Steaua stă la mâna celor de la Schalke

Steaua stă la mâna celor de la Schalke

Învinşi aseară de nemţi, "roş-albaştrii" au nevoie de ajutorul "minerilor" pentru a ajunge în "16"-imi.

Steaua a pierdut aseară, în deplasare, contra nemţilor de la Schalke, cu scorul de 2-1. "Minerii" au început în forţă şi în primele 22 de minute au avut 10 cornere!

În minutul 25, după un alt corner, primul executat scurt, Jurado a centrat, iar Papadopoulos a marcat cu o puternică lovitură de cap.

Brandan, cel mai bun

Steaua a replicat repede, peste numai opt minute, prin Raul Rusescu, după singura fază adevărată de fotbal creată de echipa lui Ilie Stan aseară. Tănase a combinat excelent cu Brandan, iar argentinianul l-a lansat perfect pe Rusescu. Atacantul pe care Gigi Becali anunţa recent că vrea să-l dea afară a punctat cu un şut frumos, de la marginea careului mare. Steaua a continuat să se apere cu disperare, însă a greşit o dată, dar suficient. Iasmin Latovlevici a respins greşit până la Huntelaar şi tot el l-a scos din ofsaid pe veteranul Raul, care a marcat din apropiere, în minutul 57.

Internaţionalul român Ciprian Marica a jucat în ultimele opt minute, dar nu s-a remarcat decât printr-o cădere în careu la care a solicitat penalty. CALCULE

Cum se pot califica "roş-albaştrii"

Steaua speră din nou la calificarea în primăvara europeană după ce a primit aseară o nesperată mână de ajutor din partea ciprioţilor de la AEK Larnaca, for maţie care a învins-o aseară pe Maccabi Haifa cu scorul de 2-1.

În ul tima etapă, programată pe 14 decembrie, "roş-albaştrii" trebuie să-i bată pe ciprioţi pe "Naţional Arena" şi ar acumula un total de 8 puncte. Problema este că, graţie victoriei de aseară, şi echipa din Insula Afroditei a revenit în lupta pentru calificare.

Marele câştig pentru stelişti este că nu mai trebuie să aştepte un succes al celor de la Schalke pe terenul israelienilor de la Maccabi Haifa. Şi un egal al "minerilor" ar fi un rezultat perfect pentru echipa lui Ilie Stan. O remiză între Steaua şi AEK nu i-ar ajuta însă pe "militari", chiar dacă Maccabi ar pierde cu Schalke.

În acest caz, Steaua, Maccabi şi AEK ar termina grupa cu câte şase puncte, însă israelienii au avantajul rezultatelor directe cu ambele adversare. REACŢII

Ciprian Marica le promite sprijin "militarilor"

Ciprian Marica le-a făgăduit aseară ajutor steliştilor în ultima etapă a grupelor Ligii Europa, când Schalke va merge pe terenul celor de la Maccabi. Dat fiind faptul că "minerii" sunt calificaţi, este de aşteptat ca Huub Stevens să folosească "rezervele", printre care se numără şi internaţionalul român.

"Sunt fericit că ne-am calificat, dar nu simt nicio bucurie când nu joc. Putea să iasă şi mai bine pentru mine, fiindcă am avut o ocazie pe finalul meciului. Sper să se califice şi Steaua. A arătat că merită. Dacă voi evolua cu Haifa, voi juca şi pentru Steaua", a spus vârful crescut la Dinamo, rivala "roş-albaştrilor".

Gigi Becali l-a făcut iarăşi praf pe Mihai Costea

Gigi Becali a tunat din nou împotriva lui Mihai Costea, cel mai slab stelist în partida de aseară.

"Dacă noi câştigăm cu Larnaca, trebuie să câştige şi Haifa neapărat. Toate cele trei echipe au şanse de calificare. Şi noi, şi Haifa, şi Larnaca. Calificarea, părerea mea, se joacă între Steaua şi Larnaca. Puteam să avem noroc şi să rămână 1-1. Mi s-a părut un joc e motiv din partea noastră. Am jucat cu teamă. Avem jucători care puteau să evolueze mai spectaculos. Dar dacă nu ai atacanţi, nu ai ce face. Eu am pus bază în Mihai Costea, încă mai am încredere, dar în meciurile astea mari, când vine mingea la el, îi e frică. Dacă nu reuşeşte să îşi învingă teama, nu va ajunge mare fotbalist. În iarnă o să aduc doi atacanţi, pentru că nu pot să stau în Mihai Costea", a spus fostul oier.

Iordănescu: "Au nevoie de un vârf şi de un mijlocaş"

Anghel Iordănescu n-a fost foarte îngăduitor cu steliştii după meciul de aseară, chiar dacă echipa a fost condusă de pe margine de fiul său, Edi, deoarece "principalul" Ilie Stan a fost suspendat.

"Steaua putea obţine mai mult, dar a avut un start modest. Ambele goluri au fost primite pe greşeli. Steaua are nevoie de un atacant şi de un mijlocaş de creaţie", a declarat "Tata Puiu".

Ne puteți urmări și pe Google News