Direcţia Naţională Anticorupţie este un parchet specializat în combaterea corupţiei la nivel mediu şi înalt, o entitate juridică autonomă a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stat în stat.

DNA a fost înfiinţată în anul 2002, printr-o ordonanţă de urgenţă (43/2002). Deşi era urgent să se creeze o astfel de structură, atît de urgent încît nu s-a putut recurge la un proces legislativ firesc, DNA n-a avut prea multă activitate pînă prin 2006 (cînd doar rebotezările au mai adus-o în atenţia publică – schimbarea titulaturii din „parchet” anticorupţie în “departament”, apoi în „direcţie”), lucrând apoi în ritm de avarie pînă în 2013, moment cînd a turat brusc motoarele, a urcat abrupt în clasamentele pan-eropene de resort, ca eficienţă, şi a început să-şi măsoare încrederea populară de care se bucură, prin repetate sondaje de opinie.

În teorie, competenţa DNA, de cercetare a faptelor de corupţie, implică subînţeleasa calitate publică a cel puţin unuia dintre făptuitori, în fiecare speţă.

În fapt, cadrul legislativ care normează activitatea Direcţiei este voit larg, lax, DNA avînd autoritate să instrumenteze orice dosar penal în care obiectul infracţiunii îl reprezintă sume sau bunuri în valoare de peste 10.000 de euro sau orice faptă conexă cu o daună mai mare de 200.000 de euro, nu numai dacă s-a compriomis bunul mers al activităţii publice.

Jurisdicţia DNA este gânită din start a fi mai cuprinzătoare decît obiectul descris pompos în eticheta-manifest a instituţiei - cercetarea demnitarilor, apărarea intereselor europene etc., pentru orice eventualitate.

Cu toate acestea, în unele speţe, tot a părut ridicolă implicarea unei entităţi anticorupţie specializate – vezi dosarele Mircea Băsescu, Bercea Mondialu’, Mohammad Yassin ş.a.m.d. – în dosare de drept comun.

Legislativul a ajutat DNA cât a putut. Multe texte de lege au fost redactate astfel încât să se încadreze în specificul direcţiei (de exemplu, traficul de influenţă descrie în prezent şi oferirea unei influenţe pretinse, mincinoase, faptă pedepsită anterior, cum era şi firesc, ca înşelăciune banală).

DNA a devenit omnipotentă şi s-a transformat din parte a aparatului coercitiv al Statului în instrument represiv şi de disuasiune al unei părţi a Statului, utilizabil şi de alte state, împotriva unor structuri ale aceluiaşi Stat Român.

Cum, precum Universul, DNA este în perpetuă expansiune, pentru a stinge orice suspiciune de discriminare, Sistemul îi lărgeşte încă şi mai mult aria de competenţă. DNA va putea în curînd cerceta, legal, aproape orice entitate fizică sau privată, română sau străină, indiferent de anvergură, pe teritoriul naţional.

Cine face legile?

Românii sunt campionii mondiali la ocolitul căilor fireşti…

Deşi avem un ditamai Parlamentul bicameral, la noi tot se guvernează, în mare parte, pe bază de ordonanţe.

Cadrul legal poate fi dat, în afară de Legislativ sau de Guvern, chiar de Justiţia însăşi…

Curtea Supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are complete specializate de dezlegare a chestiunilor de drept, în civil, în contencios şi în penal. Se apreciază că, dacă tot am mototolit caracterul formal al Dreptului, prin legi proaste, greşite, inaplicabile, prin norme de aplicare absurde, neclare, în încercarea de a păstra o practică unitară, cît de cît, şi o interpretare un pic mai inteligentă, e necesară intervenţia judecătorilor instanţiei supreme pentru a tranşa orice echivoc, pentru a înlătura orice îndoială.

Instanţele inferioare, cînd au probleme de înţelegere a textului de lege, pot adresa Curţii Supreme solicitarea dezlegării chestiunii de drept.

Soluţia completului ICCJ, odată publicată, este definitivă şi obligatorie. Funcţionează întocmai ca o lege.

Un dosar vechi de 16 ani e folosit pentru a pune noi baze practicii judiciare

Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea unei chestiuni de drept într-un dosar prăfuit, judecat de vreo 16 ani, cel al Băncii Române de Scont. Cum spuneam, Curtea Supremă are această obligaţie, de a dezlega, prin complete speciale compuse din nouă judecători, probleme de interpretare ridicate de instanţele inferioare din ţară…

Întrebarea pusă de instanţa Curţii de Apel a fost:

“Dacă în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea BNR, este sau nu funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul Penal.”

