EXCLUSIV. Cum a îngropat Guvernul 100 de milioane de euro

EXCLUSIV. Cum a îngropat Guvernul 100 de milioane de euro

Capitala a fost văduvită de fonduri alocate pentru reabilitarea sistemului de termoficare, deşi edilii Bucureştiului spun că situaţia este gravă. EVZ a întrebat-o pe ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, unde s-au dus banii alocaţi prin Programul de Termoficare.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat că Bucureștiul a rămas în urmă în ce privește modernizarea rețelei de termoficare deoarece nu a fost permisă până acum intrarea în competiție a unor companii private sau de stat care să creeze stații de cogenerare. Gabriela Firea a arătat că rețeaua de termoficare a fost construită în urmă cu 30-40 de ani, fiind depășită din punct de vedere moral și fizic, în condițiile în care conductele au o durată de viață de 20 de ani. Primarul general a susținut că factura ar putea fi redusă la jumătate în momentul în care vor intra în contabilitatea Primăriei fondurile europene care vor permite modernizarea rețelei de termoficare.

Programul Guvernului nu a dat roade

Guvernul a alocat bani pentru modernizarea sistemului de termoficare din oraşe în baza unui program Strategia energetică a României pentru perioada 2007 – 2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1069/2007 și Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, au ca obiective creşterea eficienţei sistemelor de încălzire centralizată şi menţinerea pe această bază a consumului urban de energie termică.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a aprobat programul „Termoficare 2006 – 2020 căldură şi confort”, coordonat de o Comisie interministerială, iar pentru implementarea acestuia a fost înfiinţată în cadrul MDRAPFE, Unitatea de management a proiectului (UMP Termoficare).

Cota de cofinanţare de la bugetul de stat este de maximum 70% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Contribuția bugetelor locale ale unităților administrativ - teritoriale beneficiare este de minim 30% din totalul cheltuielilor eligibile.

În cadrul programului sunt cofinanţate de la bugetul de stat lucrări de investiţii realizate de unităţile administrativ - teritoriale în care furnizarea energiei termice către populaţie se realizează în sistem centralizat. Lucrările de investiţii efectuate prin acest program au contribuit la creşterea eficienţei energetice prin eficientizarea sistemelor centralizate de producere, transport şi distribuţie a energiei termice.

Deşi prin program a fost prevăzută o alocare totală în perioada 2008-2015 de 2.120 milioane lei (265 milioane lei/an) pentru a fi transferată de la bugetul de stat către bugetele locale, constrângerile bugetare au determinat limitarea acestor transferuri la valoarea de numai 489.997 mii lei acordate în perioada 2008-2016. În anul 2016 a fost alocată suma de 30.560 mii lei pentru 28 obiective de investiții (12 în continuare și 16 obiective noi) din care s-au finalizat 6 obiective (modernizare puncte termice și înlocuirea rețelelor termice de distribuție) în municipiile Brad, Giugiu, Pitești, Arad. Pentru acest an, prin proiectul Legii bugetului de stat adoptat recent de Guvernul României, a fost prevăzută suma de 67.500 mii lei.

44 de oraşe au primit bani. Bucureştiul, cel mai grav afectat, nu a primit niciun leu

Au beneficiat de cofinanțare în cadrul programului 44 unități administrativ-teritoriale (un județ și 43 de orașe și municipii), după cum urmează: Arad, Pitești, Bacău, Onești, Comănești, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Nehoiu, Reșița, Cluj-Napoca, Constanța, Mangalia, Cernavodă, Întorsura Buzăului, Craiova, Galați, Giurgiu, Motru, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiul Secuiesc, Deva, Brad, Iași, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți, Suceava, Alexandria, Timișoara, Tulcea, Măcin, Huși, Vaslui, Râmnicu Vâlcea, Județul Vâlcea, Horezu, Focșani, Odobești, Panciu.Numai că, locuitorii acestor oraşe renunţă tot mai mulţi la sistemul de termoficare al oraşului şi aleg să îşi pună centrale de apartament. Pe de altă parte, cea mai mare aglomerare urbană, Bucuresştiul, nu a beneficiat de niciun leu, potrivit unui raspuns al Ministerului Dezvoltării pentru Evenimentul Zilei.

S-au efectuat lucrări de investiții la 154 de obiective de investiții, din care 78 au fost finalizate și puse în funcțiune, celelalte se află în curs de realizare. Din cumularea datelor prezentate în Rapoartele tehnice privind comportarea în exploatare, în vederea determinării eficienței energetice și economice a proiectelor pentru obiectivele realizate, rezultă o economie totală de energie de 29.603 tep/an, precum și o reducere semnificativă a cheltuielilor cu combustibilii.

Pentru perioada 2016-2020, cele 17 unități administrative teritoriale care au obiective de investiții în curs de realizare, eșalonate pe mai mulți ani, au raportat că valoarea lucrărilor rămase de executat la sfârșitul anului 2014 este de 517.114 mii lei.

Prioritizarea proiectelor se face prin evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor necesare atingerii obiectivelor programului: economia de resurse energetice primare, rata de branșare la sistemul centralizat, durata de implementare a proiectului și durata de recuperare a investiției, conformarea la condițiile de protecția mediului, respectarea în anii precedenți a graficului multianual de execuție și a utilizării fondurilor repartizate proiectului, raportul dintre valoarea investiției și numărul de apartamente branșate.