Tragicomedie pentru un bărbat. Descoperirea autorităților răpirea fiicei și a soției

Tragicomedie pentru un bărbat. Descoperirea autorităților răpirea fiicei și a soției

Un bărbat din comuna Spulber, Vrancea a alertat autoritățile cu privire la faptul că soția și fiica sa au fost răpite de un bărbat.

În urma cercetărilor, Poliția a descoperit că femeia și-a părăsit soțul pentru un alt bărbat.

„La data de 9 septembrie, ora 8,00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vidra au fost sesizaţi de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Spulber, despre faptul că la data de 8 septembrie concubina şi fata lui, în vârstă de trei ani, au fost răpite de la domiciliu de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Vintileasca”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, citat de Agerpres.

Potrivit Poliţiei, în urma verificărilor efectuate, atât femeia cât şi copilul au fost identificate pe raza comunei Paltin, femeia declarând că a părăsit voluntar domiciliul concubinului său pentru a locui cu bărbatul cu care a plecat.

Bărbatul reclamant a fost sancţionat contravenţional pentru alarmarea nejustificată a organelor de poliţie, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News