închipuie unii. Este greu de explicat publicului avid de adrenalină, picanterii, informații și imagini cu impact devastator sau care, cel puțin, „vă pot afecta” emoțional că desfășurarea în secret a activitățile unei instituții publice susținute financiar și din contribuția fiecărui cetățean este o condiție esențială în succesul operațiunilor de apărare a securității naționale. Este un „risc asumat” în relația cu societatea civilă, iar existența lui nu ne împiedică să veghem mai departe ca „starea de legalitate, echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”. Pentru cei care nu știu, aceasta este definiția legală a securității naționale. Parcă a dispărut orice urmă de mit sau scenariu... sau e doar o percepție subiectivă?