Povestea lui Brunea Fox, părintele “grand-reportajului” românesc

Povestea lui Brunea Fox, părintele “grand-reportajului” românesc

“Un interviu în fotoliu nu se poate! Să fim serioşi! Dumneata ştii ce-i un reporter?”, îi spunea Brunea Fox lui Alexandru Stark, într-un interviu luat cu puţin timp înainte să moară. El a fost unul din cei mai cunoscuţi reporteri interbelici care, alături de Geo Bogza, a pus bazele reportajului literar românesc

Filip Brunea-Fox, pe numele din buletin Filip Brauner, s-a născut la Roman, în anul 1898 într-o familie de intelectuali evrei. În cursul primului Război Mondial s-a mutat cu familia la Iaşi. A debutat ca scriitor la Iaşi în revistele „Versuri şi Proză”, „Absolutio” şi „Zări senine”.

Brunea Fox, în dreapta imaginii

Ne puteți urmări și pe Google News

La sfârşitul primului război mondial, în 1918, la vârsta de 20 de ani, Filip Brunea-Fox, împreună cu prietenii săi Benjamin Fundoianu, Iosif Ross şi Alexandru Philippide, a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti. Ca ziarist şi-a făcut debutul la ziarul „Arena” din Bucureşti.

Autodidact până la capăt

Fără studii universitare, dar posesor al unei largi culturi, Brunea Fox dorea în tinereţe să devină poet şi s-a apropriat de curentul avangardist şi a publicat poezii în publicaţii reprezentative acestui curent. În 1925, apăruse revista de avangardă „Integral”, autodefinită „organ al mişcării moderne din ţară şi străinătate”, în care Brunea-Fox a scris adesea, sub diverse pseudonime, precum Fox, Mac, Pan, Potomac, F.Br., F.Br.Fx., fx. El fost unul dintre principalii redactori ai revistei, alături de Ion Călugăru, M. H. Maxy şi Ilarie Voronca.

Colaborarea la „Integral” a luat sfârşit odată cu ultimul număr, apărut în 1928, moment care a reprezentat şi încheierea perioadei sale avangardiste. În continuare el s-a distins prin reportaje literare întinse, în stilul grand reportage-ului francez din anii 1930, aproape întotdeauna acompaniate de fotografii create de Iosif Berman, mare fotograf interbelic care o vreme a lucrat în serviciul Casei Regale.

Brunea Fox şi fotograful Iosif Berman, supranumit şi "Omul cu o mie de ochi"

Brunea-Fox fost redactor la ziarele Dimineaţa (1925-1937) şi Adevărul (1932-1937) şi a publicat în revista de stânga Cuvântul liber (1933-1936). După interzicerea, în 1937, a cotidianelor Dimineaţa şi Adevărul, de către guvernul Octavian Goga-A.C. Cuza, activitatea lui Brunea-Fox s-a diminuat, el colaborând doar la publicaţii periodice. La „Dimineaţa” şi „Adevărul” şi-a făcut primii paşi sub îndrumarea directorului Constantin Mille. Printre gazetele şi revistele la care a mai colaborat se pot aminti „Cuvântul liber”, „Lupta”, „Jurnalul”,„Reporter”, „Izbânda”, de asemenea pubicaţiile evreieşti „Adam”, „Mântuirea”, „Puntea de Fildeş”, „Curierul israelit”.

A scris despre toţi şi toate

După 23 august1944 şi în anii postbelici a lucrat o vreme la buletinul „Îndrumătorul cultural” şi a colaborat la „Adevărul” şi „Jurnalul de dimineaţă”, „România liberă”,„Scînteia”, la revistele Viaţa românească, Flacăra, „Răspântia” (a lui I. Ludo), „Viaţa militară”, „La Roumanie d'aujourd'hui” , „Veac nou” etc. A scris numeroase reportaje literare publicate în presa interbelică. Este autorul cărţii „Oraşul măcelului” (n.a. – jurnal al rebeliunii legionare din 1941, de la Bucureşti), publicată în 1944. A realizat un număr însemnat de fotografii având ca temă socială situaţia evreilor în România. Printre reportajele sale cele mai cunoscute se pot menţiona: “Aspectele vieţii de provincie”, “Iaşul, cetatea umbrelor”, “Târgul Moşilor”, “Insula Ada Kaleh”, “Nopţi bucureştene”, “Trenul fantomă”, “Leproşii” (n.a. –despre infernul lazaretului de la Lărgeanca) ;i “Unde am să nasc?”. A mai scris intre altele, despre tulburarile antievreiesti de la Borşa, Sighet şi Oradea, şi despre evreii din Maramureş. De asemenea a scris evocări ale unor personalităţi politice româneşti ca Alexandru Averescu, Ion Gheorghe Duca, Dr.Nicolae Lupu, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod.

Brunea Fox a murit în 1977. Dar spiritul marilor reporteri interbelici a supravieţuit, o vreme, prin bunul său prieten Geo Bogza. Apoi, s-a stins.