Andreea Antonescu, dezvăluiri despre divorț

Andreea Antonescu, dezvăluiri despre divorț

Cântăreața Andreea Antonescu dezvăluie motivele pentru care a decis să divorțeze de soțul ei, omul de afaceri Traian Spak, la 8 ani de la căsătorie.

Invitată la emisiunea „Vorbește Lumea” de la Pro TV, Andreea Antonescu a precizat că a avut o discuție cu soțul ei, pe FaceTime, în urma căreia au decis să se despartă, divorțul fiind doar o formalitate.

„Divorțul propriu-zis este în faza actelor, dar noi considerăm că suntem două persoane libere de câteva luni, în urma unei discuții pe care am avut-o. La începutul lunii aprilie, am realizat că trebuie să rămân în țară, pentru că toate proiectele mele sunt legate de muzică.

Am zis că poate e pentru prima dată în viață când ar trebui să accept realitatea, să mi-o asum. Era vorba de timp, pe care noi nu puteam să-l mai petrecem împreună.

Într-o discuție cu Traian, pe FaceTime, i-am arătat care sunt aspectele vieții noatre, i-am spus care sunt planurile mele de viitor, legate de carieră. El nu s-a opus vreodată carierei mele, asta trebuie să recunosc. A înțeles situația, nu pot să spun că a fost cel mai fericit, eliberat, bucuros”, a mărturisit artista.

Andreea Antonescu a menționat că a luat această decizie după ce s-a gândit bine săptămâni întregi.

„De-a lungul timpul am fost certată că nu scot piese, dar am încercat să le spun oamenilor că este vorba despre familie. Mi-am dorit foarte mult să fie alături de fetiță și de aceea am pus stop carierei, ne-am mutat în State. Dar, m-am întors mult și des în România, pentru că muzica rămâne cel mai mare vis pe care l-am avut”, a precizat cântăreața.

Întrebată dacă se gândește la o nouă relație, Andreea Antonescu a răspuns: „Nu mă gândesc la o altă relație deocamdată. Sunt extrem de ocupată și acesta ar fi ultimul lucru care mi-ar trebui în acest moment. Principalul meu obiectiv acum este Sienna”, a spus Andreea Antonescu.

Ne puteți urmări și pe Google News