Om de afaceri celebru, acuzat de pornografie infantilă
- Bancila Irina
- 5 septembrie 2019, 09:04
Un celebru om de afaceri este judecat pentru pornografie infantilă după ce s-a delectat cu scene cu minori, alături de mai mulţi prieteni.
Bărbatul din Braşov, cunoscut pentru mai multe afaceri pe care le-a promovat intens în presa din Cluj, Bucureşti şi Braşov, unde, de altfel, a organizat recent şi un festival de muzică, este acuzat de DIICOT de pornografie infanilă şi ar putea petrece câţiva ani după gratii.
Dosarul a fost ţinut secret de DIICOT, nefiind mediatizat. A ajuns pe masa judecătorilor braşoveni, alături de acordul de recunoaştere semnat de pervers, care speră, astfel, să primească pedeapsa minimă.
Afaceristul a mărturisit că a comis fapta în urmă cu aproape un an, când a descărcat de pe un site de socializare un fişier video ce conţinea materiale pornografice cu un minor.
„Filmul era distribuit masiv, la momentul respectiv, în mai multe grupuri. Erau un colaj cu mai multe filmuleţe, printre care şi unul în care apărea un copil care era abuzat sexual. Greşeala mea a fost că am dat share şi am salvat fişierul pe telefon. M-au prins după IP.
DIICOT mi-a făcut percheziţie informatică şi m-a acuzat de pornografie infantilă. Am greşit. Nu aveam cum să neg. Am recunoscut fapta, iar acum aştept sentinţa. Nu îmi vine să cred că pentru un film descărcat de pe internet mi-am distrus viaţa”, a declarat afaceristul, potrivit Spynews