Raportul în speţă (dosar nr. 977/1/2017/HP/P pentru cauza nr. 61261/3/2010) a fost elaborat de magistratul Geanina Cristina Arghir, unul dintre cei nouă membri al completului de dezlegare a chestiunilor de drept în penal.

Raportul a fost adoptat în unanimitate, prin hotărîre definitivă, cu putere de lege imediat după publicare, exact în forma în care a fost redactat.

(Între noi fie vorba, eu, personal, mă îndoiesc sincer că cei nouă judecători s-au deranjat măcar să se întrunească în şedinţă publică! Completul s-a reunit oficial în data de 30 mai 2017, orele 9 a.m.. La ora 10.55, minuta era deja publicată pe portal, pe www.scj.ro… Procedura n-ar fi permis timpul fizic de citire, apelare, judecare, deliberare şi pronunţare, apoi redactare şi trimitere a textului încheierii către administratorul site-ului…)

Care e importanţa hotărîrii? Condamnarea Preşedintelui BRS, Teodor Nicolăescu era deja pecetluită de la fond, 7 ani de închisoare…

Motivarea judecătoarei Arghir este cheia:

Orice funcţionar superior care conduce o entitate privată supusă autorizării şi controlului unei autorităţi de Stat are o condiţie asimilabilă celei a funcţionarului public, în materie penală.

Geanina Arghir pleacă în epopeea logică pe la pagina 21 a raportului:

“… Din economia reglementărilor legale care guvernează activitatea bancară în România, Legea nr. 58/1998, republicată, reiese că băncile reprezintă instituţii de credit a căror funcţionare este permisă doar în urma autorizării de către BNR…”

Urmează o dezvoltare în aceeaşi pagină:

“… recunoaşterea băncilor ca fiind instituţii de interes public a dobîndit şi o consacrare legislativă în art. 34 alin (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 incluzînd în această categorie şi instituţiile de credit.” (deci o normă din 1998 a fost mai apoi consacrată în 1991…)

De la pagina 22 se face o aglutinare de temeiuri legale ( art. 295 CP, art. 308, articolele 175, 176, 135, legea 187, articolul 116 din Constituţie, Legea bancară, alte ordonanţe şi legi etc, etc.)apoi se mai umplu vreo zece file cu opinii de instanţe, parchete şi specialişti, pentru ca, la pagina 42, Geanina Olaru să scoată din joben următoarea concluzie:

“Calitatea de funcţionar public implică (…) două cerinţe obligatorii:

Persoana sa exercite un serviciu de interes public.

Persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi.”

(Veţi observa că hingherul, măturătorul de la Rosal sau Romprest, băiatul de la Enel care citeşte contoarele, operatorul de call center de la Telefoane, şoferul amator din trafic - toţi pot fi numiţi funcţionari publici!)

Prin autoritate publică se înţelege, şi doamna Geanina Arghir enumeră explicit (pag. 46), Consiliul Concurenţei, CAN, Autoritatea de Supraveghere Financiară, ANCOM etc. Plus ce se mai adaugă prin deducţie…

Toată lumea e funcţionar public!

Hotărîrea ICCJ a fost publicată şi funcţionează deja ca o lege.

Mai mult, prin decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel în dosarul BRS, aşteptată în această toamnă, se va descrie o practică.

Alături de Nicolăescu vor fi condamnaţi definitiv Constantin Haţeganu, Răzvan Haritonovici şi Dan Săftescu, foşti şefi ai Astra Asigurări. Condamnările lor vor avea încadrări de funcţionari publici.

Culmea e că ei chiar erau funcţionari publici la data comiterii prezumatelor fapte, în 2001, căci Astra s-a privatizat abia în 2002… Dar lumea a uitat, cine mai ştie azi, în 2017, dacă Astra era a Statului sau a unui particular, în 2001?

Prin redactarea hotărîrii Curţii de Apel, însă, se va face trimitere la decizia completului ICCJ de dezlegare a chestiunii de drept penal. Se va transcrie raportul doamnei judecător Arghir…

Asta presupune că avem lege, avem practică… Totul e clar, curat…

Şefii Engie, Enel (normate de ANRE), Telekom, Orange (ANCOM), băncilor (BNR), societăţilor de asigurări, bursei (ASF) etc. sînt, cu toţii, funcţionari publici.

Care e miza?

Păi toate dosarele penale viitoare nu vor mai trece pe la DIICOT sau pe la Direcţia de Investigare a Fraudelor, sau cine ştie pe unde, ci vor merge direct la DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie primeşte mandat să investigheze, să reţină, să percheziţioneze, să prigonească pe oricine în Țara Românească.