Ajax - AZ se rejoacă fără spectatori

Ajax - AZ se rejoacă fără spectatori

Federaţia Olandeză de Fotbal a decis rejucarea meciului Ajax Amsterdam - AZ Alkmaar, din optimile de finală ale Cupei Olandei, întrerupt în minutul 38, atunci când oaspeţii, la îndemnul antrenorului Gertjan Verbeek, au părăsit terenul.

Reacţia celor de la AZ a venit ca urmare a eliminării portarului costarican Esteban Alvarado Brown, care, în legitimă apărare fiind, a bătut un suporter al "lăncierilor" intrat pe gazon cu intenţia de a-l lovi pe jucătorul echipei oaspete. Ajax a luat imediat atitudine, suspendându-l pentru următorii 30 de ani pe huligan.

În momentul în care meciul a fost oprit, scorul era 1-0 pentru Ajax.

Federaţia Olandeză de Fotbal a amendat clubul Ajax Amsterdam cu suma de 10.000 de euro şi a decis rejucarea meciului fără spectatori.

Ne puteți urmări și pe Google News