Concurs sinistru în Ungaria. Ce este „estetica mormintelor”

Concurs sinistru în Ungaria. Ce este „estetica mormintelor”

36 gropari din Ungaria şi-au demonstrat „îndemânarea profesională” în cadrul unui concurs de săpat morminte.

„Concurenții” au trebuit să se mişte cu viteză, dar să ţină cont şi de estetica locului pentru a primi cât mai multe puncte din partea juriului.

Groparii au fost împărţiţi în 18 echipe a câte două persoane fiecare. Participanţii au avut la dispoziţie o lopată, o greblă, un târnăcop şi un topor pentru a face o groapă lungă de doi metri, adâncă de 1,6 metri şi lată de 80 de centimetri.

Finalistii acestui concurs vor participa la o întrecere regională europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Laszlo Toth, unul dintre concurenți a relatat: „Am vrut să terminăm groapa cât mai repede. În mod normal, ne facem treaba într-o atmosferă relaxată.”

Una dintre echipe a fost compusă din Janos și fiul lui, amândoi gropari cu experiență. Janos senior a declarat: „Nu am avut nevoie să ne antrenăm, deoarece asta e ocupația noastră. Asta facem noi zi de zi, iar la concurs am fost în formă excelentă.”

Competiția s-a desfăsurat în cimitirul public din Debretin și a avut drept scop să le trezească tinerilor interesul pentru această profesie aflată pe cale de dispariție. Asta în condițiile în care crematoriile câștigă popularitate, iar tinerii nu sunt deloc atrași de o profesie cu reputație morbidă.

Iren Kari, organizator:  „Ne-am dori ca groparii să fie priviți cu mai mult respect și tot mai mulți tineri să îsi aleagă această profesie.”

Administratorii cimitirelor spun că găsesc cu mare dificultate oameni care să știe să sape un mormânt cum trebuie.

Laszlo Toth, concurent: „Cea mai dificilă parte a acestei slujbe este contactul cu rudele celui mort, dar per total este un loc de muncă bun, am colegi cumsecade și un mediu de lucru plăcut. ”

Echipa câștigătoare a terminat de săpat în doar 34 de minute. În noiembrie, cei doi gropari vor reprezenta Ungaria la competiția regional, găzduită de Slovacia.