Procurorul „Portocală” a primit mită 100 de buchete de flori pentru femeile din SRI si DNA

Procurorul „Portocală” a primit mită 100 de buchete de flori pentru femeile din SRI si DNA

Un caz scandalos îl are, din nou, în prim-plan pe Mircea Negulescu, zis „Portocală”. Fostul subordonat al Laurei Codruța Kovesi de la DNA Ploiești este acuzat că a luat, anul trecut, fără să plătească, fl ori de 15.000 de lei de la un director, folosind, abuziv, cartea de identitate a unui ofițer de Poliție

Un nou caz scandalos vine să completeze lista de abuzuri săvârșite sub acoperirea luptei anticorupție. Fostul procuror al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, Mircea Negulescu, este acuzat că s-a ocupat, personal, de obținerea a o sută de buchete de flori pentru femeile din structurile teritoriale ale SRI și DNA, din județul Prahova. Mai exact, susțin jurnaliștii de la Incisiv de Prahova, pe 1 martie 2016, Mircea Negulescu i-a cerut șefului Serviciului de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești, Donald Constantin, cele o sută de buchete de flori pentru doamnele și domnișioarele care lucrau la cele două instituții, pentru care n-a plătit niciun leu. Valoarea unui buchet este estimată la circa 150 de lei. Jurnaliștii prahoveni susțin că directorul SGU a fost unul dintre denunțătorii fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat în urma unei anchete DNA.

A luat „cu japca” buletinul unui ofițer

Donald Constantin, acuzat că a pus pe butuci SGU Ploiești, societatea care aparține Consiliului Local fiind aproape de insolvență, și-ar fi cumpărat protecția șefului SRI, de atunci, Sabin Iancu, dar și a procurorului DNA Mircea Negulescu, știut de frică în tot județul. Tocmai din acest motiv, anul trecut, de 1 Martie, atunci când Negulescu i-a transmis, pe WhatssAp, un mesaj că are nevoie de flori, Donald s-a conformat. Procurorul „Portocală” s-a prezentat la biroul lui Donald Constantin și i-a aruncat acestuia pe birou o carte de identitate (foto) a unui ofițer judiciar de la DNA, Marin Marcel Doru. Din cele aflate de jurnaliștii de la Incisiv de Prahova, Negulescu a luat cartea de identitate cu „japca” pentru a se întocmi pe numele ofițerului judiciar avizul de expediție și nicidecum pentru o eventuală facturare. Astfel, directorul SGU a oferit florile drept „cadou” pentru cele două importante instituții ale statului, SRI și DNA, câte 50 de bucăți pentru fiecare în parte. Marfa nu a fost achitată și a fost utilizată de cele două conduceri pentru recompensarea femeilor din instituțiile publice.

Micul „Binom” de Prahova

Colonelul Sabin Iancu, considerat omul de încredere al lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, a fost acuzat de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi de senatorul Daniel Savu de legături periculoase cu Mircea Negulescu, care a fost exclus din magistratură pentru fapte reprobabile. „Sabin Iancu l-a selectat pe Negulescu să facă treburile murdare şi l-a ajutat să măsluiască dosare... Relaţia personală dintre Negulescu şi Iancu depăşeşte cadrul instituţional de colaborare SRI-DNA”, susţinea Sebastian Ghiţă, despre „micul Binom” SRI-DNA, din Prahova.

Martorul acuzării, la Înalta Curte

Fostul primar al municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a fost arestat pe 1 martie 2015. Este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, cu suma de 3 milioane de euro, în anul 2012. Ancheta a fost extinsă și pentru perioada în care acesta a fost senator, dar și pentru campania electorală din vara anului 2012. În acest dosar, pe 2 martie 2016 a fost audiat, ca martor, și Donald Nicolae Constantin, directorul SGU Ploiești. Bădescu a fost condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), pe 16 iunie 2016, la trei ani de închisoare cu executare. Fostul primar a făcut apel, iar următorul termen de judecată este pe data de 11 septembrie 2017.

Acuzațiile grave ale fostului primar

Pe 9 mai, anul acesta, ziua în care fostul șef al SRI Prahova, Sabin Iancu, a fost schimbat din funcţie, Iulian Bădescu a lansat o serie de acuzații grave la adresa ofițerului, dar și a ex-procurorului Mircea Negulescu. „Vreau să fac o plângere penală cu speranţa că cineva va privi cu atenţie aceste lucruri. Tot ce mi s-a întâmplat mie e o făcătură a unor minţi bolnave. Negulescu stătea la plajă în Mamaia pe banii lui, sau şi-a făcut vilă de 200.000 de euro pe banii lui sau şi-a făcut operaţie la stomac pe banii lui? Lucrurile sunt evidente. Înainte de a fi arestat, cu trei luni înainte i-am spus lui Sabin Iancu ce pregăteşte Negulescu, dar ei au grăbit denunţătorii să facă ce au făcut împotriva mea. Ţintele principale sunt alţii, nu eu”, a spus Bădescu la emisiunea lui Victor Ciutacu, difuzată de România TV.

Reacția lui Donald Constantin

Acuzat că ar fi unul dintre denunțătorii fostului primar al Plo ieștiului Iulian Bădescu directorul SGU, Donald Constantin a transmis un comunicat în care nu neagă, dar nici nu confirmă că l-ar fi turnat pe fostul edil. În schimb, susține că i-au fost sustrase informații din telefonul personal, în baza cărora au fost publicate mai multe stenograme. Este vorba despre dialoguri între el și Marian Iordache, președintele Consiliului de Administrație (CA) al SGU Ploiești. Din discuții reiese cum, folosindu-se de pilele șefului de la SGU, Marian Iordache, din calitatea sa de membru în CA-ul de la TCE Ploiești, încearcă să influențeze numirea directorului acestei societăți, după cum îi dictează Constantin. Directorul neagă că ar fi făcut „anumite afirmaţii despre diverşi oameni politici sau magistraţi”.