Un incendiu puternic a izbucnit în munți, pe raza comunei Romuli, din județul Bistrița-Năsăud. Ard circa opt hectare de conifere. În zonă se află Drumul Haiducilor și Masa lui Pintea, locul în care se odihneau vestiții haiduci, cu secole în urmă.
Incendiu la o plantație de conifere, din comuna Romuli, în zona munților Rodnei. Din primele informații transmise de Inspectoratul general pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 30 de pompieri militari, voluntari, personal Ocolul Silvic si localnici acționeaza pentru stingerea focului.
Zona este greu accesibilă iar flăcările au cuprins circa 6-8 hectare de pădure.
Se actioneaza cu utilaje forestiere, drujbe și alte accesorii de primă intervenție, pentru localizarea și stingerea focarelor, dar și pentru protejarea fondului forestier din imediata apropiere.
Localitatea Romuli este situată la limita nordică a judeţului Bistriţa-Năsăud, la graniţă cu judeţul Maramureş, între Munţii Pietrosu, Rodnei şi Munţii Ţibleş.
Printre traseele turistice, cunoscute în zonă, se numără cel care duce la Masa lui Pintea, locul unde se opreau haiducii pe vremuri, aflată pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din comuna Romuli, la o altitudine de 1.750 de metri. De asemenea, sunt trasee către Pietrosul și Parcul Naţional Munţii Rodnei.