Poliţiştii din Belarus s-au infiltrat în jocul Balena Albastră: “Cei care vor să renunţe sunt ameninţaţi cu moartea părinţilor”
- Sorin Andreiana
- 15 martie 2017, 11:33
Poliţia din Belarus a reuşit să se infiltreze în jocul care îi indeamnă pe adolescenţi la sinucidere, Balena Albastră. Poliţiştii spun că tinerii care intră în joc au déjà probleme cu depresia, dar şi că cei care vor să iasă sunt ameninţaţi de administratorii grupurilor chiar cu uciderea părinţilor.
Alexander Lastovski, oficial în cadrul Departamentului de Afaceri Interne din administraţia oraşului Minsk (Belarus), a declarat că el şi colegii săi au reuşit să se infiltreze în grupul morţii, vorbind atât cu “curatorii/administratorii”, cât şi cu ceilalţi adolescenţi care au intrat în joc, anunţă Observator.tv. Poliţistul spune că au studiat grupurile prin care este promovat sinistrul joc pentru a găsi o soluţie şi a-i linişti pe oameni, în Belarus fiind înregistraţi peste 1000 de adolescenţi înscrişi în joc. “Trebuie să ştiţi că ei aveau probleme de natură psihologică înainte de a intra în jocul Balena Albastră. Unii nu se înţelegeau cu părinţii, alţii cu colegii de clasă, cu prietena/prietenul. După ce au fost analizate cazurile de sinucidere din Rusia, s-a ajuns la concluzia că în sută la sută din situaţii, copiii sufereau de depresie înainte de a juca Balena Albastră”, povesteşte bărbatul.
Tinerii intră în joc pentru adrenalină
Poliţistul a reuşit chiar să ajungă să fie considerat unul dintre administratorii jocului sub un cont fals. El povesteşte că cel mai comun răspuns al tinerilor care intră in aceste grupuri este că vor să experimenteze ceva nou şi să simtă adrenalina. Unii dintre ei au înţeles că ceea ce fac este periculos şi au vrut să părăsească jocul, însă au fost ameninţaţi. “Un copil înspăimântat nu mai gândeşte limpede. Într-unul din cazuri, i-au scris administratorii unui adolescent: “Dacă ieşi, îţi vom ucide mama” şi apoi i-au scris numărul de telefon al mamei lui, lăsând să se înţeleagă că îl urmăresc”, a declarat Lastovski. Acesta explică că tinerii nu ar trebui să se teamă de aceste ameninţări pentru că informaţiile cu care sunt ameninţaţi se găsesc foarte uşor pe internet şi nu sunt urmăriţi. El chiar dă un exemplu că unul dintre poliţişti a intrat în joc cu contul real de facebook şi, după discuţia preliminară, unul dintre administratori i-a trimis cele 50 de sarcini care trebuiau îndeplinite. “Nici măcar nu au observat pe contul lui că este poliţist, deşi avea trecut asta la profil. Adolescenţii trebuie să înţeleagă că nu sunt cu nimic speciali cei care administreză jocul”, a explicat bărbatul.
Au indetificat peste 1000 de tineri din Belarus înscrişi în Balena Albastră
Întrebat ce ar trebui să facă părinţii în astfel de cazuri, poliţistul din Minsk a răspuns: “Părinţii trebuie să se familiarizeze cu internetul, să-şi creeze pagini pe reţelele de socializare unde sunt copiii lor şi, bineînţeles, să aibă acces la paginile copiilor lor. În cazul în care copilul este într-un grup al morţii, este nevoie de ajutorul unui psiholog. Dacă părinţii observă ceva ciudat la copil, acesta trebuie scos din lumea virtuală. Scoateţi-l în aer liber, o săptămână de vacanţă în aer liber poate ajuta la limpezirea minţii şi îi poate schimba gândurile". Potrivit lui Alexander Lastovski, în Minsk există peste 1000 de elevi înscrişi în grupul Balena Albastră, care au fost indentificaţi după acţiunea de infiltrare a poliţiei. El susţine că situaţia este sub control, iar o listă cu numele acestora va fi trimisă Ministerului Educaţiei, pentru ca apoi aceasta să ajungă la şcoli şi licee, unde psihologii să poată discuta cu adolescenţii implicaţi şi cu familiile acestora.