Avem sisteme de alarmă în caz de dezastru deficitare şi nu este loc în adăpost pentru toată lumea

Avem sisteme de alarmă în caz de dezastru deficitare şi nu este loc în adăpost pentru toată lumea

IGSU testează sistemele de alarmă în caz de dezastru în aceste zile. În timp ce o parte din sirene nu au funcţionat, şi locurile în adăposturi este limitat.

Capitala dispune de spaţii pentru adăpostirea a un milion de persoane în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

"Mă refer aici la spaţiile de adăpostire care sunt special amenajate în subsolul blocurilor, ca adăpost de protecţie civilă, totodată există şi adăpost de protecţie civilă constituit ca punct de comandă, adică pentru autorităţi. De asemenea, metroul poate constitui un adăpost în caz de protecţie civilă. Dar, aşa cum am spus, capacitatea însumată nu depăşeşte un milion de locuri în acest moment", a precizat Daniel Vasile în urma exerciţiului de alarmare organizat miercuri, care are ca scop testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

El consideră că există o vulnerabilitate, în sensul că sistemele de alarmare a populaţiei nu sunt automatizate, iar în bugetele primăriilor ar trebui prevăzute fonduri pentru remediere deficienţelor, dar şi pentru îmbunătăţirea sistemului actual.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cu siguranţă, există o vulnerabilitate, în sensul că, în momentul în care se constată necesitatea şi se impune declanşarea unei alarme (...), există o perioadă de timp, o tranziţie de la momentul în care noi înştiinţăm autoritatea locală, care are în administrare aceste sirene, până la momentul fizic în care cineva va apăsa pe buton şi acesta este lucrul asupra căruia insistăm. Ar trebui ca aceste sisteme să fie centralizate, iar acţionarea să se facă în mod automatizat, fie dintr-un punct de comandă de la nivelul autorităţii locale, fie de la dispeceratul ISU, pentru a scurta cât mai mult acest timp", a spus Daniel Vasile.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) desfăşoară, miercuri, un exerciţiu de alarmare în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi.