ȘANTAJ LA MIRCEA BĂSESCU. Clanul Bercea Mondial, la judecata Curții de Apel București
- Magda Spiridon
- 9 martie 2017, 10:09
Judecătorii de la Curtea de Apel București vor da astăzi o sentință definitivă în dosarul în care mai mulți membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sunt acuzați că l-au șantajat pe Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu.
În acest dosar, cinci membri ai familiei Anghel sunt acuzaţi că l-au şantajat pe Mircea Băsescu, ameninţându-l că vor face dezvăluiri compromiţătoare în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa, în cazul în care nu le va da 280.000 de euro. În octombrie 2015, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe patru dintre ei la pedepse cu închisoare: Astfel, Florin Anghel a primit cea mai mare pedepsă, de şapte ani şi opt luni de închisoare, la care instanţa a adăugat şi o pedeapsă mai veche, de cinci ani şi trei luni de detenţie, astfel că acesta are de executat 12 ani şi 11 luni de închisoare.
Izaura Anghel a primit o pedepsă de patru ani şi cinci luni de închisoare, soţul ei, Marius Constantin, a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, iar Fănica Anghel a fost condamnată la trei ani şi nouă luni de închisoare. Grinică Ion Anghel a primit o măsură neprivativă de libertate, pe o durată de şase luni. Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa atât de membrii familiei Anghel, cât şi de procurorii DNA. Pe 8 aprilie 2016, membrii clanului Bercea Mondial au depus, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o cerere de strămutare a dosarului la București, cerere care a fost acceptată.